Bula de confort: De ce trecem pe lângă oamenii care au nevoie de noi (Daniel Bădărău)

[0:00]Oare dacă ar fi astăzi Domnul Iisus cu noi? Dacă ar fi cu noi în toate situațiile sociale în care ne aflăm, la serviciu, în la biserică, în grupurile în care din care facem parte? Oare s ar comporta diferit de noi? Pentru că noi în general avem tendința, fără să ne dăm seama să alegem oamenii cu care interacționăm. Ne alegem cu cine să stăm de vorbă. cu cine să petrecem timpul, cu cine să venim la biserică sau cu cine să discutăm când suntem la biserică. Și asta nu o facem neapărat pentru că suntem noi oameni răi sau poate că suntem altfel, ci pur și simplu e vorba de preferințe, de persoane cu care ne simțim sufletește mai aproape, persoane cu care găsim interese comune sau poate avem vârste apropiate. Ă dacă nu gândim lucrul acesta, atunci cel puțin o facem pe pilot automat, că așa am fost învățați în familie. E mai bine să nu stai de vorbă cu cutare, cu cutare, dar atunci când alegem conștient

[1:12]sau inconștient oamenii cu care ne înconjurăm, în același timp, fără să ne dăm seama, facem și o altă alegere. Oamenii pe care evităm, oamenii cu care nu vrem să avem de a face. Ă Viața nu ne ajută foarte mult. La cursuri eu desenez o simplă ecuație pe tablă 8 + 8 + 8 = 24. Avem opt ore pe zi în care dormim, mai mult sau mai puțin. Avem opt ore pe care le petrecem la serviciu, uneori chiar 10 dacă e să punem și drumul de dus și întors. Și ne mai rămân șase opt ore de petrecut cu cei dragi, cu familia, dar și cu prietenii, cu cercurile noastre sociale. Deci viața, vrem, nu vrem, ne împinge de la spate, ne presează și ne face să fim mai selectivi, mai selectivi cu cei pe care cu care interacționăm sau ne înconjurăm.

[2:11]Și atunci dacă în mintea noastră gândim pe cine preferăm și pe cine preferăm să evităm, dacă ne punem întrebarea oare ce ar face Domnul Iisus, cred că cu mintea noastră acum nu putem să găsim un răspuns exact. Dar ce putem face și cred că este mai valoros este să ne uităm la cuvântul Domnului din Scriptură și să identificăm de acolo cum anume atunci când a fost printre noi sub chip de om, Domnul Iisus s a relaționat și s a comportat cu toată lumea, inclusiv cu cei pe care societatea de atunci îi vedea indezirabili sau îi vedea oameni de evitat. Aș vrea pentru început să citesc, să vă citesc din Ioan, capitolul 4 despre întâlnirea Domnului Iisus cu femeia samariteană de la fântână.

[3:12]Atunci a părăsit Iudeea și s a întors în Galilea, fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei numită Sihar, aproape de ogorul pe care i l dăduse Iacov, fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de călătorie ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă.Dă mi să beau i a zis Iisus. Căci ucenicii lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samariteană a zis: „Cum tu,

[3:56]iudeu ceri să bei de la mine femeie samariteană? Iudeii într adevăr n au legătură cu samaritenii. Ei bine, dacă e atât din cuvântul Domnului, dacă e să privim la această scurtă interacțiune firește, ea continuă și continuă și se dezvoltă foarte mult. Este o poveste foarte frumoasă și ăă revelatoare pentru că este ăă o parte, o

[4:30]interacțiune în care Domnul Iisus ă se relevă ca fiind Mesia. Ăă dacă privim totuși acest pasaj, descoperim ceva foarte interesant. În primul și în primul rând ni se spune în ultimul ultimul ultima propoziție că într adevăr iudei nu aveau relații cu fariseii, cu scuzați, mă, aveau relații cu samaritenii, dar asta pentru că era un

[4:58]clivaj, era o despărțire istorică, veche și profundă, care dura de foarte mulți ani. Practic, după exilul iudeilor în Babilon, acea parte a fost colonizată. Au venit oameni din alte părți. Exista un Exista un o ruptură. Practic, iudeii priveau pe samariteni ca fiind impuri. Nu i îi considerau eretici, pentru că deși unii dintre ei credeau în Dumnezeu, alții continuau să se roage la idoli. Ă și acest lucru, această despărțire a lor socială s a accentuat până într atât încât a ajuns completă. După întoarcerea evreilor din Babilon, samaritenii și au oferit ajutorul la reconstrucția templului și au fost refuzați complet și de atunci nu și au mai vorbit. Textul ne spune că Iisus trebuia să treacă prin Samaria. Dacă acest lucru nu e un detaliu pur și simplu geografic, dacă e să ne gândim, evreii evitau zona. Existau cu siguranță și alte drumuri ocolitoare, alte drumuri bătute și frecventate, însă Domnul Iisus

[6:14]alege să treacă pe acolo. Deci nu a fost un lucru întâmplător. Această alegere nu a ținut cont de separare, nu a ținut cont de faptul că poate drumul era mai scurt pe acolo. Domnul Iisus alerge să meargă prin Samaria pentru că avea o întâlnire planificată. Ajunge la fântână și acolo vine femeia. O femeie care, din câte citim,

[6:45]a venit singură și a venit pe la ceasul al șaselea, nu de dimineață când veneau și celelalte femei. Ea nu doar că era respinsă de evrei pentru că era samariteană, nu doar era femeie, ceea ce îngrăuna foarte mult relațiile sociale între bărbați și femei în vremea aceea, dar era respinsă până și de a ei datorită trecutului pe care îl aflăm citind mai departe. Dar cu toate acestea, deși toți o considerau ca fiind un om de evitat, Iisus nu se dă în lături și i vorbește. Îi cere, dă mi să beau. Simplu, natural,

[7:28]fără ceremonii. Mirarea femeii a fost foarte puternică, surprinsă. Cum tu, iudeu, îmi ceri mie să bei de la mine femeie samariteană? pentru că știa foarte bine regulile sociale. Ea era deja obișnuită, știa că este evitată de toți și se adaptase, venea la alte momente la fântână. Aici știa că trebuie să fie evitată și Domnul Iisus a ales să ignore acest lucru.

[8:01]În ciuda rupturii istorice între evrei și samariteni, în ciuda tuturor celorlalte obstacole de care am vorbit, sociale, religioase, etnice, ce vedem la Iisus? Vedem un lucru foarte clar. a ales să treacă peste toate aceste bariere, să le ignore complet peste bariere legate de confort, peste bariere impuse de societate. Pentru că pentru Domnul Iisus omul din fața lui era mult mai important decât conformarea la toate aceste bariere. Și acum, dacă e să privim puțin către noi, în contrast,

[8:43]de multe ori ne simțim presați de mediul social din care facem parte, de societate, prin prejudecăți, prin moduri de a gândi. Suntem presați să facem un lucru și să evităm să facem alt lucru. De multe ori ni se spune nu sta de vorbă cu cutare. Evită i pe cei care se îmbracă, sunt gălăgioși, fac, vorbesc tare, ascultă manele. Avem, fiecare dintre noi avem setul nostru de reguli pe care le aplicăm mai mult sau mai puțin conștient în viață. Și aplicând acele reguli, știm că pe unii îi frecventăm, pe alții îi evităm. Din păcate, aceasta este o opinie personală, din păcate și rețelele sociale au contribuit foarte mult la acest lucru. pe de o parte că au făcut să scadă valoarea [voce dreasă]relațiilor, interacțiunilor umane. Ne este poate mult mai comod și mai ușor din confortul casei să dăm un like, să punem o apreciere la o postare a cuiva, să arătăm că ne a plăcut ce a postat acolo, decât să punem una pe telefon, să

[9:58]vorbim sau chiar să ne întâlnim cu persoana respectivă. De multe ori reacția noastră în fața unor astfel de persoane este retragerea. Mai bine să nu lasă că e Ce or să zică ceilalți despre mine dacă mă văd că vorbesc cu astfel de oameni? Și lucrurile acestea pot fi extrapolate. Ne putem gândi la un context în care poate avem un vizitator în biserică. Știu, s a mai discutat acest lucru, dar mă gândesc la acel tip de vizitator care poate nu ne face plăcere să l vedem, poate este îmbrăcat mai ponosit, poate miroase, poate are niște comportamente ciudate, vorbește singur, are niște ticuri, ceva care atunci când îl privim și ne punem întrebarea dacă am vrea să intrăm în discuție cu el, ne fac să ne retragem un pic, să zicemm, da, mai bine lasă, poate altcineva să vorbește ască cu el.

[10:59]Îl observăm, schimbăm priviri, ne dăm coate. Ai văzut, dragă pe m Ce părere ai? Dar aceste lucruri faci le facem între noi și nu cu acea persoană. Dar Iisus nu ar face acest lucru. Pentru Domnul Iisus niciodată interacțiunea cu cineva n a fost prea complicată. Nu, nu cred că a spus vreodată nu e, nu e de demnitatea mea să vorbesc cu X sau cu Y sau lasă că vorbesc altădată. Fără niciun fel de rezerve, cu deschidere și iubire, Domnul Iisus intră în relație cu oricine, cu naturalețe, cu calm. Și acum aș vrea să ne uităm în continuare asupra unui alt exemplu de interacțiune tot din Ioan de data aceasta capitolul capitolul 5 de la 2 până la 9. Versetele 2 până la 9 în care vedem interacțiunea Domnului Iisus cu ologul din fântâna Betezda.

[12:00]Zice cuvântul Domnului: "În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare numităre în evreiește Betezda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa. Și cel dintâi care se cobora în ea după tulburarea apei se făcea sănătos. Orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de 38 de ani.

[12:40]Iisus când l a văzut zăcând și fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i a zis:„Vrei să te faci sănătos?" Doamne, i a răspuns bolnavul. N am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa. Și până mă duc eu se coboară altul înaintea mea. Scoală te, i a zis Iisus. Ridică ți patul și umblă. Îndată omul acela s a făcut sănătos și a luat patul și umbla.

[13:18]În Ioan 5 ni se descrie un loc plin de suferință. Poate că unii dintre voi v ați gândit un pic mai mult de aceste cuvinte. Poate că în mintea voastră ați vizualizat filmul acelui loc, un loc pe care cuvintele nu pot să l cuprindă cu adevărat. Gândiți vă că acolo erau oameni care nu se puteau mișca, paralizați, ologi,

[13:53]oameni care nu aveau cum să fie ajutați. Închipuiți vă priveliștea, suferința, mirosul. Acolo, în acel loc, Domnul Iisus alege să meargă pentru că știa că acolo nu doar că există o persoană suferindă de foarte multă vreme, acei 38 de ani nu știm, era vârsta, era bolnav de 38 de ani, dar acest lucru este mult mai puțin important. Gândiți vă dacă avem o durere cronică care ne usucă,

[14:32]după două luni deja suntem cu nervii la pământ. După două luni, ce poate chiar și două săptămâni, nu mai putem și începem să strigăm: Doamne, dar de ce eu? De ce mie? Acel om era bolnav de o mulțime de ani, poate de întreaga lui viață, dar era și marginalizat. era singur și nu se putea mișca. Întotdeauna când încerca să ajungă la apă i o lua altcineva înainte. Și exact

[15:01]pentru acel om Domnul Iisus s a oprit la scăldătoarea din Betezda și în mijlocul acelei suferințe el a spus: "Vrei să fii sănătos." A vorbit cu el, l a însănătoșit. Eu îmi imaginez întotdeauna că după aceea l a și luat în brațe. Nu văd cum altfel ar fi putut să facă și cum să și arate dragostea, nu numai prin însănătoșirea acelui om, dar după atâția zeci de ani de singurătate, de lipsa cuiva, o îmbrățișare caldă, poate un sărut pe obraz. Iisus n a trecut pe lângă el, n a spus: "Sunt prea mulți bolnavi, n am timp de toți." L a ales pe cel bolnav și marginalizat. Iar aceste două exemple despre care am vorbit, al femeii samaritene și al ologului de la Fântâna din Betda, nu sunt singurele. Dacă e să citim evangheliile în care vedem descrisă

[16:05]viața, munca și minunile, proorociile făcute de Domnul Iisus, sunt foarte multe exemple. Aș mai aminti două. De exemplu, leprosul din Luca 5 2:1. Iisus era într una din cetăți și iată că un om plin de lepră când l a văzut, cum l a văzut, s a aruncat cu fața la pământ, l a rugat și i a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești. Iisus a întins mâna, s a atins de el și i a zis: „Da, voiesc, fii curățit. Îndată l a

[16:42]lăsat lepra. Așa cum știți bine, frați și surori, am citit și în Vechiul Testament și am citit și în Noul Testament. Leproșii, nu doar în Israel, în toată lumea antică, aveau un statut foarte, foarte greu, pentru că erau izolați complet, izgoniți din societate. Erau trimiși să trăiască în colonii anume, în afara orașelor. Dacă se întâmplau să ajungă în preajma altor oameni, trebuia să strige de la depărtare că s bolnavi, să strige necurăție, necurăție, ca ceilalți să poată să i evite. Și cu toate acestea, Domnul Iisus nu doar

[17:25]că l vindecă, dar înainte de a l vindeca îl atinge. Un gest cu totul și cu totul inacceptabil din punctul unui evreu de rând. în primul rând că era necurat și în al doilea rând pentru că exista riscul să ia acea boală. Și cu toate aceștia, cu toate acestea Domnul Iisus îl atinge și l vindecă. Mai privind și la la exemplul vameșilor în Matei 9 capitolul 9 citim de acolo. Iisus a mers mai departe și l a văzut pe un om numit Matei șezând la vamă și i a zis: „Vino după mine." Omul acela s a sculat și a mers după el. Pe când ședea Iisus la masă în casă, iată că au venit o mulțime de vameși și păcătoși și au șezut la masă cu el și cu ucenicii lui. Fariseii când au văzut lucrul acesta le au zis ucenicilor lui:„Pentru ce mănâncă învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?" Iisus i a auzit și le a zis:

[18:22]"Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi." Amin. Iarăși, Iisus și în acest exemplu ne arată cum s a pus efectiv de acurmezișul tuturor prejudecăților și concepțiilor sociale ale vremii. Nu i au păsat de ele. Singurul Singura sa preocupare a fost să și transmită mesajul său de acceptare și de iubire. Și gândindu ne la aceste exemple, vă invit, dragi frați și surori, să ne punem o întrebare. Care sunt oamenii din viața noastră care sunt practic invizibili pentru noi, pe care nu i vedem, pe lângă care trecem zi de zi, poate îi vedem duminică de duminică, zi de zi în viața personală, la serviciu, acasă, la biserică, dar nu i

[19:21]vedem cu adevărat. Nu intrăm în discuție cu ei, nu intrăm în relație cu ei. Poate sunt lângă noi, dar în același timp noi spunem, chiar dacă nu gândim acest lucru, alegem, facem această alegere de a i evita. Degeaba spunem că nu l am văzut sau vorbeam cu altcineva și nu am dat atenție. De cele mai multe ori este o alegere a noastră conștientă sau nu. Poate să fie vorba de o persoană diferită. Poate să fie cineva cu un comportament care ne face să ne simțim inconfortabili sau ne face să râdem, să dăm coate și să glumim pe seama acelei persoane. Și atunci reacția noastră instinctivă este una simplă. Să evităm, să evităm contactul, să ne retragem. Poate spun, spunem în mintea noastră, nu vreau să stânjenez, nu vreau să deranjez sau nu știu ce trebuie să fac. Mai bine nu intru în situația asta. Dacă să ne uităm, nu mi doresc să fac un tratat de și nu i nici locul să fac un tratat de psihologie comportamentală, dar dacă e să ne întrebăm de ce în

[20:34]general noi, oamenii, evităm persoane cu care nu ne simțim sau în preajma cărora nu ne simțim confortabili, trebuie să privim uneori un adevăr care nu este confortabil. În primul rând, avem tendința să evităm pentru că nu înțelegem. Ne uităm la acel om și nu știm mare lucru despre el, despre viața lui. Nu l înțelegem. Nu înțelegem de ce se comportă așa, de ce alege să se îmbrace așa, de ce vorbește, de ce face acele gesturi care ni se par ciudate. Nu știm cum să interacționăm, nu știm cum să vorbim cu el. Și atunci aceast acest necunoscut ne creează o puternică stare de disconfort și alegem mai degrabă să evităm. Nu știm să ne comportăm dacă spun ceva greșit, dacă spun ceva care nu e potrivit. Și atunci cea mai simplă variantă este să evităm. Mai este un alt lucru pentru care oamenii evită. Avem un confort al nostru. Eu îl numesc în cursurile mele

[21:40]bula noastră de confort. Este un spațiu social, o zonă în care ne simțim bine și nu vrem să ieșim din ea pentru că asta înseamnă efort, înseamnă uneori stând jeneală, înseamnă să interacționăm și să facem lucruri care nu ne fac plăcere. Și un alt motiv pentru care evităm anumite persoane este că nu ne exersăm iubirea noastră adevărată. Nu iubirea declarată, nu iubirea teoretică, iubirea practică. Iacov, Iacov ne avertizează foarte clar împotriva părtinirii, numai că exemplul lui este părtinire între bogat și sărat. Dar ar trebui să privim această părtinire în orice formă. Cum tratăm oamenii în funcție de cât de confortabili ne simțim în preajma lor sau nu. Evitarea pare neutră. Dacă e să tragem așa o linie la aceste motive pentru care în general noi, oamenii evităm pe ceilalți, evitarea pare neutră că nu deranjează, eu nu mă implic, nu zic

[22:58]nimic, totul e bine, dar în realitate nu este neutră. Evitarea doare și rănește. Și ar trebui să ne punem întrebarea: Reacția aceasta de evitare este ceea ce ne a arătat Domnul Iisus Hristos? În toate exemplele în care am citit despre el și despre interacțiunile cu celălalt, ne a învățat evitarea. Iisus nu a evitat oamenii dificili. a trecut, cum am văzut, cu foarte multă ușurință peste interdicțiile sociale, peste prejudecățile vremii. Ba mai mult,

[23:40]a atins oameni considerați impuri și nesănătoși, s a apropiat de ei. El a făcut întotdeauna primul pas. În viața noastră găsim multe exemple de persoane pe care le evităm. Poate că sunt persoane care sunt mai retrase, nu intră în discuții, ne salutăm și atât. Vin la slujbă, se așează în bancă, la sfârșit se ridică și pleacă, salută una, două persoane, poate strâng o mână și au plecat. Sunt persoane care au o suferință și aleg să se izoleze. Cum spunea astăzi fratele Florian, mi a plăcut în acel exemplu. Toma a suferit opt zile pentru că a ales să se retragă, să și ducă suferința de unul singur. Dacă ar fi căutat părtășia și dacă ar fi venit să discute cu frații lui, cu ceilalți ucenici, atunci ar fi avut motive de bucurie mult mai devreme. Poate că acei oameni nu gândesc așa, nu știu acest lucru. Haideți să facem noi primul pas. Mai sunt o pe de altă parte mai sunt

[24:51]persoane cu dizabilități, poate fizice, poate mentale. Și aici chiar că avem o dificultate în a nu ști cum să ne comportăm, în a nu ști cum să i abordăm, oare ce să le spunem? Și așa suferă săracul. Ce să i mai zic și eu dacă zic ceva și stric? Și din această necunoștință preferăm să nu interacționăm. Și încet, încetul cu încetul sau mă gândesc, lasă că s o găsit altcineva să vorbească cu persoana respectivă și încetul cu încetul acea persoană devine ignorată. E acceptată formal, e parte dintre noi, dar e de complezență. Și nu neapărat pentru că noi alegem acest lucru în mod conștient, ci pentru că, spre deosebire de Domnul Iisus, nu ne grăbim să facem noi primul pas. Ne vedem, salutăm, dar în realitate vedem că nimeni nu se oprește să facă acest prim pas și persoana respectivă devine mai retrasă și suferința ei interioară crește. Iisus ne arată altceva. ne arată că fiecare dintre noi, indiferent cum

[26:07]suntem, indiferent cum ne comportăm, merităm să fim văzuți pentru că suntem oameni. O întrebare trebuie să ne punem tot timpul. Dacă Domnul Iisus ar fi în locul nostru, oare ar evita sau ar iniția, ar face primul pas, ar întinde mâna și ar atinge? Pentru că apropierea este întotdeauna de preferat perfecțiunii. Dacă nu facem primul pas pentru că nu știm s ar putea să greșim, mai bine să facem o greșeală, dar să fim acolo prezenți cu mintea, cu sufletul, decât să evităm. Inițiativa contează. Un

[26:49]cuvânt care vine de la noi, dincolo de pace, frate, sau pace, soră, ce mai faci? Bine, la revedere. În un cuvânt două trei minute de prezență conștientă, ochi în ochi, zâmbet, să fii acolo în discuție și să ți pese contează enorm. Valoarea omului nu stă în capacitatea lui. De multe ori ne gândim ce să spun acestui om că săracul nu prea pricepe, nu l duce mintea, nu l duce capul sau oricum preocupările mele sunt altele decât ale lui. Scriptura spune în Corinteni: "Mădularele care par mai slabe sunt de neapărată trebuință.

[27:34]Toată lumea contează. În ochii lui Dumnezeu nu există mai puțin valoros, nu există mai puțin important. Dragostea noastră ar trebui să se vadă în tot ceea ce facem, inclusiv în lucrurile acestea mici, care înseamnă interacțiunea, primul pas, o mână întinsă. Înseamnă într adevăr un efort din partea noastră, că înseamnă mai mult timp, mai multă răbdare, înseamnă atenție, acceptare a

[28:02]celorlalți, acceptarea diferențelor. Ne putem pune toți întrebări simple: pe cine evit eu sau cine mă face să mă simt inconfortabil în viața mea, oriunde, la școală, la serviciu, acasă, în rândul rudelor mele sau a ale vecinilor mei sau la biserică. Și cine ar avea nevoie de două minute din timpul meu? Cine s ar bucura cel mai mult dacă m aș opri și două trei minute aș sta de vorbă suflet de la suflet cu acel om? Pentru că încă o dată întrebarea care trebuie să ne însoțească tot timpul este cum a reacționat Domnul Iisus în locul meu? Iisus nu a evitat oamenii dificili, nu a evitat oamenii marginalizați. El s a apropiat, a inițiat cu răbdare, cu dragoste, fără să i pese de toate restricțiile sociale. Frați și surori, în încheiere aș vrea să rămânem cu un gât simplu, dar foarte important. Raportarea noastră în tot ceea ce facem

[29:16]trebuie să fie la Domnul Iisus Hristos. Pentru că poate fiecare dintre noi în ochii lui Dumnezeu suntem murdari și păcătoși, dar nu în ochii Domnului Iisus. El ne vede altfel, ne iubește, ne acceptă și se apropie de noi. Nu ne evită. Singura noastră șansă este prin El. Nădejdea noastră este în el și atunci raportarea noastră unii la ceilalți să fie se face tot prin el. Nu prin ceea ce simțim noi, nu pe baza ceea ce ne este confortabil, nu prin ceea ce ni se pare nouă normal, ci prin Hristos. Noi suntem chemați să urmăm acest exemplu și noi ca și creștini care ne dorim să urmăm exemplul

[30:09]lui Iisus, trebuie să ne amintim că adevărata imitare a lui Hristos nu vine din presiune, nu vine din reguli sau din discursuri moralizatoare ale unuia sau altuia, ci vine din iubirea lui care ne transformă, din credință și iubirea lui transformatoare. Amin.