Biserica în vreme de război: Povestea credinței care nu cedează (Mișa Gavka)

[0:02]1185 de zile. E mult sau puțin. Atâtea zile este războiul în Ucraina. Este mult. Dacă ești sănătos, 1185 de zile lucrătoare, tot mult. Dar dacă vacanță e ok. concediu, dacă război. În primul rând vreau să cer scuze, căci limba mea română nu este prea română, este amestecată cu cuvintele rusești, ucrainești și moldovenești. Cum și a spus fratele, sunt Mișgavca, sunt păstorul bisericii Britania din orașul Cennăuț. Orașul Cenăuț este oraș de

[0:51]județ, cel mai mic județ în Ucraina. Avem 24 de județe. Județul Cennăuț este cel mai mic. Suntem alătură cu granița cu România și cu Republica Moldova. De fapt, soția mea este din Republica Moldova. 11 ani și jumate am trăit acolo. Am slujit o biserică baptistă din Republica Moldova, la nordul Moldovei. Și amu anul ăsta să fie 19 ani păstăiesc

[1:23]o biserică din cenuț biserica Britanie și este o onoare, o posibilitate să vestesc pe Domnul și să slujesc pe oamenii, spunând lor despre Domnul Iisus Hristos. Orașul Cenăuț nu este un oraș mare, are 300 mii de locuitori. Regiunea Cenuț în total are 900000 de locuitori, mai puțin decât București. Dar sunt oameni buni, harnici, vorbesc în limba română. Ă noi

[1:57]cu soție trăim în marginea orașului, lângă Cenăuț. Satul se numește Mahala, sat românesc. Avem acolo două școli românești, trei grădinițe românești, primărie care toți locătorii vorbesc în limba română și multe sate și mulți oameni avem care vorbesc în limba română. În orașul Cenăuț avem două școli vorbitori de limba română, doi copii de ai mei, doi băieți au terminat aceste școli. Tot vorbesc română. Una dintre din băieți trăiesc aici în București, unul în America și unul cu noi în Ucraina.

[2:35]Astăzi am vrut în primul rând așa am pus eu pe inimă când s a început războiul și dacă Dumnezeu o să ne dee sănătate și putere și posibilitate. Dar ca să vizitez bisericii din România am spus ca să spun un lucru la fiecare biserică și nu spun așa din poli politețe. Mulțumesc. Mă ajutați, nu vă rușunați dacă vedeți că Da, vă spun din tot sufletul, încep

[3:09]cu istorie. Când s a început războiul, la 5:00 dimineața, un prieten de al meu m a sunat din regiunea Harcav, 1100 de km de la Cenăuț și a spus: Mișa, s a început războiul. Eu am spus cam prea degrabă să ai așa glume cu mine în această dimineață. Spune nu este o glumă, este adevărul. La 4:30 armata rusă a intrat în satul unde el locuia și el a dat telefonul pe speaker și eu am auzit cum mergeau mașinile, tancurile și el spune de mult două ceasuri permanent. Toate aceasta tehnică, toate aceste mașini merg spre orașul Harcav. Și eu am stat pe pat și am spat am spus soții scoală te că s a început războiul. Și prima și te gândești ce să faci? Care sunt pașii tăi? Și prima m am gândit că ok, toți avem familie, copii, trebuie ceva să fac cu copiii, să salvez viața soției. Este un pericol dacă țara pierde războiul. Suntem sub altă conducere, sunt oameni altă de altă mentalitate și

[4:28]știți mai mult decât eu probabil pot să spun în limba română. Și la ora 1:00 de la prânz eram cu soția și cu băiatul la vamă. Până la vamă avem avem 40 de km. Am ajuns la vamă, a rămas încă 5 km pe la vamă. N am n am putut să merg cu mașina. Tot drumul era blocat. Toate benzele erau blocate. Patru rânduri de mașini într o direcție tot spre lamă la România. Am lăsat mașina undeva. M am dus pe jos cu familia, cu copiii, copilul, cu soția. Am ajuns la vamă, la poarta vămei. Era o coadă lungă de oameni care treceau vamă pe jos. Și am spus soției: "Iată pașaportul, ia copilul și treci partea cealaltă." I spune: „Ce faci tu?" Spun: „Eu mă întorc. Dar ce vrei să faci? Și eu spun: „Nu știu. Eu mă întorc, dar nu știu ce am de făcut." Și a spus: „Eu rămân cu tine." Și am minți copilul în România. Bine că am avut prieteni. Fratele Cornel Havriș a luat, a preluat copilul meu și el a

[5:36]stat în Suceava și țin minte a trecut doi ani de zile. Băiatul meu primul s a întors din România acasă și am avut iarăși posibilitatea să trecem la Vamă, la Seret. Și țin minte cum băietul s a uitat așa prin părți, am trecut lama românească, s a uitat prin părți, în stânga, în dreapta am văzut că are lăcr în ochi și am spus ce mi a spune tata. Eu țin minte prima zi de război când eu am intrat în România plini oameni la vamă. Cineva ți dă apă, un sandvici. Cineva îți propune, hai eu cu mașina, ți duc un vrei spune: Am văzut ce a făcut românii pentru noi și vreau să vă spun, mulțumesc

[6:26]frumos. Domnul să vă spăltească pe toți. Nu știu cine a făcut, ce a făcut, în ce măsură ați făcut. Poate chiar numai v ați rugat și asta tot este bine. Ăă este un lucru frumos când să vezi că prin două părți a drumului de la vamă stau mulțimea de oameni și fiecare spune: „Cu ce pot să te ajut? Era atâta de frumos. Asta pătrunță inima mea. Și încă o dată vreau să spun din partea fraților din Ucraina, din partea bisericilor din Ucraina, vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut voi pentru poporul ucrainesc. Știu că nu toți care au venit încoace

[7:13]probabil s au purtat frumos. Nu toți erau sinceri și dar totuși mulțumesc pentru răbdare și pentru jertfire care ați avut pentru poporul ucrainean. Domnul să vă răsplătească și să vă dee binecuvântările care El pregătit pentru voi în Hristos Iisus. Bine, s a început războiul. Știți, unii oameni vreau să arăte eroi. Noi n am părăsit țara. Am rămas acolo. N am avut frică. Dacă mă întreabă cineva, ai avut frică? Vă spun sincer, am avut. M am temut. Prima alarmă, prima

[7:55]noapte când nu pot să dormi liniștit, sună alarmă. Tu nu înțelegi ce se întâmplă. Noutățile sunt diferite. Cineva spune că Kivul deja este înconjurat. prin internet veți că tancurile rusești gata, au intrat în marginea orașului și nu știi cât timp durează, două, trei zile, cinci zile. Și ce facem mai departe? Dacă rușii vin spre Cernăuț, rămânem aice să sau să plecăm mai departe în România?

[8:29]Erau multe întrebări de puține răspunsuri și când mă întorceam cu soție de la oamă am un prieten, fratele Alexandru, păstorul bisericii din Mări, cred că ați auzit orașul Mărieni, cea mai mare biserică baptistă. Fratele Alexandru Nagherneac este un păstor, un profesor de istorie a bisericii. El pridăi la Kiev și sluj în biserică din Mariuper până în 22. El era păstor la Doneț, regiunea Donec. Și când a început războiul în anul 14 a fugit de acolo că conducerea țării rusești a întârzis să vii înapoi în orașul lui natal și el s a stabilit în Mareup și am sunat pe dânsul în această zi, prima zi de război și am spus: „Fratele Alexandru, ce să fac? Frații ne au învățat cum să predicăm. Frață, ne a învățat cum să facem cina, ne a învățat cum să facem botezuri, cum să evanghelizăm, dar cum să trăim în timpul războiului n am găsit nicio carte. Ați găsit?

[9:43]Și la cine să mă adresez după ajutor, după un sfat la cea la care a trecut deja pe acolo. Și am sunat pe acest frate și el ne a spus multe lucruri foarte importante și Mișa trebuie să pregătiți biserica ca să vii refugiați. Mișa, trebuie să aveți depozitele cu alimente, Mișa, trebuie să aveți haine pentru că era frig. și pături și perni și lumea să aibă nevoie de de toate aceste lucruri. Trebuie să aveți un adpost în biserică. Dacă n să fie lumină, trebuie să aveți generătoare. Dacă n să aveți apă, trebuie să aveți butoaie cu apă. Orașul închipuiți noi apă o zi, două. E o problemă mare. Ne au dat niște sfaturi și eu până am ajuns de la vamă am sunat pe frații toți frații din biserică, de fapt ceva despre biserică să vă povestesc. Biserica Britania este no cei mai mare biserică din orașul Cenăuț. În Ceninăuț avem peste 15 biserici baptiste. Ăă cei mai mari 1000 de membri. Sunt și

[10:46]de 500, de 300, 200, 100. Noi avem 94 de membri. În afară de asta avem încă două filiale în satul Mahala, care este alătură cu Cernăuț, unde locuim noi cu soția. Avem acolo opt membri ai bisericii vorbitori din limbă română și avem încă o filială în satul Remnă, un sat ucrainean, 20 de km de la oraș. Acolo avem 13 membri ai bisericii și facem lucrare. Avem un cor de 30 de persoane, avem tineri, vreo 35 de tineri, avem 55 de copi până la vârsta de 15 ani. Avem sfatul frățesc, avem

[11:25]trei diaconii, un singur păstor, avem predicătorii mai mulți, avem 20 de predicători în biserică. Cineva predică o dată în lună, cineva trei, patru ori pe lună. Așa la noi este serviciul se dezvolte. Asta e ceva puțin despre biserica noastră. Și când mă întorc la aceea situație, când mă întorc în prima zi de război, mă întorc spre Cenăuț, am sunat pe frații din biserică, am spus: „Ne adunăm la 7:00 seara la biserică, ne rugăm și împlinim hotărâri. Ce să facem? Cum procedăm? Și eu prin țin minte prima adunare seara au venit frații toți pe față, aveau întrebări și așteptau un răspuns. Ce care a să fie direcția? Ce

[12:07]să facem? V stringem hainele, luăm familiile și încerc încercăm să fugim în România sau ce să facem? I am spus la frații sincer, frații nu știu mult ce să facem, dar aceea ce știu, a ceea ce ne a spus fratele de la Mariup, vă spun și vouă, dacă cineva vrea să plece, haideți să ne spuneți, ne rugăm și vă lăsăm în brațul Domnului, cu Domnul să plecați peste hotare ce ne rămâne, vreau să știu cu cine rămânem, cu cine putem lucra dacă rămânem aice. Toți frații au rămas din din conducerea bisericii. Toți frații a rămas, nimeni nu s a dus și am hotărât să facem trei depozite cu alemente toți banii care am avut în casa bisericii. Am împărțit în trei părți, leconii s a dus, s a cumpărat alimente mai multe, am ascuns în trei părți, am cumpărat mare butoaie pentru apă, am pus în biserică am avem două clădiri de casă de rugăciune și în sate unde avem filiale acolo am pregătit tot apă, generatoare am cumpărat.

[13:15]Și am spus trebuie să vineți tineretul să plece să pregătească locuri pentru dormit ca să vie oamenii refugiați de acolo și să aibă nevoie undeva să să odihnească. Și tineretul vineri a făcut tot ce a trebuit. Vineri s a cumpărat toate lucrurile care au fost nevoie. Sâmbătă era zi de Sabată. Ne am hodinit. Frații m a sunat Mișa. Nimeni nu vine. Încă n avem niciun fugiat. Poate n nu este nevoie. Toți pleacă prin Cernăuț. Plecau în România. Vă spun: Așteptați de luni, de luni o să viie oamenii. Eu n n am primit niciun telefon, dar așa avem simț că asta se întâmplă. Dacă se poate amu pozele puțin, fratele eu nu m am pregătit să și n am așezat pozele hronologic, dar să povestesc ceva despre ce am făcut și ce facem. Cinci a cincea zile după război au venit primii refugiați. Cinci zile veneau de la hară făcut mașina.

[14:21]Toate drumurile erau blocate. V a închuit cinci zile să ajungi 1100 de km. Poți să trece într o 12 ceasuri 14 cinci zile așa au fost drumuri aglomerate și când au ajuns oamenii, în vreo câteva zile n am avut locuri. N am avut locuri și a fost nevoie unii frați au luat acasă, alții dormeau așa câte 15 18 ăă oameni într o în

[14:52]cameră. Am vrut să spun că eu pozele n am așezat hronologic de atâta n să meargă toți așa că i seara noaptea am scos ceva de pe telefon când n am fost pregătit să arăt pozele, dar m am gândit scot ceva lucruri interesante. Hai să ne întoarcem înapoi. Mulțumesc. Asta curtea bisericii în orașul Cernăuț. Biserica se află undeva în centrul orașului. Ăă orașul are 300000 de locuitori. În cinci zile au venit 100000 de refugiați în regiunea Cenăuț. Puteți să vă închipuiți dacă noi ca regiune am avut 900000 de locuitori într o săptămână am crescut la 1 milion. de că 100000 de oameni au venit și fiecare vrea mâncare, fiecare vrea că a venit în ceea ce a putut să vii. Au fost oamenii care au venit în șlapi și cămașa de noapte că a ieșit din casă, s a suit în s o suit în mașină și a plecat. n au luat nimic cu ei. Ă

[16:00]și un caz destul de interesant, asta poza de la 1 iunie 2022, două luni după începutul războiului. Ce s a întâmplat când am citit în ziar că avem 800 de refugiați în Cenăuți și încă 20 în afara orașului? Eu m am gândit, noi ajutăm pe oamenii în zona de conflict. Acolo i foamete, acolo pericol, dar acești oameni care au venit încoace n au lucru, unii n au bani și au nevoie de mâncare. Cum putem ajuta? Și am spus la frați în biserică, haideți să adunăm pe oamenii sâmbătă la biserică dimineață și să dăm alimte. Și fratul a spus: „Dar cum facem?" Nu spun, nu știu cum facem, dar cumva Dumnezeu o să ne călăuzească și Domnul mi a pus pe inimă să mă duc la un șemeneu studincesc, dacă e ok așa, nu? Ăă, cămin studincesc. Mulțumesc. Camin studincesc, soția mea e română mai bine. Cămin sudincesc. Și am făcut niște poiță așa. Am tipărit și am lăsat la oameni care dormeau acolo

[17:14]refugiați și am spus: „Dacă aveți nevoie de mâncare, veniți la noi la biserică." Și frații mă mă întrebau:„Dar câți oameni o să vie?" I am spus: „Eu nu știu. Eu nu știu 20, 100, poate mai mult, poate mai puțin. Eu nu știu, dar hai să vedem. și poza cei care la început peste 200 de oameni au venit în curtea bisericii și noi am făcut ceai, cafea, niște niște biscuiți au dus frații din România. Am făcut un program în biserică, patru, cinci cântări, o predică de 15 20 de minute, o rugăciune și după asta am început să dăm alimente și să sâmbăte după rând am făcut așa și am înțeles că nevoie tot crește și crește, dar trebuie să avem un ordine, să nu viie tot aceeași să primească ajutor. Cum să facem? Și am spus: „Doamne, trebuie să găsim o soluție că nu putem planifica. Azi vin 200, două sâmbătă vin 300 și trebuie să fii pregătit cumva. Și Dumnezeu ne a dat în cale o o doamnă

[18:23]care avea înregistrați toți refugiați în Cenăuț în Telegram. Eu nu știu dacă voi folosiți telegramul. Toți refugiații care veneau în cenuță erau înregistrați, aveau un grup acolo și acolo se scriau toate noutățile unde poți să primești ajutor, care sunt cerințele, una alta. Și eu am găsit pe aceasta doamnă și i a spus: „Eu pot să vă fac listele de fiecare sâmbătă. Eu anunț acolo, ei se înregistrează pe telefon și pe urmă vă dau listele și voi știți cui să dați și odată în două luni noi dădem la fiecare om care era înregistrat dădeam alimente și știți asta facem până acum pe fiecare

[19:08]sâmbătă adună frații surori din biserică stăm în locul unde este corul cântăm cântările și după aceea predicăm și ajută ăm oamenii cu alimente și vreau să spun, n am putut să facem noi singuri asta cu puterile noastră. Asta a făcut Dumnezeu. El ne a trimis frați, surori, mult ajutor, că cred că mare parte din ceea ce am împlinit noi ajutoare a venit din partea fraților din România și asta era o minune. Ă poftim

[19:42]mai departe dacă se poate. Este casa de cultură în Mahala, satul românesc, lângă Cenăuț. Acolo toți, tot a venit refugiații și am adunat și acolo oamenii și am ajutat cu alimente. Este o adunare care am făcut și am predicat, am cântat și după aceea am dat alimente. Veneau frații de la România, din Germania și aduceau medicamente și avem în biserică avem surori care au terminat și au dreptul să lucrau la farmacie. S așezat toate medicamentele. Acolo a fost biblioteca bisericii. Am scos cățele și am pus medicamente și aproape doi ani de zile am dat medicamente la oamenii. Veneau, spuneauce are eu nevoie și noi dacă avem astea în dispoziție am ajutat. Am avut un caz destul de interesant cu o femeie în vârstă. Într o luni dimineață am fost la biserică, în curtea bisericii stăteam de vorbă cu un frate și am văzut că stătea în fața casei o doamnă în vârstă și

[20:47]parcă s rușina să intre în curte și am întrebat: "Aveți ceva nevoie? Pot să vă ajut?" Ia spune: „D se poate să vorbesc?" Da. El spune: „Am auzit că voi aveți medicamente, dar eu sunt asmatic. Da, asmatic și am nevoie de ăsta cum spune spray. Eu spun, știți, eu nu știu dacă avem. Amum sun pe soră care e responsabilă și întreb dacă are. Și am sunat și o soră spus: „Da, avem unul, a rămas ultimul și el coastă undeva la 60 € la noi. El spune„dacă puteți să mă ajutați a să fiu foarte mulțumitoare. Eu spun: „Dar de unde ați găsit adresa bisericii? Cine v a spus?" Se spune: „Eu sunt refugiată din regiunea Herțon, trăiesc în caminul studencesc cu o doamnă care a fost la voi și a plinit ajutoare și ne a spus că este biserica cutare și acolo sunt oamenii care ajut nu să supraviețuim în această situație." Eu spun: „Da, eu spun interesant. Dar el spune: „Dar am fost și la spital și când am stat la în holul spitalului, tot refugiații acolo care sunt greu între ei

[21:49]și spuneau: „Dacă vă duceți la biserică Britania, acolo să vă ajute. Sun interesant. spuneu ei s au prezentat, eu sunt învățătoare avea studii superioare din regiunea Hsonc am spus ăă și a spus„Eu am venit în Cenăuț și preotul din biserica de unde am umblat eu acolo a spus că la baptiști nu te duci oameni răi. Și când am intrăuț la baptiști am găsit pâinea, dar nu pâinea pentru trup, dar am găsit pâinea pentru suflet. Mi a fost așa interesant și am spus: „Doamna, dacă veniți sâmbătă vine și doamna care de la farmacie și a să vă dăi sprayul acela. Și eu venit sâmbătă și cu dânsa am avut o experiență așa de interesată interesată. Ăă în ziua aceea a fost rândul meu să predic. Știți când faci bine Biblia spune: „Să nu obosești în facerea. Dar ce se întâmplă, frații? Obosim. Obosim, sincer spuneam, nu toți

[22:58]nu întotdeauna a face bine este ușor. Te coastă ceva, timpul, puterile, banii, emoțiile, încât dacă a ceea ce faci nu se prețuiește, te doare. Așa. Și eu cred că ați avut cazuri și aici. Ne pare ne așa, că am auzit de la alții diferite istorii. Și doamna ce a venit la predică, stătea undeva așa în față aicea și în inima mea era o luptă. Doamne, oamenii ăștia vin, dar vin să asculte cuvântul sau numai să ie stătea o doamnă așa mai departe

[23:36]era în ochelari așa negre, stătea cu umăr la mine și eu predicam și mă uitam la dânsa, dar ea arăta cu tot toată silința că e nu vrea să mă asculte și tot se uita la ceas. Cât timp încă să dureze? Hai mai repede. Și eu spuneam: „Doamne, poate nu trebuie să facem asta. Poate să terminăm, poate nu este pentru binele și merge o luptă. Aice predicam, dar predicam în aceea zi Evanghelie după Ioan capitolul 3:1, versetul de aur. Toți știu și în rețet ușor. Oamenii care v vin la biserică, ei nu știu Biblia, ei nu cunosc Biblia, ei nu umblau la biserică, ei singuri spun asta. Și eu explicam acest verset, dar doamna aceea în ochelari se uita așa și spune: „Termină pastăul, gata, dă te jos, dă ne alimente fără vorbe. Asta eu înțelegeam. Eu eram așa nu știu cum să vă aducă toate emoțiile și am spus: „Doamne, cred că spun la comitet, terminăm mai mult, nu facem

[24:39]nimic. Eu m am coborât de la Anvon. Bătrânica acea a venit la mine și ne spune următorul lucru: Am primit spreala. Și vreau să spun un lucru, fratele mișă, eu săptămâna asta am citit capitolul 3 din Evanghelia după Ioan. N am înțeles nimic cine, pentru cine a murit, pentru ce să să ne naștem din nou. Azi am înțeles un lucru. Dumnezeu a murit pentru mine și

[25:10]eu știu ce trebuie să fac. Când ne spunea aceste cuvinte, ne pare că ne cresc aripele. Nu sunt îngeri, Mihai ne pare că cresc aripele. Dar totuși femeia aceea cu ochelarii nu ne ieșe din minte. Și aceasta bătrânică, vă spun așa cum a fost, ne a arătat așa cu deștea lui mine și spune: „Fratele păstor, vreau să ți spun un lucru. să ții minte și a ridicat vocea cea așa mai tare. Să nu te uiți cum ascultă alții

[25:46]predica, să nu te uiți, să știi. A să treacă 10 ani de zile, probabil. Și unii dintre ei a să vadă un verset, a să audă un vețet din Biblie, a să aducă aminte ce ați făcut voi pentru ei și a să primească pe Domnul. Bătrânică n a văzut pe femeie aceea în ochelari că era mai în spate și am spus: „Doamne, am răspuns, nu fac comitet, nu anulăm nimic, continuăm mai departe. Pentru mine era o îmbărbătare din partea lui Dumnezeu și asta este o minune pentru mine. Mai departe am avut un proiect.

[26:26]Știți, unii frați mă întrebau: "Cum trăiește biserica în timpul războiului. Cum? Ce faceți? Faceți serviciile divine? Facem. Facem dimineață, duminică, facem seara, duminică, facem vineri oară de rugăciune. Tineretul două ori pe săptămână se întâlnește în biserică. Avem repetiție de cor, avem repetiție de ansamblul de vioare, avem două filiale, două adunări care unde pleacă frații, avem multe lucrări. Lucrarea în biserică nu s a oprit. Tot așa și viață civilă. Știți, oamenii refugiați care au venit în oraș au venit cu copiii. Majoritatea femeii cu copiii. Bărbații unii au fost la front, alții ce au putut a fugit peste graniță dacă a putut. Și femeile au stat în cenăț. și vine 1 septembrie. La noi se duce la școală, copiii plec la școală data de 1 la voi pe 15 dacă eu numai greșesc așa. Și resurse nu ajung, trebuie să să plece la școală, dar n au ghiozdanie, n au

[27:30]lucruri necesare pentru prima clasă. Și noi am făcut o testare în oraș. Am am studiat câți copii sunt din prima clasă și Dumnezeu ne a trimis bani din prință din America și am cumpărat peste 1000 de ghiozdane. În doi ani de zile am dat 1000 și cred că și 200 de ghiozdane. Acolo era tot necesar pentru clasa primară, tot ce este nevoie. undevel în jur de 25 $ și era o minune. Oamenii

[28:03]veneau și spuneau: "Copilul meu vrea să meargă la școală, dar eu n am resurse să să plece cu ghiozdanul la școală, că ceva emoțional așa legat cu școala. Pe urmă el nu mai are nevoie de ghiozdan. Așa î. Dar în prima zi trebuie să vă eu să aibă ghiozdan." Și am făcut și am avut întâlniri cu oamenii care au primit pentru copii. Iarăși a fost program, predică, cântări și pe urmă au fost dat mai departe. Asta i o poză copiilor cu ghiozdane. Asta o poză. Dacă vreți să vedeți ce înseamnă război, asta e orașul Harcav, o mașină. Aici în mijloc fratele

[28:42]Alexandr de la Mariup, păstorul de la Mariup. El a stat două luni în subsolul bisericii. Vecinii de de lângă adunare a venit la biserică. și două luni a stat împreună cu el în subsolul bisericii. El a făcut mâncarea cu soție, cu membrii bisericii. Când veneau rachetele, când zburau avioanele, când împușcau în clădire, i se rugau cu toți oamenii care au fost acolo, 300 și ceva de oameni. Vă închipuiți, aveți în subsol de oameni. N aveți gaz, n aveți apă, aveți numai crupe, faceți niște cașă o dată pe zi fierbeți afară pe lemne, nu pe gaz, pe frig. Era luna lui

[29:27]martie, februarie, încă era frig. Și spune frate Alexander Mișa, na, s a terminat apa. Am dat apă drumul din centrală și am folosit de băut. Dacă zăpada, strângem zăpada și topem și să avem ce să bem. Astăzi avem apă. Da, avem apă aici în adunare, avem apă acasă în rubbenetă. Și eu cred că trebuie să mulțumim Domnului că avem apă. Nimeni nu ne distrus. Avem posibilitate să vii apă până la casă la noi. Și frate Alexandru ne a povestit căci într o zi s a terminat mâncarea. Eu vorbeam cu dânsul, el spune Mișa, nu pot mult să vorbesc v câteva cuvinte și stângea telefonul că n avea unde încărcat, nu era lumină și stânge spune două vorbe și peste o câteva zile iară ne spunea două vorbe că i sănătos, viu și într o zi spune n avem alimente. trimiteem pe cinci frați să caute prin oraș la frații la apartamentele lor care au rămas nu încă nu erau distruse. Ceva să găsim de mâncare. Nu ne duceam în

[30:35]magazin să luăm de acolo că magazinele erau distruse. Nu ne duceam că nu ne spune că s am furat vrem să fim credincioși. Vă spun un lucru foarte care m a mirat foarte mult. spune, s a adunat tot toată toată lumea care era acolo la sub s a adunat, s o rugat, frațilă s a și dat în măsșină doi diaconi și trei tineri. A mers 100 de m de la biserică. A venit o rachetă, o distrus pe toți, părinții, soțiile care o tremesc, copiii și bărbații. A uitat cum au murit bărbații pe pe în ochii

[31:09]lor. Vreo cinci zile n a putut să scoată pe n de mașină cum împușcau. Dacă ieșeau să scoată trupul, să îngrope, au împușcat rușii și nu putut să scoată. Și a cincea zi a scos. Pe unul n a găsit. A fost ars complet. Vă spun așa ce a povestit fratele spune: „Am avut o înmormântare în curtea bisericii. Îmi spune: „Plângem și n am știut ce să spun. soția, părinții la ăștia tineri, oamenii au vrut pur și simplu să caute ceva de mâncare. Mai departe dacă se poate.

[31:48]Mulți refugiați s au găsit adpost în regiunea Căuți, în sate. Nu toți au gaz și noi am cumpărat lemne, ducem cu microbuzul bisericii aceste lemne la oameni acasă. Da, ne dădeau cererea și noi aducem lemne lor acasă. Asta eu cu fratele Robert Kramer de la Sibiu suntem în regiunea Haricav 3 km de la graniță cu Rusia. Acum teritoria asta este ocupată de ruși, regiunea Volceansk. Cine a auzit probabil asta clădirea în Harcov. Am stat lângă această clădire cu o săptămână înainte. A venit o rachetă mare de sus în jos, a spart toată casa. Acolo dormeau noaptea oamenii. Când am fost acolo lângă clădire, încă nu pe toți oamenii i au scos de acolo morți. Au rămas încă acolo morți. Așa arată războiul. Nu este un film. Este un Când

[32:48]stai alăture nu poți să transmiți toate emoțiile. Fratele care primește botezul, asta e în Germania. Fratele ăsta care primește botezul nu e când a venit la noi în biserică. Nu era pocăit. Era din orașul Delgăci, regiunea Harcav. Fratele lui era umblau la biserică și el spune: „Eu știam despre adunare că este. Umblam lângă adunare. Niciodată n am intrat în adunare. Dar când s a început războiul, soția lui a fugit în Germania, dar el a rămas în Cenăuț și s a rugat să primim pe dânsul în biserică. Era un om foarte bun, un diacon. așa puternic. Noi lăsam tot în la dispoziția lui. El încuia clădirea, punea toate lucrurile la loc și peste

[33:40]șapte luni de zile el se pocăiește în biserica noi. Priește pe Domnul Iisus ca pe om și Mântuitor. Și ne spune: „Frate miș eu vreau să încerc să trec granița, să mă duc la soție să să fiu împreună cu familia. Aici el primește botezul cu părere de rău. Până el a ajuns în Germania, soția a găsit alt bărbat și nu vre să trăiască cu un pocăit. El umblă la biserică, rămâne credincios și eu cred că biserica Britanie cel puțin are un rot 100 de%. Mai departe, dacă puteți să să arătați, este un pat. Azi, fiecare dintre voi vă duceți acasă, vă culcați pe patul vostru. Oamenii care au venit în refugiație, care au de fapt sunt 8 milioane de oameni care au venit din zona din conflict, au venit în regiunile noastre și s o stabilit acolo 8 milioane și n avea unde să doarmă. Asta într o familie este o poză încă alături. Se poate următoarea poză? A, nu întoarce înapoi că nu i

[34:45]cronologic. Dar oamenii n aveau pe ce să doarmă. N am făcut paturi. Am dus la oameni, am făcut salterii. Era un bătrân, avea 86 de ani, un bătrânel care din satul românesc, din regiunea Cenăuț, când era tânăr, a plecat în harică, a făcut studii, a trăit toată viața acolo, a născut copiii, copiii au copiii lor, s a început războiul, copiii au luat pe moșul lor și a venit înapoi în regiunea de unde el a venit în Haricov și 80 și ceva de ani are și n avea unde dormit. Am făcut paturi, am făcut mai multe paturi la mulți refugiați era un proiect că era nevoie. Mai departe asta femeia într un sat din regiunea Harcav. Ă în mână ține luminări în acest sat frații din acolo mai departe sunt frații din biserica noastră ă diaconul bisericii acolo văd că și încă în satul ăsta nu era lumină de mult. Asta a fost doi ani. Doi ani și jumătate deja. A, patul ăsta unde dormea bătrânelul. Mulțumesc. Așa dormea

[35:51]bătrânelul și noi am făcut alt pat. Ăă, doamna și cu luminări în satul lor nu i lumină. Doi ani și jumătate de fel. Nu i, nu lumină, electricitatea. Da, nu era. Și când am adus luminări, spune asta i cel mai scump lucru că măcar țara putem să avem lumină în casă, putem să vedem unde calcam și ce facem. Doi ani și jumătate să fiți fără curent. Vă închipuiți? Noi aprendem becul, nici nu stângem. Da? Sau stângem la voi e scump, la noi mai ieftin în Ucrina. Mai departe dacă se poate. Asta iarăși o întâlnire la Cenăuț, la Biserica Britanie când oamenii primesc. Mai departe vreau să vădem niște Asta noi facem niște gustoare pentru oamenii. Mai departe departe.

[36:49]Interesant. Asta este în metrou, în Harcov. Într o seară vin la mine frații și spun: „Frate Mișa, o biserică a pregătit a făcut sarmale, găluște, noi spunem sărmale și cineva a trebuit să ducă aceste sărmale la harcov, la oamenii ca două săptămâni de război. Lumea a rămas fără casă, fără masă, n avea unde să facă mâncare și cineva a trebuit să ducă aceste sarmale la Haricaf și refugat că aveau frică, se temeau și frații a spus: „Fate miș, noi suntem gata dacă ne dai voie să luăm bustele bisericii, noi plecăm. Îmi pare că cinci mașini atunci am dus. Noi plecăm. Eu spun frații hai să ne rugăm și dacă Domnul vrecați, dar cu atenție să nu se întâmplă nimic. Și a venit în metrou în Harkov. Oamenii mai departe dacă sunt pozele așa petrec petreceu timpul copiii în metrou se uitau la televizor așa pe ceva acolo aștenut așa arăta strada în în Harcov veneau armata rusă era distrus mașinile

[38:01]cu găluștele sau cu sarmalele de termin frații când a dus această mâncare a văzut că într adevăr nevoie. Știți când n ai la pâine unt, poți să mănânci și pâine, dar dacă n ai nimic și era un lucru frumos că am putut să ajutăm atunci pe oamenii. Mai departe dacă se poate. AC iară metrou așa dormeau ei acolo. Aveau corturi, dormeau în metrou unii oameni au dormit vreo câteva săptămâni, cinci, șase săptămâni. Asta era prima așa două luni de război. Poftim mai departe. Asta i școală. Școala, lângă școală, 500 de m este o biserică renașterea cu care prietenim, la care vizităm foarte des, cum lucrăm cu dânși în această școală a intrat armata rusă și a fost înconjurată de armată ucraineană și vreo două zile era un așa o luptă foarte puternică, toți 27 de soldați ruși au fost omorâți acolo. Eu am fost în nuntă în această școală. M a uitat. Nu este plăcut să stai

[39:10]înăuntru. Ăă este. Nu, nu pot să vă spun cu cuvinte. Mai departe dacă se poate asta sarmalele doamna să stă în subsolul clădirii. Nouă etaje. Clădirea este distrusă. Dacă amușa o să fie un filmuleț, dacă se poate să arătăm în ce stare era ăă clădirea. E nu iese de acolo că îi e frică. O pusur, stă sub sub sol și așa prin gaură prinște mâncare se poate supraviețui. Poftim? Este un filmuleț acolo următor cred. Dacă nu i dați mai departe

[39:55]pozele. Ok. Și a bun asta adunarea de mahala. Frații din România au venit cu ajutoare. Asta așa arată clădirea. Casa de rugăciune în Mahala. Erau mai mulți membri acolo. Mulți au murit și au plecat peste hotare. Așa întotdeauna era. Veneau 10 15 mașini cu ajutoare și pe urmă veneau altele. A poza asta. Da. Mulțumesc. Vă dă pomoș. Așa vă gut.

[40:37]смотреть. Вот это вот там подвал застами. Foc, a venit pompierii, au turnat apă și a înghețat. Mașinile distruse. A că văzut ceva pe dânsele. Oamenii stau acolo se ascundă că sunt tem să ste în blocuri că e mai bine. Mulțumesc. mai departe dacă se poate. Așa era lucrarea. Încărcam mașinile cu ajutoare. Sunam pe frați. Veneau nu numai din biserica noastră, veneau și din alte biserici. În două ceasuri am încărcat un tir de la al doilea etaj până până în jos. Așa dădeau de mână în mână frații. Așa arăta. Sunt

[41:29]unii frați ăsta. Bărbatul ăsta din dreapta a murit. El dormea la biserică aice și pe urmă s a dus șofer și a venit o rachetă și a murit acolo. Clădirea acolo înainte tot era cu alimente sus, alimente și haine. Jumătate din oameni nici nu cunosc. Erau refugiați care veneau la ajutat pur și simplu. Acurat tocă neți, așa arată clodirea. Așa sala acea mare era plină cu ajutoare și în fiecare zi descărcam și încărcam.

[42:11]Așa am socotit cel puțin 600 de to de ajutoare au trecut prin biserică. Așa. Mulțumesc. Cred că i de jos. Mulțumesc. Așa arată orașul Bucea. Cred că ați ați auzit. De ce vă arăt să înțelegeți că războiul nu este din partea lui Dumnezeu? Pacea este ceea la ce noi dorim ca oamenii. Pentru noi cuvântul pacea are asta cutiile cu elemente tot în biserică, în mahala am avut depozit și în Cenăuț și în altă parte am avut depozit. Asta am făcut cutii la comandă. Puneam acolo la pachete și duceam la oamenii. Aici tineretul lucrează și cu refugiați să facem

[43:17]pachete. Primele luni erau foarte multe lucruri românești și era malai. Ven Malai și noi din ce nu știm ce înseamnă malai, mamăliga, dar dădeam acolo în zonele acelea și ei mă întrețau de acolo. Dar ce asta cu ce se mănâncă? Cum să facem? Ei nu nu mâncau mama liburi, nu știau ce înseamnă. Noi spunem cu cu jumieră foarte bine. Scuzați așa oleacă de asta. Asta frații au venit din Suceava și din Sibiu, dacă nu mă încurc. Era o orară de restricțiie. N aveai dreptul să să mergi prin oraș. Uitați vă câte mașini și asta toți români. Și încă o dată mulțumesc din suflet pentru ceea ce ați făcut voi.

[44:21]Bine. Astea găluștele, sărmalele așa erau împachetate. Asta unde am fost noi? Da, așa o cunoașteți? În Ternopeni, regiunea Ternop. Asta eu atunci prima dată cu fratele Cornel am fost acolo la echipa asta de femei care ajută pe refugiață. Mulțumesc mai departe. Asta tot în Bucea. Eu cred că poza asta au văzut mulți oameni în toată lumea când președintele țării Ucrainei, Zelenski a stat acolo și a dat în târviu astă când bucea era eliberată. Lumea a lucrat toată viața pentru a avea un apartament. Am întâlnit oamenii care au spus că noi n avem unde să ne întoarcem. Noi în regiunea Cenuță avem undeva la 40 de adăposturi în afara orașului unde stau refugiații. Noi vizităm pe dânși și aducem acolo alimente. Ei n au unde să meargă. Sunt adpost școli vechi, ambulatorii vechi lennoit statul și cumva trăiesc câte 30 40 de oameni.

[45:26]Puteți să vă încâpriți dacă sunteți 30 de oameni și aveți o bucătărie 4/4 și două pli electrice și să faceți mâncarea și aveți două frigidere la toți și un așa un coridor lung și fiecare câtea cameră și în fiecare zi veți pe unul și pe altul și nu poți să te simți așa ca acasă. Unul face mâncare, altul mănâncă la o măsuță acolo, altul face ceva cu cărniță dacă are bani. Altul face numai măriguță. Și știți, încomod să trăiești așa. Dar lumea n are variante, n are unde unde să cum să trăiască. Mai departe dacă se poate. Iarăși o zi într altă biserică noi am dat ajutoare. Noi am Asta așa arată o mașină peste care a trecut tancul. Oamenii au vrut să fugă de la ruși, îi împușcau, oamenii său de mașină pe urmă trece tancă pe deasupra. Iarăși orașul Bucea. Asta astea pozele nu luate din tânnet, astea pozele care au făcut frații noștri. Noi am socotit undeva peste 2700 de km. Am făcut în

[46:34]trei ani de război în călătorie spre zona de conflict. Ăă Google foto e la mine e plin. Am mărit locul că să păstrez fotografiile. Mai mult fotografii am în aceste tre ani de zile decât 30 de ani de căsătorie. Poftim mai departe. Mașina alță tot oamenii au lus să fugă. Poftim mai departe. Vă arăt așa ceva că să înțelegeți cât de scumpă este pacea. Iarăși adunarea din

[47:10]Mahala. Asta adunarea la noi la Cenăuț. Așa arată când vin sâmbătă oamenii. Toată adunarea e plină sus în cor stau oamenii. Sâmbătă, adică ieri, au fost 180 de oameni, fratele de coran și a spus 180 de oameni au fost după ajutoare. Așa arăt cutiile pentru o persoană, pentru o săptămână ceva ajunge alimente acestea, dar mai departe trebuie omul să caute asta. Poză interesantă. Vreau eu să vă ă Asta i a cincea zi de război luni.

[47:44]Fratele Cornel Havriș m a sună, spune: „Fratele meu și noi venim cu frații la voi cu ajutoare. Eu n am sunat să vii, n am cerut ajutor. Frații din toată inima, din dragoste față de Dumnezeu, față de noi, a trecut granița. Toți mergeau încolo, dar românii veneau încoace și a venit cu ajutoare. Și vreau să spun un lucru. Nu i scumpă ceea ce aduceau ei acolo în mașină, dar scumpul era faptul că ei au venit la noi. Scumpul era faptul că ei o ținut și ne a fost a vrut să fie un sprijin pentru noi. Și pentru mine asta era așa de scump. Aici este o poză, dar eu am un filmuleț. Când filmez asta, eu acolo se se aude că eu plâng. Am avut emoții că Dumnezeu ne iubește. Da, vorbim probabil diferite limbi, trăim în diferite țări, dar dragostea lui Dumnezeu ne a legat și ne îndeamnă să facem bine unul la altul. Poftim mai departe. Asta i familia mea. Asta e făcută cred că în timpul Covidului. Soția din dreapta în negru

[48:50]îmbrăcat noră, bărbatul ei, Vadim. Eu sunt la mijloc. Din dreapta mea este băiatul cel mai mic, Filip și din stânga Sergiu. Serioja noi spunem. un frate pe care nu l cunosc, dar asta era pe în martie la început. Am adus o echipă la PECO și am arătat drumul spre vamă și era ora 9:00 seara și eram împreună cu soție și am plecat spre mașină să mă așez să mă duc acasă că la 10:00 se începe ora de restricții și cineva mă cheamă pe nume Mișa. Eu mă întorc așa, văd pe bărbații vorbesc în limbă română unul în engleză spun mișa ce să facem? Avem șase mașini cu ajutoare două cu medicamente. Amu începe o de restricție, unde să descărcăm? Dar eu nu tare cunoșteam pe și am spună nu știu cum să vă ajut. Dar de unde mă cunoașteți? Noi te știm. Dar de unde știu? Eu nu știu. Și am ajut am adus două microbuzuri cu medicină, cu leacuri, cu diferite lucruri. La spitalul central al orașului. Acolo este șeful spitalului care stă cu spate și

[49:58]fratele făcea un o poză acolo pentru pentru el. Era din America. Nu cunosc cine el este, dar a venit cu ajutoare. Așa lucrează Dumnezeu. El ne dă ajutor. Bine, astăzi arătau așa un cum dorm oamenii la noi în Mahala. Ăă 15 locuri de dormit așa pe podeală. În camera asta oamenii au trăit așa trei sau patru luni împreună, bărbat și femeie împreună, că n am mai avut căeri separate. Bărbat cu soție, copilul. Pe urmă iară altă familie, bărbat cu soție, copilul. Un bărbat care a dormit aici am spus că a murit. A fost a venit o rachetă și el a murit cu părere de rău. Unii din acesteia oameni s au pocăit. Am s o pocăit undeva undeva 15 persoane care trăiau la noi la adunare în Cenăuț. Așa

[50:47]arăta depozitul cu alimente mai departe. Asta se zice divin dimineață, duminică, cred că a treia duminică, un tânăr care stă în față și o fetiță mică i s a pocăit în aceea duminică din regiunea Harcav. Tânărul ăsta avea aproape 20 de ani și nu se întâlcea la Domnul. Mama se ruga, dar a ieșit în față, a recunoscut pe Iisus ca pe Domn și Mântuitor. Peste jumătate de an s a întors în Harcăv și este conducător de tinereț într o biserică care noi vizităm. Înțelegeți? Dumnezeu așa a lucrat. A trebuit războiul să ajungă la inima acestui tânăr. Mai departe, așa trăiau altă cameră tot în mahala asta. Una, doi, șase locuri de dormit. Iarăși încărcăm ceva mai departe. Iarăși o o echipă care a venit cu ajutoare mai departe, dacă se poate. A, ok. Asta am văzut noi. Asta am văzut. Da.

[51:52]Nu mai sunt. Ok, mulțumesc frumos. Într o zi, într o călătorie care au făcut frații, fratele decorul bisericii, fratele Alexandru a cumpărat 500 de pâini și a dus în regiune. Unii nu nu lucrau în magazine, oamenii n aveau pâine. Pâinea era proaspătă încă caldă. și a trecut prin sate care au planificat și au dat pânele și se întorcea înapoi prin alt sat și a văzut în în centrul satului a ieșit o mulțime de oameni și el s a oprit și spune: „Dar dar de ce stați aice? Ce așteptați? Ei spun că din satul vecin cineva ne a sunat și a spus că au venit niște oameni și a dus pâine calde. Noi n am văzut pâine caldă opt luni de zile nu ne a dus nimeni pâine în magazin. Și fratele Sha întreabă: „Dar câți sunteți aice?" Ei au socotit și la dânsul au rămas ceva pâini în mașină. Știți câți au rămas? Fix atâta câți erau oameni. Fiecare a primit câte

[52:58]o pâine în mână. N a fost planificată întâlnire. Altele erau planificate. Asta n a fost planificată. Dar lui Dumnezeu este tot planificată. Această istorie povesteam la o biserică din Germania și după adunare unde am fost găzduit stăteam la masă, mâncam și cineva a sunat la ușă și stăpânul casă spune mie și asta la tine a venit. Și a intrat în casă un bărbat cu o fetiță mică și a venit la mine și spune ceva în germană. Eu nu știu germană. Băiatul meu din mijloc știe germană. Eu nu știu germană. Și tata ne traduce Mișă acestea bani e

[53:40]asta banii ei care ei au avut care a primit de la părinți și a pus acolo grămadă și a spus că după predică după mărturie despre pâini i a spus lui mama mama eu vreau ca acestea bani să dăm la fratele Mișa. El să ducă acolo să i cumpere la oameni pâine și să mănâncă pâine. Să mănâncă pâine caldă. Noi avem pâine, avem bolcuțe, dar ei n au. După aceasta încă o fetiță a venit, tot a dat banii ei care avea el așa a pus deoparte. Știți ce am făcut noi? Noi am luat aceste bani. Eu n am vrut să iau. Eu plângeam acolo pe loc și ne era rușine să iau de la copiii banii și am luat într o toamnă asta asta era. Am luat echipa noastră din cenuț cu tinerii care cântă la viioare, 15 tineri și am fost în regiunea Harcaf, am vizitat bisericile, am chemat oamenile care trăiesc acolo din sate și am dat pâine din banii care i au dat fetițele. Pentru noi este o

[54:41]minune. câteva gânduri din Biblie pot să citesc să și să ne rugăm. Am înțeles că azi ați avut nu pot să povestesc toate lucrurile care s au întâmplat în timp de trei ani de zile, că i este mult și de povestit și de dat slavă lui Dumnezeu, căci cum spune apostolul Pavel, nu eu, dar harul lui Dumnezeu a lucrat și n am putut să fac eu nici eu singur această lucrare. Ne o trebuit frații care erau pe loc, n am putut să facem noi singuri. ajutorul din partea fraților din România, din Germania, din America, din altele păzi din Italia și mâna la mână noi am putut să

[55:21]facem ceea ce am făcut și în primul rând toată slava lui Dumnezeu și în al doilea rând nu este meritul nostru. Noi eram un un mijloc. Luam de aicea, prinem și dădeam mai departe. De atâta n avem cu ce să ne pălim. Ne lăudăm să ne lăudăm. Da. Ok. Ok. Bine. Vreți să citesc un verset care este scris în Evanghelia după Luca capitolul 23, fiind cred că ați avut cina Domnului asta? Da. La masa Domnului [Muzică] și Evanghelie după Luca capitolul 23.

[56:12]Nu știu unde am pus ochelarii. Nu văd nimica. A, am găsit. Versetul 34. Iisus zicea: „Tată, iartă i, căci nu știu ce fac. Șapte propoziții, șapte cuvinte care a spus Domnul Iisus Hristos pe lemnul crucii. Două din șapte se începe cu cuvântul tată. Știți când avem când eram copii, când veneam la părinții noștri, dacă avem o problemă, ceva, ne am lovit undeva, veneam la părinții și ei ne cuprindeau pe noi și ne părea că gata, totul e ok, tot s a hotărât problema. măcar că n a făcut nimic, ne a dat o soră, ne a cuprins și este plăcut atunci când poți să vii la cea la care poate să te înțeleagă. Și Domnul Iisus în perioada cea mai grea, în momentul cel mai aspru din viața lui, el vine la Tatăl. Este bine că noi să avem cum și am cântat într o cântare. Este ușor să trăiești bine când

[57:31]totul e bine așa să ai credință. Dar când e greu, că ultima cântare îmi pare că da, dar când e greu, cum poți arăta credință? Poți să arăți atunci când ai pe Dumnezeu ca pe tată. Domnul Iisus pe lemnul cruce se roagă și spune: „Tată, și știți atunci când ne este greu, ce facem noi? Stăm în genunchi și spunem: „Doamne, ajută ne, dă ne sănătate să ieși înainte, ne dai lucru, ne ajută ne problema cu care eu mă confund, cu care mă am nevoie.

[58:05]Aici pe lemnul crucii, Iisus nu se leagă pentru eu, el seagă pentru mine. El se leagă pentru voi. Tată, iată i pe Mișa, pe Vasile și pe ceilalți. Tată, iată i că ei nu știu ce fac. De multe ori când citesc aceste rețete aduc aminte o întâmplare din viața mea personală. Știți, multe probleme noi avem, ne facem noi pentru noi înșine de că noi nu citim

[58:38]manualul. De exemplu, am cumpărat o mașină de spălat, am ridicat la șaselea etaj și eu știu ceamă mașină de splat, nu i prima mașina mea în viață. Și am unit acolo în priză, am pus apă să meargă tot, am pornit, spală, parcă totul e ok, dar când începe să să se scurgă apa, mașina începe să săre așa, să se cutremur așa repede tare. Eu mă gândeam, dar de ce oare așa? Poate așa așa tehnologie, nu știu, țineam cu mânargă mai departe, dar pe urmă când mă gândeam, băi, ceva nu e așa. Trebuie să citesc manualul. Am citit manualul și acolo sunt trei așa care țin roata acee care se învârte. Când transport nu se strică e, nu se bate. De și am avut nevoie să

[59:27]să cobor iar mașina jos, să dau la reparație. S o stricat ceva, s o deficat acolo ceva și se ridică iară mașina înapoi. A ne fac probleme atunci când nu citesc manualul. Domnul Iisus spune: „Tată, iată i căci nu știu ce fac. Lumea trăiește în neștiință din pricină că nu citește cuvântul, nu știe. Ei facă ceea ce lor îi pare că e ok, dar Biblia spune că nu i ok, este păcat, este greșit. Și în

[59:57]această vreau să vă spun un lucru. Dumnezeu, Domnul Iisus s a rugat pentru mine și pentru tine. S a rugat lu Tatăl Ceresc atunci când lui era cel mai greu. El s a rugat pentru tine. Ce fac eu în schimb? Am putut să spunem și nu ne este greu în România. Așa vut și eu să spun că și ne este greu. Copiii sunt în peste hotare, plec și eu, nu mai vreau să ajut pe alții. Dar atunci când trecem prin greutăți, poate să trecem mai ușor atunci ca când ajutăm la alții. Domnul Iisus spune: „Tată, iată i că nu știu ce fac. Iisus vrea să noi să aducem vestea aceea bună, frumoasă la oamenii și să spunem au nevoie nu numai de pâinea cea de toate zilele, dar au nevoie de pâinea vieții care ne dă viața veșnică, de cuvântul lui Dumnezeu, de pâinea care vine din cerul, de Domnul Iisus Hristos. Domnul să va binecuvânteze pentru tot ce ați făcut voi până acum. Și încă o istorie vreau să vă

[1:01:04]povestesc, poate două dacă ne dați încă două minute. M a sunat cineva din Anglia, nu știu, mă sună cineva din Anglia și spune: „Fratele Mișa, mă cunoști?" Eu spun: „Nu te cunosc. Îmi spune: „ Eu am fost la tine acasă. Eu spun „Dar când? Spune: „Astta a fost 25 de ani în urmă. Eu eram tânăr, eu sunt tot am fost tânăr la atât. Timp în urmă noi cu soția am trăit în Republica Moldova și am avut o echipă de tineri din colegiu Sighet Maramureș.

[1:01:38]Am venit la noi la practică în Moldova și făceau tabără și stăteau la noi, dormeau acolo la noi și am a fost o perioadă foarte frumoasă și un ne spune: „Frate m și sunt același, același amând locuiesc în Londra, am patru copii, am auzit că este războiul și v am sunat că noi am adunat niște bani și vrem că să vă transmitem aceste bani, să i ajutați pe oamenii." Eu mă gândit 25 de ani de zile a trecut. Omul a putut să caute alte surse. A

[1:02:11]sunat la mine și eu am mulțumit foarte frumos. Ne spunea că avea un copil bolnav, învărit și trei copii sănătoși. Și tot mă suna peste o două luni de iară mă suna fratele mei și am adunat niște bani și de la biserică și de la familia mea și tot așa mai sunam, mă sunam într o zi m a sunat și spunefatele meu și ne pare rău. Spunar ce s a întâmplat? Nu mai avem bani. Eu spunnu nimic strașnic. El spunear vreau să spun un lucru. Ieri țara cu copilul meu m am rugat și copilul meu a spus așa: "Tătică, vreau să mă rog pentru copiii din Ucraina care suferă din pricina războiului." Eu când el ne povestea această istorie, eu m am plâns și am spus: „Doamne, noi aici în Cenăuți ducem bine și ne rugăm puțin. Un copil din

[1:03:03]Londra se leagă pentru copiii din Ucraina. Este am pus am spus această mărturie și la biserică. Vreau să vă rog și pe voi. Cel mai frumos lucru care puteți să faceți, să vă rugați pentru noi, că noi să avem pace în inimă. Vreau să spun sincer, din pricina războiului, noi, creștinii, începem să avem ură față de

[1:03:31]ceilalți. Nu este bine. Da, ei nu fac bine, nu fac OK, dar noi trebuie să avem o inimă. Iisus s a rugat pe lemnul crucii, nu pentru cei pentru noi, dar și pentru cei care răstigneau pe el. Tată, iartă că nu știu ce fac. El s a rugat pentru vrăjmașii despre care spune: „Dacă cineva vă urște, binecuvântați. Dacă cineva vreți să vă omoare, rugați vă pentru el. Vă adore istoria. M a sunat cineva, o soră de la Arad, într o seară sună și spune: „Fratele Mișa, am auzit, eu am dat un interviu la radio, radioul românesc și spune: „Frate Mișa, am pus ceva bani de aparte din familia noastră, vrem să vă transmitem, ne dați un cont bisericii." I am spus: „Bine, vă transmit, dar aud în receptor că cineva nu se aude. Ok, se aude. Ă am auzit că cineva

[1:04:29]plânge un copil și am spus: „Soră dragă, dacă plânge copilul, rezolvați întrebarea cu copilul și pe urmă mă sunați. Iisus te iubește pe tine. Asta în ucraineană a scrisor. Și spune copilul mei, copilul meu este invalid. Învalid țăran paralici, copilul care este paralizat. Cum se numește asta? Din copilul handicap. Mulțumesc. Eu spun soră dragă, poate lăsați banii pentru voi? Îi spune: „Nu, fratele mișu, eu am hotărât cu cu soțul meu. Ăștia banii ne trimitem în Ucraina pentru oamenii care suferă. Este un timp. Iară m a sunat, iar mi a spus: „Noi am pregătit niște bani și eu iar aud plânge copilul. V am spus: „Soră dragă, eu nu pot să iau banii și spune: „Te rog, fratele Mișa, să iei banii. Noi am dedicat aceste bani și aceste istorii au căzut în inima mea, în mintea mea și eu mă gândesc atunci

[1:05:42]când ție este greu, tu faci bine altora? Este un exemplu foarte frumos și vă rog să vă rugați pentru noi, pentru Ucraina, pentru pace să avem și în suflet și în țară și mulțumiți Domnului pentru pacea care aveți aice, pentru pâine care aveți în care aveți dimineață mâncați, pentru paturi unde puteți să dormiți, pentru căldură care aveți pentru apă care aveți, pentru prietenii care sunt alăture, pentru familia care este alătură. Doi copiii meiri au nevoie să trăiască peste o hotare că nu pot să vii în țară că să nu ei să fie luați la război. Multe familii sunt împărțite, bărbații acolo, femeile aici în Europa. Familii se distrug și creștinii și necreștinii. Rugați vă pentru Ucraina și noi tot vă iubim pe voi. Domnul să fie cu voi. Amin. Amin.