Dacă vrei să înviezi, trebuie să mori (Mircea Pătrășescu)

[0:00]Mai înainte de înviere a fost crucea. Și atunci într un mod simplist, ca s o pun așa, așteptând învierea trupurilor noastre, ce credeți că trăim acum până la sfârșitul vieții? crucificarea. La asta se pare că suntem chemați. Știți că simbolul creștinismului este crucea, unde toată lumea unde vede o cruce știe că este vorba de creștinism. Dar n a fost așa de la început. Crucea nu era printre primele simboluri pe care creștinii le foloseau. Abia mai târziu, anul după cel puțin 100 de ani, dacă nu în anul 300. Dar astăzi, în mod indupitabil, semnul acesta definește creștinismul și pentru mulți a devenit este un semn pe care și l afișează, îl poartă la gât și l fac și

[0:58]ne întrebăm care este până la urmă rolul crucii, ce realitate trebuie să împlinească ea în viețile noastre. În primul rând, crucea rămâne o potignire pentru oameni în mod ciudat și aș zice chiar și pentru unii dintre credincioși. Uitați mai pe larg în 1 Corinteni Pavel prezintă problema aceasta, capitolul 1.

[1:33]Căci întrucât lumea cu înțelepciunea ei n a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii într adevăr cer minuni și grecii caută înțelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de potignire și pentru neamuri o nebunie. Dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. De pildă, fraților, uitați vă la voi care ați fost chemați. Printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de ne am ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari.

[2:26]Asta este modul ăsta este modul surprinzător prin care Dumnezeu a ales să lucreze prin nebunia propovăduirii crucii. Crucea la momentul acela era un simbol al rușinii. Deci condamnați la moarte prin crucificare erau numai echivalentul teroriștilor de astăzi sau scursura societății. Deci dacă se spunea a fost crucificat, era clar că a fost un om care a făcut lucruri îngrozitoare sau un om de demn de tot disprețul.

[3:01]Așa, în această categorie a fost pus Iisus, a fost răstignit și de aceea era foarte greu să accepți acest simbol și să crezi că prin crucificare această metodă a fost aleasă de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. De aceea a fost foarte greu pentru evreii din acel secol din contemporani cu crucificarea lui Iisus să să înțeleagă și să creadă ăsta e Mesia. Așa a ales Dumnezeu să mântuiască lumea. Și astăzi, crucea este un o pricină de potignire pentru mulți oameni chiar și care cred. Știți de ce? Pentru că în teologia epistolei către Galateni, pe care am studiat o suficient de mult, crucea ne lipsește de orice merit. Ni se spune așa: Ăă, totul a făcut Dumnezeu, tu nu poți să faci nimic. Și oamenilor nu le convine lucrul acesta. le este foarte greu să accepte că ei nu se pot ridica la înălțimea standardului lui Dumnezeu, că nu sunt buni cu nimic. Și foarte interesant, cu toți

[4:10]oamenii necreștini cu care discut și ajung la discuții de genul acesta, toți au instinctul ăsta. Eu nu sunt așa de rău ca alții. Nu crede că nu că nu poate să că nu poate să nu facă și el ceva pentru Dumnezeu. Este foarte greu de acceptat ideea aceasta pentru că și asta este pricina de potinnire a crucii, pentru că ne dezbracă de orice merit, de orice pretenție în fața lui Dumnezeu. Ne pune pe toți în același plan. Cum adică eu sunt la fel de rău ca un criminal? Mi a spus unul. A spus omenește nu, dar din punct de vedere al lui Dumnezeu da. N ai nicio șansă în plus față de el și tu trebuie să primești mântuirea în același mod. Iudeii se așteptau la minuni. Asta i cereau lui Iisus. Fă un semn ca să credem în tine. Ultima ispită în privința aceasta a fost chiar pe cruce când au spus coboară te de pe cruce. Arată ne că ești Mesia. Asta era în concepția lor ăă ceea ce l

[5:11]ar fi ăă l ar fi calificat pe cel care se pretinde Mesia. Era inacceptabil. Cum adică este fiul lui Dumnezeu, este Mesia și el este neputincios? Sfârșește neputincios pe o cruce. Ă grecii căutau să filtreze totul prin gândirea lor și să dea verdictul ce e adevărat și ce nu i adevărat și așa mai departe. Lor le plăcea mult filozofia. Ce ne învață crucea lui Hristos privind înapoi spre epistola către Galateni?

[5:46]Care este rolul ei în viața noastră astăzi? Pentru că și astăzi oamenii ca și atunci caută minuni în primul rând sau caută învățături care să le satisfacă intelectul, să fie după placul lor, exact ca și iudeii și grecii acelor vremuri. Și uitați unde, înspre ce se merge. Și după părerea mea sunt foarte actuale aceste cuvinte ale lui Pavel pe care i le spune lui Timotei în epistola a doua, capitolul 4, spune așa: "Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și și vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisi închipuite.

[6:33]Astăzi oamenii asta doresc să asculte. Nu le vorbi despre cruce în sensul în care vom vedea și în sensul în care ne o prezintă Pavel în epistola aceasta. Să port semnul să mă mândresc cu el. Da, dar ce înseamnă crucea în viața mea? Ce ar trebui să însemne? Și atunci oamenii preferă învățături care să le placă urechilor, să le spună: "Tu ai potențial, tu poți să faci lucruri dacă îți propui. Dumnezeu te iubește, Dumnezeu te place, n are cum să fie rău și să condamne lumea

[7:14]în orice fel. Și foarte mult astăzi mulți își construiesc o realitate paralelă departe de adevăr. Învierea a implicat drumul crucii. Însă chiar și astăzi pentru mulți oameni și spuneam chiar și pentru unii creștini, drumul crucii este văzut ca o nebunie. Așadar, ce să facem cu ea în viața noastră? Spuneam și probabil nu știu dacă voi mai avea vreun mesaj din Galateni, o să văd. că tema epistolei și am spus că dacă râmnem cu asta este suficient este eliberați de Hristos. Am fost eliberați de Hristos ca să trăim pentru Dumnezeu prin Duhul. Ei bine, trăirea prin Duhul înseamnă moartea eului. Și dacă ar fi s o pun așa într o ă afirmație șocantă, așa cum se obișnuiește astăzi, aș zice așa: "Aacă vrei să trăiești, trebuie să mori." E un paradox. Dacă vrei să ai parte de înviere, aș zice eu, trebuie să mori.

[8:20]Primul și primul lucru pe care îl învățăm despre rolul crucii în viața noastră este chiar debutul epistolei. Și asta ne spune foarte mult. Pavel de la are un salut foarte neobișnuit și dacă este să credem că această epistolă este prima scriere a Noului Testament și sunt motive bune să credem asta. Sunt mulți specialiști care susțin că asta este prima epistolă nu numai a lui Pavel, dar prima scriere ăă a Noului Testament, nu 1 Tesaloniceni, care e altă variantă. Așadar, dacă acceptăm această variantă și mulți, unii spun că este scrisă în anul 48, deci cam la 15 ani după ce se întâmpleră evenimentele de la Calvar. Destul de aproape. Dacă ne gândim la noi, revoluția, da, este un moment semnificativ în istoria recentă a României, în viețile noastre. Au trecut de atunci peste 30 de ani. Da. 15 ani nu e foarte mult. Ei, și atunci este foarte

[9:27]semnificativ dacă așa stau lucrurile, că Pavel începe cu acest salut. Pavel apostol nu de la oameni, nici printr un om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu Tatăl care l a înviat din morți. Primul lucru pe care î spune este Iisus Hristos este viu. Tatăl l a înviat. Da. Observați că nu Hristos s a înviat, Tatăl a înviat din morți. Și apoi spune har și pace și închide iarăși într un mod neașteptat. El s a dat pe sine însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău după voia Dumnezeului nostru și Tatăl. Cu alte cuvinte, ce înțelegem în

[10:07]primul rând sau ce ne învață epistola către Galateni cu privire la rolul crucii în viața noastră este că Iisus este modelul nostru. De ce Dumnezeu l a înviat din morți? Pentru că acesta a fost o recunoaștere a faptului că ascultarea lui Hristos a fost perfectă. Observați că el s a dat în același timp îns a fost o ascultare voluntară și hotărâtă, o ascultare asumată. Nu l a obligat Dumnezeu. Ăă Hristos de bună voie s a așezat în această poziție în care a spus: „Nu voi face voia mea, ci voia Tatălui ăă îmi voi da viața pentru oameni." Ăă și de aceea Dumnezeu a recunoscut această lucrare desăvârșit a lui Hristos și l a înviat. Noi nu vom putea înțelege niciodată ce a însemnat asta pentru Hristos. S a amintit cred că și dimineață pasajul din Filipeni, capitolul 2, unde ni se spune că el s a dezbrăcat, a luat un chip de rob și a

[11:11]fost ascultător până la moarte și spune Pavel acolo și încă moarte de cruce. Așadar, moartea lui a fost voluntară și hotărâtă. Ăsta este modelul pe care ni l lasă nouă Hristos. Dacă vrei să înviezi, trebuie ca în mod voluntar și hotărât să fii gata să mori, să l urmezi pe Dumnezeu până la moarte. Ă, normal, trebuia să plătim cu viața pentru păcatele noastre, dar am primit eliberare prin moartea lui Hristos. Și Galateni asta ne a învățat, că nu am fost eliberați să facem ce vrem sau ce ne place. Și atunci acuma înțelegem mai bine după ce am trecut prin ea că am fost eliberați ca să ne omorâm firea noastră. De aia am fost eliberați. De ce Dumnezeu ne lasă ani de zile după ce am fost după ce ne am pocăit, după ce l am primit în viața noastră? De ce ne lasă ani de zile pe acest pământ? Mă gândesc că trebuie să se desfășoare în noi acest proces de crucificare și momentul în care suntem gata pentru

[12:22]înviere, Dumnezeu ne cheamă. În al doilea rând, Galateni 2:20. Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m a iubit și s a dat pe sine însuși pentru mine. În al doilea rând, Epistola către Galate ne învață că rolul crucii în viața noastră este să ne învețe să murim ca Hristos să ia chip în noi. Ă Pavel aice tocmai și a spus și a definitiva mântuirii și Hristos a făcut totul. Noi trebuie doar să acceptăm, să credem în el. Ce vrea să spună totuși Pavel aici? Am fost răstignit împreună cu Hristos. Știm că în mod fizic nu a fost așa, dar asta iese din discuție. Este atunci o metaforă. Așa sună frumos.

[13:26]Nu este o metaforă, este o realitate spirituală. Pentru că atunci când am crezut în Hristos, ne am identificat cu moartea lui și în ochii lui Dumnezeu de aceea suntem iertați. Pentru că Hristos, Dumnezeu când privește la noi, la viața, la trecutul nostru păcătos, vede moartea lui Hristos cu care noi ne am unit. Ă și botezul asta simbolizează. De aceea ne scufundăm, murim și ne ridicăm la la o viață nouă. Dar faptul că am fost eliberați nu înseamnă și de sub de sub puterea păcatului, de sub condamnarea legii, nu înseamnă că putem face ce vrem și că putem călca legea. Tocmai de aia am fost eliberați ca să trăim pentru Dumnezeu, adică să ascultăm de El și nu deul nostru, căruia i am fost rob. Așadar, cel care

[14:19]trăiește în continuare după acest eveniment al unirii cu Hristos ar trebui să fie o persoană care se aseamănă cu Hristos, care î întrupează pe Hristos între oamenii în jurul cărora, în mijlocul cărora trăiește. Trebuie să mi fie foarte clar că nu pot conviețui în același trup și personalitatea mea și a lui Hristos. Ori se exprimă una, ori cealaltă. Una trebuie să moară și alta trebuie să trăiască sau să capete tot mai mult teren. Să ne gândim când ne apropiem de masa Domnului, când ne exprimăm în mod foarte frumos și corect recunoștința pentru că a murit pe cruce. Să ne gândim și la următorul aspect, că de multe ori și prin modul în care ne exprimăm, prin care ne rugăm, prin care predicăm este ca și cum îl izolăm pe Hristos la moartea lui, a fost răstignit. Foarte bine pentru noi, e foarte convenabil. Și cui nu i convine acest lucru? Și îi mulțumim din toată inima cu sinceritate,

[15:22]Doamne, dacă nu erai tu. Dar omitem uneori sau nu ne am gândit la faptul că Hristos ne a poruncit să facem acest lucru nu doar pentru a ne aduce aminte ce a făcut el ca și cum el are nevoie să i se spună mereu și nu pentru că el caută vreau să mă lăudați cu orice preț și mereu să vă mereu să vă să mi spuneți ce ai făcut tu pentru noi ci el a devenit un model pentru noi și atunci când luăm cina cred că a trebuit să ne gândim mai mult la faptul că eu însum trebuie trebuie să mă răstignesc. Și poate că de multe ori este mai bine decât să îi explic lui Dumnezeu ce a făcut el pentru noi. Doamne, îți mulțumim că tu l ai dat pe Hristos. El a făcut o deja, știe. Poate să ne exprimăm, Doamne, ajută mă să mi răstignesc firea în această direcție. Doamne, am probleme. Nu pot să mă las de această atitudine, de acest sentiment, de această pornire pe care o am. Hristos asta de asta ne a

[16:26]poruncit, cred eu, poate mai mult decât a ne aduce aminte și știm acuma foarte clar ce a făcut pentru noi. Așa trebuie să faci și tu. Există două răstigniri, de fapt, să știți. Una am spus o acuma în Galateni 2: 20 și mai este cea din 5 cu 24, unde spune: "Cei ce sunt ai lui Hristos și au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei." Prima răstignire este la diateza pasivă. Observați? Am fost răstignit. Nu m am răstignit eu. Am fost când m am unit cu Hristos. El, dacă mă încred în el, el face această proces. Dar în al doilea rând există această a doua răstignire la care, după cum vedeți, e la diateza pasivă și au răstignit cei care sunt ai lui Hristos și au răstignit ei firea pământească. Toți credincioșii au fost răstigniți împreună cu Hristos pasiv, dar nu toți

[17:27]și au răstignit firea pământească sau nu toți lucrează în direcția aceasta. Și asta ne învață. Ăsta este rolul crucii în viața noastră. În al treilea rând, Hristos răstignit trebuie să fie în centrul învățăturii noastre. Galateni 3:1. O, Galateni, nechibzuiți, cine v a fermecat pe voi înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos ca a răstignit? Provovăduirea lui Pavel avea în centru pe Hristos cel răstignit. Iudaizătorii aveau în centru tradiția mozaică. Atunci când o învățătură nu are în centrul ei pe Hristos cel răstignit, nu este una bună. Așa putem recunoaște distingere între învățătorii falși și cei adevărați sau cei mânați falși sau mânați de interese personale și cei adevărați. Dacă accentul învățăturii respective este pe minunile și binecuvântările pe care le poate aduce Dumnezeu în viața ta și nu pe răstignirea propriului eu, pe cruce, pe suferință, pe harul lui Dumnezeu și nu pe meritele, calitățile mele sau

[18:30]potențialul meu sau ce merit eu, atunci foarte posibil să avem de a face cu o Evanghelie falsă. propovăduirea Evangheliei înseamnă propovăduirea crucii, care, bineînțeles, va fi urmată de nădejdea învierii sau de slava învierii și trăim cu această nădejde. Ă, în al patrulea rând, crucea ne testează autenticitatea credinței.

[18:57]Galateni 5: 11, citat deja. Da. și 6 cu 12 pe care și acesta l am citit în care pe scurt Pavel spune de fapt ei nu vor să sufere prigoană. Și atunci dacă vrem să vedem, măi, credința mea este autentică, nu mă păcălesc, nu este o iluzie. Ă un indicator foarte simplu este când trecem prin persecuții. Persecuția imediat triază. Cine crede și cine a

[19:34]crezut doar de circumstanță. Dar când nu este persecuție cum este acum și ne bucurăm că nu este, cum aș putea să mă verific? Eu cred că este tocmai ce am învățat în Galateni, exact cum se termină capitolul 6, în care ni se prezintă o comunitate a celor duhovnicești, cum ar trebui să fie. Și semnul distinctiv este dragostea. Modul în care mă relaționez față de frații mei și față de oameni. Dacă înțeleg ce a făcut Hristos la cruce, atunci rolul ei în viața mea este determină exact același comportament al unei dragoste fără măsură.

[20:19]Atunci când îi forțezi pe oameni, când îi manipulezi, când ceilalți devin un mijloc pentru propria ta afirmare, pentru propria ta plăcere, nu cred că este o credință autentică. Pavel când încearcă să i convingă pe Galateni, le spune: „Măi fraților, aduceți vă aminte când am venit la voi, nu prea aveam eu cine știe ce carismă. Arătam probabil și deformat și așa. Nu se simțea bine. Și spun cu toate acestea s a creat între ei prin mesajul Evangheliei care îl propovăduia pe Hristos cel răstignit o legătură frățească atât de puternică încât spune: „Vă aduceți aminte, erați gata să vă dați și ochii pentru mine?" Da. Observați dragostea la lucru când Evanghelia este autentică și când mesajul este autentic. Și de asta el spune: "Ce s a întâmplat cu voi? Ați uitat relația noastră care era atât de strânsă și de caldă? Cineva a vrăjit, da, nu putea să înțeleagă, să și explice Pavel altfel decât ori v

[21:19]ați pierdut mințile, ori ați fost vrăjiți. Da, grecii caută înțelepciune, iudeii caută minuni. Da. Și în ultimul rând, crucea este un mod de viață sau ar trebui să fie un mod de viață. și totodată lauda noastră. Galateni 6 14 15 și așa și încheie. Asta e încheierea lui Pavel. În ce mă privește, spre deosebire de iudaizatori, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume. Căci în Hrtos Iisus, ce aici este

[22:01]ultima adresare a problemei, nici tăierea împrejur, nici netăirea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. Termenul acesta laudă este lauda mea. Nu are o traducere directă în limba română. În original ar însemna ceva de genul acesta. A te lăuda cu ceva, a ți găsi slava în ceva, a te încrede în ceva, a te bucura de ceva, a trăi pentru ceva. Este ceva care îți dă sens vieții. De aceea și Pavel înainte să înceapă capitolul 6 spune: „Aveți grijă, fraților, nu umblați după o slavă deșartă. Știți după ce slavă să umblați? după asta, după slava crucii lui Hristos, pentru că aia este deșartă, este adică înșelătoare. Cu alte cuvinte, obiectul laudei noastre, oricare ar fi acela, ne solicită timpul și energia noastră. Asta înseamnă lauda mea. Asta vrea să spună Pavel. Ne solicită, ne umple viața. Pe scurt, este obsesia vieții noastre. Toți suntem obsedați de ceva. Unii oameni

[23:03]sunt obsedați de bani, alții sunt obsedați de propriul confort, alții de imaginea personală în fața altora, alții de renumele personal, alții de puterea pe care o au, alții de propria persoană. Pavel spune pentru mine obsesia mea, scopul vieții mele este crucea pentru că scoate în evidență meritele lui Dumnezeu și nu ale mele. Iudaizatorii erau obsedați de numărul convertiților. De asta puneau presiune. Vreau să aibă așa cum numărăm și noi uneori la evanghelizare câți s au predat. Ei numărau câți s au tăiat împrejur și după aia se lăudau. Pavel era obsedat de Hristos și de crucea lui. Umblarea prin Duhul presupune să nu umblăm după o slavă deșarturi de felul acesta, ci după slava crucii. Și atunci în concluzie și Pavel încheie așa: De acum încolo, după ce și a terminat argumentația, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că

[24:04]port semnele Domnului Iisus în trupul meu. Chiar și aceste ultime cuvinte poartă amprenta crucii. Cu alte cuvinte, el spune cuvântul folosit aici este stigmata. De aici a apărut și este o tradiție catolică care a apărut în Evul Mediu cu stigmatele lui Iisus care apar pe trup. Nu i vorbă despre asta, ci este face referire de multe ori sclavii erau însemnați cu un tatuaj, da? sau cu fierul roșu un stigmat care spunea aparține lui. Era spunea al cui aparține ceva de genul acesta spune și Pavel: „Eu acum am fost însemnat, sunt al lui Hristos, port semnele lui." Dar mai mult decât atât, Pavel prin bătăile pe care le luase, prin toate peripețiile și toate neajunsurile prin care trecuse din cauza credinței în Hristos, rămăseseră chiar și la modul fizic niște semne, niște cicatrici și spune: "Port asta în trupul meu." Ăsta este semnul că sunt al lui Hristos. Și aș vrea să vă spun un lucru interesant. Când am fost în Egipt,

[25:12]ghidul care a fost cu noi, Egipt este o țară musulmană, știți? Era un creștin din biserica coptă. Așa. Asta este biserica creștină acolo. Și am văzut la un moment dat că avea un mic tatuaj aici, o cruce și i am spus ce semnifică crucea aia? Și mi a spus: „Toți creștinii copți au crucea asta. într un fel sunt obligați ca să fie distinși de musulmani. Îi îi lasă oarecum, dar oricând

[25:45]pot să să cunoască persecuția și în anumite zone chiar sunt persecutați. Dar pentru ei asta a devenit un semn de ă și o fac cu bucurie să se știe că sunt creștin. Ă stigmatele lui Iisus, dacă nu pe trupul nostru, dar în duh, sunt semnele indubitabile ale urmașilor lui Hristos. Nu poți să fii un martor al lui dacă nu ai aceste semne. Și de aceea v aș spune dacă sunt cicatrici pe care le purtați în viața dumneavoastră din cauza credinței în Hristos, nu din altă cauză, din cauză că ați ales să ascultați de el, prețuiți le. Nu mai suferiți așa de mult din pricina lor, ci bucurați vă pentru că ele sunt dovada ascultării. Cum poți să crezi că te ai identificat cu Hristos dacă nu te ai identificat cu suferințele prin care el a trecut? Când ai cunoscut persecuția, amărăciunea, senzația că nu ești înțeles de cei din

[26:45]jur, depresia, durerea, mai ales sufletească, trădarea mai ales din partea celor apropiați, poate chiar din familie, când primești rău pentru bine, când ai fost batjocorit, când ai fost nedreptățit, când s a vorbit rău despre tine, când ai fost urât, iar unii dintre frații noștri au plătit chiar închisoare, tortură sau chiar cu viața din cauza lui Hristos. Să vedem aceste semne noi ca fiind o dovadă indubitabilă că suntem a lui Hristos, că El și a pus amprenta și că suntem ăsta este rolul crucii în viața noastră. Pot să găsesc astfel de stigmate în viața mea? Găsesc suferință în viața mea pentru că mă lupt să îmi răstignesc firea sau sufăr pentru că, dimpotrivă, vreau să mi o înalț și sufăr din cauza invidiei, a mândriei, a nerăbdării și așa mai departe. Pentru urmașul lui Hristos, viața pe acest pământ înseamnă moartea prin răstignire a eului, ascultare de Dumnezeu care va fi urmată de înviere.

[27:47]Pentru că dacă nu văd aceste semne, să știți, nici lumea nu ne va crede. Și închei cu acest citat foarte la care să luăm seama, a lui Morgan Campbell. spun așa: "Numai omul răstignit poate predica crucea." Toma a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnele cuilor, nu voi crede." Doctor Parker din Londra afirmă că ceea ce a spus Toma despre Hristos, lumea spune despre biserică și lumea spune de asemenea fiecărui propovăduitor: Dacă nu văd în mâinile tale semnul cuielor, nu voi crede. Este adevărat. Numai omul care a murit împreună cu Hristos poate propovădui crucea lui Hristos. Amin.