Ce facem cu Vechiul Legământ? (Mircea Pătrășescu)

[0:00]Nu este vorba de o prăpastie sau o despărțire între Vechiul Testament și Noul Testament. Mulți oameni tind să vadă așa. Uneori poate și noi. Și ni se pare că una a fost Vechiul Testament, altă poveste Noul Testament. Nu este aceeași poveste. Întotdeauna mântuirea sau neprihănirea, să spunem așa, a fost acordată de Dumnezeu prin harul său. Iar elementele de lege apar și în Vechiul Testament, dar și în Noul Testament. Binecuvântarea cea mai mare promisă lui Avraam pentru toate neamurile. Da, observați că Dumnezeu a spus de la început, da, a format un popor. L a numit poporul sau îl numim poporul ales, dar Dumnezeu a spus: „Vreau să ajung în final la toate neamurile. Nu am în vedere doar un popor. Ă și această binecuvântare pe care o promite lui Avraam și tuturor umașilor lui este prezența și lucrarea Duhului Sfânt. Așadar, e bine de reținut că nu

[1:02]binecuvântările materiale de care a avut parte Avraam sunt esența a ceea ce promite Dumnezeu, ci cele spirituale. Ă și acum vom trece la următorul argument ca pe care îl dezvoltă, al treilea, dar înainte de asta să nu uităm. Deci acuma privim la argumentele pe care Pavel le aduce pentru ca să vedem cum își susține teza din capitolul 2. Ă și în continuare vom

[1:32]vedea că Pavel duce argumentația sau începe să meargă pe acest traseu în care vom observa incompatibilitatea dintre neprihănire numai prin credință și neprihănire prin fapte. Ă ăsta este contrastul pe care el spune de la început. Există o evanghelie adevărată și o așa zisă evanghelie falsă, că el spune de fapt nici nu este altă evanghelie, dar ca să înțelegem noțiunile le vom numi așa. Ă Pavel evidențiază contrastul dintre două noțiuni prin ceea ce urmează, promisiune și lege. El vorbește de Avraam ca reprezentant al promisiunii și fără să l numească vorbește de Moise ca reprezentant al legii. pentru că el a fost mijlocitorul dintre Dumnezeu și poporul Israel. Luther ne atrage atenția că trebuie să discernem clar între promisiune și lege, deoarece diferența este fundamentală. Dacă Evanghelia nu este separată în mod clar de lege, doctrina creștină nu poate

[2:34]fi păstrată sănătoasă și nepervertită. Prin ce se deosebesc aceste noțiuni și de ce sunt în contrast? În primul rând, când e vorba de o promisiune, înseamnă că Dumnezeu se angajează să împlinească. Dacă e vorba de lege, omului i se cere să facă ceva. Promisiunea aduce, să spunem, o religie sau o relaționare la Dumnezeu care se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce legea aduce o religie sau o relaționare la Dumnezeu care se bazează pe eforturile omului și cumva oameni instinctiv merg înspre direcția aceasta. Ăsta este reflexul nostru natural când nu știm prea multe. Promisiunea trebuie doar crezută, legea trebuie ascultată, împlinită. Ceea ce vrea să implice Pavel aici în cele ce urmează este că religia creștină implică o relație între om și Dumnezeu de tipul legământului avramic. Și atunci ne întrebăm pe bună dreptate, după ce cărți întregi din Vechiul

[3:38]Testament sunt dedicate legii și ritualurilor, de ce a mai dat Dumnezeu legea? Cum să o încadrăm? Cum să o privim în viața noastră de credință? Și haideți să privim la al treilea argument și am să citesc versetele de la 15 la 18. Fraților, vorbesc în felul oamenilor un testament chiar al unui om. Odată intrat, odată întărit, totuși nimeni nu l desființează, nici nu i mai adaugă ceva. Acum făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice și semințelor, ca și cum ar fi vorba de mai multe. Adică au fost unii mântuiți, salvați cumva în Vechiul Testament, acuma sunt și alții prin alt mod în Noul Testament. ci ca și cum ar fi vorba numai de una îi spune și seminței tale a lui Avraam, adică Hristos. Asta este sămânța despre care vorbește Dumnezeu și nu a fi evreu. Iată ce vreau să zic. Un testament pe care l a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desființat așa ca făgăduința să fie

[4:44]nimicită de legea venită după 430 de ani. Căci dacă moștenirea ar veni din lege, nu mai vine din făgăduință. Și Dumnezeu printr o făgăduință a dat o lui Avraam. Adică le spune Pavel: "Dacă voi nu credeți că aveți deja făgăduința, de ce galatenii s au speriat și au început să împlinească ritualurile legii? pentru că vreau mântuire, pentru că vreau să fie în regulă cu Dumnezeu. Și Pavel le spune, este ca și cum voi nu l credeți pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a dat făgăduința înainte de a fi vreo idee despre lege lui Avraam și legea venită după 430 de ani s a răzgândit Dumnezeu și spune: „Nu, acuma e prin lege, nu? Asta spune Pavel. I a

[5:32]spus lui Avraam: "Îți dau a contribuit Avraam cu ceva la asta? Nici măcar nu știm ce fel de om era." Dumnezeu spune că l a ales. I a spus: „Ieieși și crede mă pe cuvânt. Asta a făcut Avraam și asta este ceea ce trebuie să revendicăm de la patriarhul nostru, de la părintele nostru Avraam, credința. Da. Și după aceea anii treceau și spuneau: „Doamne, nu mi ai dat tu moștenitor. Ai zis că o să fie și nu se întâmplă nimic. Credem, Avraam, și te voi binecuvânta. Dumnezeu nu se nu și schimbă planul și după când poporul Israel ajunge și este numeros să spună: „A, acum o să fac altfel cu voi. Erau urmașii lui Avraam. Ă acest al treilea argument am putea să numim puterea unui testament. Și Pavel le spune Galatinilor, mai judecați și voi, chiar și în practica noastră obișnuită, juridică. Testamentul este un act juridic care nu poate fi atacat. Da. Nu poate să l schimbe decât cel care l a

[6:35]făcut. Dorințele unui om după acest după ce acesta moare devin lege pentru toți ceilalți. Moștenitorul nu trebuie să facă nimic, ci doar este înștiințat că va primi moștenirea și apoi să intre în posesia ei. Și noi avem și predicăm dintr un testament, Vechiul și Noul Testament, unul și același testament. Testamentul a fost făcut cu Avraam și sămânța lui. Și îți spune Pavel, faptul că folosește singularul arată că nu pot fi mai multe categorii. Este o sămânță, iar asta se referă la Hristos. Și veți vedea că încheie capitolul 3 spunând: Ei, toți cei care cred în această sămânță în Hristos devin una în el. Și așa devenim și noi beneficiari și moștenitori ai făgăduinței făcute lui Avraam. prin credința în Hristos

[7:31]și prin faptul că folosește, observați ce câtă atenție trebuie să acordăm Scripturii când o citim. Pavel aici face caz și aduce ca argument folosirea unui singular. Deci, cu alte cuvinte, premisa de alea care plecăm este că Biblia nu greșește. Trebuie să avem încredere în ea și atunci trebuie să fim atenți chiar și la detalii de felul acesta. Dar de ce e la singular și nu la plural sau de ce zice așa și de ce ordinea este așa? Și observați ce reușește să scoată din acest lucru.

[8:07]Testamentul nu poate fi desființat de legea venită ulterior. Ceea ce Dumnezeu i a promis lui Avraam nu a fost desființat de legea care a venit după 430 de ani. 430 de ani știm că Israelul a stat în ca sclav în Egipt și mă gândeam de ce a permis Dumnezeu lucrul acesta. Încerc un răspuns, deși nu am încă un răspuns. Observăm că planul lui Dumnezeu când îl prezintă lui Avraam e foarte frumos. Te îți voi da o țară frumoasă, un popor

[8:44]mare și te voi binecuvânta. Îți voi face un nume mare. Dar anii trec, zeci de ani și tot speră, tot speră și nu se întâmplă nimic. Și Avraam începe să se întrebe, dar dacă eu n am niciun copil, cum o să am o sămânță numeroasă? Și tot ceea ce am acumulat, cui va rămâne? Și așa mai departe. Și atunci când Avraam nu mai poate din punct de vedere omenesc sau pământesc să nască copii și nici soția lui, atunci vine și totul pare că merge bine. Planul începe OK, hai că așa este. Și observăm

[9:26]că la Iacov, spre sfârșitul vieții lui, trebuie să meargă, apare acea foamete și trebuie să meargă în Egipt și acolo, după o perioadă bună, care ar fi ai fi zis: „Da, este ceea ce a promis Dumnezeu, lucrurile au întorsătură neașteptată. se naște, se ridică un alt faraon și ei devin sclavi și nu sclavi orișicum, ci într o sclavie grea. Și Dumnezeu pare că aude, își aduce aminte 400 după 430 de ani de robie grea.

[10:04]E clar că Dumnezeu n a uitat, e clar că nu a surzit. Dar de ce conduce lucrurile sau le lasă să se să decurgă altfel? Astfel? În primul rând, ei se înmulțesc foarte mult în ciuda opoziției și devin, se începe să se împlinească ce Dumnezeu a spus Avraam. Va fi un popor numeri. Uite stelele, încearcă să le numeri. E așa va fi. Și se mai întâmplă ceva. Această identitate a acestui popor se formează în această stare de sclavie. Vă dați seama? 430 de ani sunt generații întregi. După 100 de ani, hai după 200 de ani, noi născuți sau copiii de acolo se nășteau. Ce suntem noi? Sclavi. Ce viață cunoșteau de sclavie.

[10:53]Ă iar această realitate sau această suferință cruntă prin care ei trec devine pentru noi un model ca să înțelegem cât mai bine cum stau lucrurile la nivel spiritual. Fiecare om, fiecare dintre noi s a născut în sclavia păcatului, iar acea sclavie este aprigă, este cumplită. Și dacă nu înțelegem din ce am scăpat sau dacă nu înțelegem când păcătuim, că ne ducem înapoi de bună voie în Egipt, nu putem să înțelegem mai clar nici ceea ce Dumnezeu ne a oferit prin Hristos și ceea ce avem la dispoziție.

[11:33]Și nu putem să i mulțumim dacă nu înțelegem ceea ce a însemnat să aflăm harul lui Dumnezeu, darul lui fără de plată și că am fost răscumpărați. Și dacă am citi mai cu atenție istoria lor și Pavel ne spune parcă în 1 Corinteni lucrurile acestea s au întâmplat ca voi să înțelegeți ce să înțelegem niște realități spirituale. Și dacă ne am preocupa mai mult cu studierea acestor lucruri, chiar și citind cărți de istorie care vorbesc despre asta, am înțelege mai bine realitatea spirituală în care ne mișcăm, am aprecia mai mult harul lui Dumnezeu, am păcătui mai puțin și am fi oameni mai buni. Ă în continuare

[12:20]ce mai spune Pavel în acest argument? testamentul și nu legea asigură moștenirea. Nu legea a adus moștenirea Duhului Sfânt. Dar nimeni n a căpătat în Vechiul Testament Duhul Sfânt prin faptul că a păzit legea fără greșeală. și în observăm manifestările Duhului Sfânt și în Vechiul Testament venit de la Dumnezeu. Nimeni venea uneori, cum spune, este

[12:45]aș putea spune semnificativă ceea ce spun cei de la școala profeților, unde, să zic așa, era implicat și Elisei. Ăă când este să plece Ilie ăă se vorbește ceva de genul acesta. Domnul meu nu știm unde să l căutăm, că uneori vine duhul peste el și l duce în locuri în care nu știm unde l duce. Observați inițiativa Duhului. Nu este omul care primește Duhul ca urmare a eforturilor lui, ci este după placul lui Dumnezeu. Cum spune și lui Nicodim, vântul suflă încotro vrea. Deci ă Duhul Sfânt, așa cum Petru propovăduiește la Rusalii, când se revarsă peste ucenici, nu este datorită

[13:38]păzirii legii sau eforturilor omului, ci vine ca o promisiune, ca împlinirea promisiunii pe care Dumnezeu a făcut o. Pavel înțelege și le explică, înțelesese de fapt le explică galatenilor că promisiunea făcută lui Avraam, o țară, o sămânță, are în final corespondente spirituale mai mari și mai importante decât cele fizice. Moștenirea făcătuită lui Avraam, care va fi o binecuvântare pentru toate neamurile, este de natură spirituală. Duhul Sfânt este doar o

[14:10]arvună a moștenirii noastre. Deci deja gustăm din moștenirea pe care ne a promis o și încă urmează să mai avem, să mai primim. De aceea ar fi am trebuit să înțelegem cât de nocivă este Evanghelia prosperității, pe cât este de ispititoare, care pe scurt promite că sănătate, binecuvântări materiale și așa mai departe. De ce atât de mult o caută? De ce atât de mulți oameni o caută și și uneori și noi și nouă ne ar plăcea, nu? Și nouă ne ar plăcea ca Dumnezeu să ne ajute în proiectele noastre, să ne vindece, să ne păzească, să ne dea și să ne facă. Dar asta înseamnă să inversăm rolurile și nu să trăim pentru el, așa cum ne învață epistola către Galateni. Ne face această Evanghelie de aia e atât de periculoasă și nu trebuie s o luăm ușor să căutăm binecuvântarea lui Dumnezeu în tot felul de surogate și ce se întâmplă? Ok, ai sănătate, slavă Domnului. Ai bogății, slavă Domnului.

[15:15]Dar problema este că încetul cu încetul ne mutăm atenția de despre de la ceea ce este autentic, ceea ce este adevărat și important la astfel de lucruri și măsurăm binecuvântarea lui Dumnezeu prin astfel de lucruri și făcându ne astfel să neglijăm adevărata moștenire ă neglijând astfel transformarea noastră, chemarea noastră, lucrarea noastră și a zice în ultima instență relația noastră cu Dumnezeu. Cât de mult suferim că nu avem ă

[15:46]cum să spun mai mult din sau că Duhul Dumnezeu nu ne folosește mai mult, că nu suntem mai buni, mai n avem mai multă dragoste, mai multă, nu prea suferim, nici nu prea ne preocupăm de asta. Nevoile noastre de obicei mereu ne iau fața. Mai mereu asta vedem. Ce faci? A, uite, am problema asta. A și am uitat să spun, dar eu sunt mântuit, am Duhul Sfânt. Astea de nu fac parte din vocalul nostru obișnuit. Le vedem ca sunt chestii la anumite momente, anumite locuri.

[16:24]Preocupările noastre merg într acolo. Cum rezolvi problema aia? Dar cum rezolvi problema aceea pe care o ai în caracterul tău? Cât de mult ai investit? Da, n ai bani? Da, dar n ai nici cinste, nu ai nici ă recunoștință față de Dumnezeu și așa mai departe. Ă de ce a dat Dumnezeu legea în planul său de mântuire? Și de aici începe o digresiune pe care sau Pavel este ca și cum face o paranteză după acest argument și spune și acuma că a venit vorba, hai să explic puțin mai mult ce e cu legea, ca să înțeleagă și galatenii. Ăă și începând de la 19 până la 25

[17:08]dezvoltă a și cu acest paragraf vom încheia și am să vă țin puțin mai mult pentru că noi nu lucrăm prin lege, ci prin har și harul trebuie să bată legea. Deci legea ar fi fost până la fix, harul o să fie puțin peste. Haideți să vă văd ă de ce a Dumnezeu legea. În primul rând, el spune: „Lea a avut un rol limitat în timp până la venirea lui Hristos." Versetul 19. Atunci pentru ce e legea ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege până când avea să vină sămânța căruia iîi fusese făcută făgăduința și a fost dată prin îngeri prin mâna unui mijlocitor. Deci, observați că Dumnezeu n a uitat ce a promis. A făcut o făgăduință. Și acuma o paranteză doar scurt. Primele 11 capitole trec foarte repede în revistă Istoria omenirii. Creația imediat potop, turnul Babel și de la 12 simțim, cititorul simte imediat cum ritmul

[18:10]devine foarte lent. Este ca și cum autorul încearcă să spună: "Ok, uite, ca să aveți contextul, asta este, dar de aici luați aminte, începeți și rumegați, mergeți la pas ca să înțelegeți planul lui Dumnezeu." Planul lui Dumnezeu începe cu această făgăduință și Pavel spune aici: Dumnezeu n a uitat de ea. La un moment dat apare legea pentru ca să ajute această făgăduință, dar se încheie când vine sămânța. Aici apar confuzii și lucruri la care încă trebuie să mai muncim. pentru a înțelege mai bine ce i cu acest pasaj sau acest segment din istoria omenirii sau istoria mântuirii. Ă legea conștientizează omul aflat în robia păcatului de starea în care se găsește și care este împotriva sfințeniei lui Dumnezeu. Iar în esență păcatul înseamnă răzvărtire față de Dumnezeu, revolta împotriva voinței și autorității Sale. Asta trebuia să înțeleagă rasa umană.

[19:19]Noi astăzi spunem foarte ușor: "Da, știm asta, da, dar asta s a învățat în timp. Noi suntem beneficiarii unei istorii și a unor explicații și informații care s au tot adunat." Și acum înțelegem, dar atunci nu era atât de clar. În Roman, de exemplu, doar citez, Pavel susține același lucru. Prin lege vine de cunoștința deplină a păcatului. Cu alte cuvinte, avem boala asta și dacă nu ar fi fost legea, nu reușeam s o diagnosticăm corect. Nici măcar nu știam că o aveam. Unde nu este o lege, nu este nici călcare de lege. Corect. Nu poți să vinovățești pe cineva dacă nu este o lege. Și Dumnezeu a spus: „Astta i legea oamenilor. Voi sunteți greșiți față de mine. Sunteți păcătoși. Păcatul nu l am cunoscut decât prin lege. Observați? Dumnezeu a zis să nu. Și la un moment dat oamenii se trezeau:uau! Am încălcat legea asta. Deci e greșit ceea ce fac.

[20:19]Legea însă, dincolo de să nu, pregătea venirea lui Hristos, care prin moartea lui avea să ne ofere neprihănirea prin credință. Hristos este împlinirea legii, dar și sfârșitul ei totodată, în sensul în care legea a fost, să spunem, cum va zice mai încolo în capitolul 4, un pedagog, un învățător care ne învăța despre cineva. Când vine acel cineva nu mai avem nevoie de învățător pentru că ne vorbește chiar acel cineva. El este ținta legii. În predica de pe munte, el spune: „N am venit să strig legea, da, ci să o împlinesc și veți vedea că eu sunt culmea ei. Și de aceea de aici încolo credeți în mine sau de fapt ei credeau și și înainte trebuiau să creadă în el. Urmați mă pe mine, dacă pot să parafrazez așa.

[21:13]Și în marea trimitere în Matei, în cazul acesta, Iisus spune: „Duceți vă, dar încheie spunând și învățați i ce? Să păzească ce tot ce v am poruncit. Sunt porunci și în Noul Testament. și le spune ucenicilor: "Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele." N au dispărut lucrurile astea. Nu înseamnă te iert, fă ce vrei. Nu. Dar aici apar elementele care puțin ne încurcă și nu înțelegem cum să le așezăm. Ă Dar legii și aici vă dau o ilustrație de la unul dintre profesorii mei care mi s a părut foarte bună. Uitați cu ce se poate asemăna darea legii. Să zicem că o firmă mare cum este Coca Cola, își deschide un șantier. Toată lumea știe sau înțelege ce va fi acolo. O fabrică de Coca Cola. Ei, odată

[22:11]cu ce când se face recepția clădirii, schelele dispar. Șantierul nu și mai are rost. Da, el și a avut rostul pentru că ridica această clădire. Dar toată lumea știa, va fi o fabrică. Ne interesează pentru că de acolo vom cumpăra acest produs. Directorul de șantier și a făcut treaba. El însă nu este directorul firmei. Șantierul nu poate livra Coca Cola, ci doar a ridicat edificiul de unde se livrează acest produs. Cam asta este rolul legii. Ea ne a construit, ne a a făcut să să se dea la iveală. După ce schelele s au retras, ceea ce Dumnezeu spusese de la început: „Asta este sămânța, asta este făgăduința, asta este calea de scăpare pentru voi, oamenilor. Iisus Hristos a fost dată prin intermediari, spune el mai departe. Moise a fost acest mijlocitor între Dumnezeu și poporul Israel, dar nici Moise direct, pentru că aflăm din

[23:18]diverse texte că legea a fost dată prin îngeri. Deci, nici Moise nu a primit o direct de la Dumnezeu, ci indirect. De aceea Pavel spune la început: "Chiar și un înger dacă vine cu altă evanghelie, nu? Pentru că asta este cum primise el evanghelia direct. Da? Fără mijlocire. Ei! Foarte interesant că legea este dată prin mijlocitor și nici măcar la prima mână. Îngerii i o dau lui Moise, Moise apoi o dă poporului. Cine a fost mijlocitorul dintre Avraam și Dumnezeu? N a fost. Dumnezeu i a vorbit direct. Ăă promisiunea a fost dată direct lui Avraam, fără intermediari. Și vă aduceți aminte când Avraam a adormit, ce s a întâmplat? Ceea ce ar fi trebuit să fie un ritual al ambelor părți. Adică ar fi urmat ca Avraam și Dumnezeu să treacă prin cărarea aceea delimitată de un animal

[24:19]omorât, despicat în două, o parte într o parte și una în cealaltă. Și ei urmau să treacă prin acest pasaj să zică: "Așa să mi se întâmple mie dacă nu voi păzi legământul pe care îl facem astăzi." Și când să facă Avraam asta, Dumnezeu a trimis un somn și a spus: „Eu singur trec pe acolo." De ce? Pentru că omul nu ar fi putut să țină această promisiune. Și de aceea înțelegem nebunia unor farisei care spuneau că ei păzesc legea. Au începuseră să creadă asta. Și așa le explică Pavel. Asta este o nebunie ceea ce vă propovăduiesc ei, pentru că nimeni nu poate împlini legea. Dumnezeu s a angajat singur să ducă la bun sfârșit lucrarea aceasta. De aceea nu a fost un mijlocitor, nu apare un mijlocitor între Avraam și Dumnezeu. Ăă dacă promisiunea îl angajează, de ce îl angajează pe Dumnezeu? Dumnezeu spune: „Eu voi face, eu voi îți voi da,

[25:17]eu îți voi împlini ce am spus. Legea ne angajează pe noi să faci, să nu faci, să împlinești. După cum spune Luther, limbajul folosit de Dumnezeu cu Avraam este caracterizat de promisiune, har și credință. Este exact ca și cu relația cu dintre noi și Dumnezeu, în timp ce limbajul pe care îl folosește cu Moise este de legi, porunci fapte, lucruri la care am știm că Israelul, ca toți oamenii, au dat chixs. Tăierea împrejur de care, de exemplu, făceau cazul judeaizatorii apare ulterior promisiunii. Da. și este doar o pecete, un simbol, un semn al faptului că Dumnezeu se va ține de cuvânt. Iar astăzi tăierea împrejur este aceea a sufletului, așa cum ne spune cuvântul lui Dumnezeu. Este o trecere mai pregnantă pe care o înțelegem mai bine de la vizibil la invizibil. Apoi, legea nu anulează promisiunea lui Dumnezeu. Versetul 21. Legea nu a venit să contrazică

[26:16]promisiunea pe care Dumnezeu a făcut o lui Avraam. Dacă ea ar fi putut să dea această viață pe care a promis o Dumnezeu și Iisus spune: „Eu am venit să dau viață și să dau din belșug, ar fi venit din lege. Nu mai era nevoie de Hristos. Faptul că a venit Hristos ne arată că nu legea poate să dea acest lucru. Ăă poți să trăiești prin lege dacă într adevăr poți să îndeplinești fără greșeală tot ce spune legea, să nu ai nici o nici cea mai mică abatere. Știm însă că nimeni nu poate. Aduceți vă aminte de episodul cu femeia prinsă în adulter. Ce se întâmplă aici? Acei oameni de fapt care aveau intenția, observați cât de cât de subtil și cât de înșelător poate să fie păcatul. Ei au venit spunând:„Vrem să eliminăm păcatul din mijlocul nostru. Iată cum am prins o pe femeia asta. De fapt, ce voiau ei. S au folosit de acest lucru care, da, era rău ca să îl ispitească pe Iisus. și să arate că el este greșit și că ei

[27:19]sunt drepți. Observați câtă perfidie să folosești o situație de felul acesta care poate să ți ia fața au o femeie care a comis adulter pentru ca ei să și impună orgoliul și supremația în fața lui Iisus. Și într adevăr a fost o cursă bine gândită. Care erau alternativele? Iisus să zică a greșit. omorâți o cu pietre, că așa zice Moise, sau, măi, nu i chiar așa. Și s ar fi compromis moral. Ce face el, care știe foarte bine cum funcționează lucrurile? Spune, bu, cine i fără păcat? Atâta a pus o întrebare: Executați voi.

[28:00]De ce? Pentru că numai cel fără păcat poate să omoare. Are acest drept și este numai Dumnezeu. Și atunci, mustrați, au plecat unul câte unul. Și ce face Iisus? îi spune femei:„Hai, mă, că n a fost, nu i problemă." Îi spune: "Te mai osândește cineva?" Nu, Doamne, nici eu. Deci, cu alte cuvinte, îi spune femei, ar trebui să fii osândit într adevăr pentru ce ai făcut. și ei ar fi trebuit să fie osândiți. Și spune: „Dar nici eu nu te osândesc pentru că urma să moară în locul ei. Dar îi spune: „Du te, ești liberă, dar

[28:41]nu mai păcătuiești." Ăsta este harul lui Dumnezeu. Nu înseamnă ia un cec în alb și fă ce vrei. Domnul Iisus spune: „V am iertat. străduiți vă să nu mai păcătuiți pentru că aveți puterea Duhului Sfânt. Și ori de câte ori iarăși o comitem, spune: „OK, te ier și de data aceasta, dar du te și fii mai bun. Nu sunt porunci, nu sunt legi în Noul Legământ. Ba da, Dumnezeu nu ne spune: "Trebuie să fiți așa, așa și așa. Străduiți vă. Acum puteți pentru că v am scos din sclavia păcatului. A avut un rol educativ și revelator și asta e ultima observație pe care o facem asupra legii în 22 cu 24. Legea de fapt a fost un proces a ne a fost ca un învățător și ca unul care să l descopere pe Hristos. E văzută ca un temnicer, după cum spune Pavel, care are putere asupra ta. De ce? pentru că spune: „Ești păcătos, trebuie să mori." Și singurul lucru care te poate scoate de acolo este Domnul Iisus Hristos. Singurul care ar

[29:41]putea ridica pretenție sau osând asupra ta. În concluzie, rolul legii în planul de mântuire al lui Dumnezeu nu este de a oferi mântuire, ci de a convinge omul de necesitatea acestuia. Asta era lecția pe care Israel trebuia s o învețe și s o spună mai departe:„Doamne, nu putem. Ne dovedim că suntem." și s a dovedit până când Dumnezeu a spus: „Veți merge

[30:08]în exil." Le a spus dinainte: "Dacă veți face așa, se va întâmpla așa. Dacă veți face altfel, se va întâmpla altfel." Ăștia suntem și noi, să știți. Iar legea spune: "Ai nevoie de salvare." Pentru că dacă tu nu înțelegi că ai nevoie de salvare, nu poți fi salvat. Nu poți să strigi ajutor când te îneci dacă nu înțelegi că te îneci. Și spune un teolog, Satan ar dori să ne îndemne să ne dovedim noi înșine sfinți prin lege pe care de fapt Dumnezeu a dat o să ne descopere ca păcătoși. Deci aceeași tendință există și în noi să facem să se vadă pentru ca să se

[30:56]creadă că suntem cum trebuie și poate chiar și Dumnezeu va crede lucrul acesta. Esența legii nu este, spune Martin Luther, nu este să i faci pe oameni mai buni. Nu este să i facă pe oameni mai buni, ci mai răi. Adică să le arate păcatul lor, pentru că prin a ca prin aceasta să fie umiliți, să fie îngroziți, să fie răniți și distruși, așa încât să fie împinși în a căuta harul și astfel să ajungă la cea binecuvântată sămânță Hristos. În concluzie, legea a fost dată pentru a descoperi păcatul în toată grozăvia lui. Citiți acasă Romani 3 de la 19 la 31. Una din problemele pe care le avem azi ca și creștini, ca și biserică este că îndulcim păcatul și judecata. Dar în ce sens? în sensul în care de multe ori, și asta e o greșeală a bisericii, o întețim asupra celorlalți, cum au făcut cei cu femeia prinsă în adulter, dar devenim foarte îngăduitori cu noi. Îndulcim păcatul în sensul în care

[32:00]spunem m nu e chiar așa. Ăă un alt teolog spune că fără conceptul judecății n ar mai fi nevoie de mântuire. Orice sentiment al urgenței și al importanței vieții, al dreptății și chiar al lui Dumnezeu ar fi diminuat, dacă nu cu desăvârșire pierdut. Urmează o judecată. dacă nu ne punem la inimă lucrul acesta, dacă nu comunicăm lucrul acesta, dar nu într un mod în care noi am judeca pe ceilalți, ci într un mod smerit în care și noi am fi fost gata, gata să fim pedepsiți de Dumnezeu și să spunem: "Există șansă, vine urgia, dar există o șansă și eu am scăpat sau sunt confident că voi scăpa nu pentru că sunt eu bun, ci pentru că Dumnezeu este bun." Asta este ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii de la noi. Ă și aș încheia cu această poate cu o altă dată să discutăm mai lung peste asta. Ceea ce am făcut noi este și de exemplu există conceptul acesta de păcate

[33:04]capitale, adică unele ar fi mai mari față de altele și dacă nu ai comis din acestea ești destul de bun. Asta este Asta este lege. Da. este o idee greșită și astfel curvia, de exemplu, homosexualitatea, beția, înjurăturile, destrăbălarea, fumatul, lucrurile cele mai înfierate de biserică astăzi nu sunt ale noastre și ne mândrim, noi nu suntem așa, noi nu facem asta, nu facem cealaltă și așa mai departe. Deși și în biserică s au pomenit astfel de lucruri. Astea sunt lucrurile care ne iau fața și spune vai ce păcate și cum trăiesc oamenii. Dar uitați ce a rămas nepenalizat și lucruri pe care le trecem cu vederea și considerăm că suntem neprihăniți. Ne concentrăm pe reguli și standarde exterioare, mai degrabă omenești decât duhovnicești. În litera legii posibil să par neprihănit pentru că este să nu, să nu, să nu. Mă uit și zic:n am făcut

[34:11]aceste lucruri, dar suntem greșiți în spiritul legii. Și Iisus a spus„Ați auzit că s a zis să nu, dar eu vă spun că e suficient să te uiți, e suficient să gândești și ești greșit în fața lui Dumnezeu. Oamenii ce văd? N ai spus nimic greșit. Nu arată că ai fi făcut vreo faptă rea în viața ta, dar cine poate ști gândurile omului? Acolo este teritoriul la care trebuie să muncim mai mult și pe care î neglijăm. Ale noastre sunt pofta,

[34:48]orgoliul, atât de mângâiat în viețile credincioșilor. Lauda de sine super. Nu este un apel la Dani. Am înțeles ce a vrut să spună. superficialitatea, dezorganizarea. Cum e posibil ca creștinii să fie uneori cei mai dezorganizați oameni? Ă lipsa de calitate în ceea ce muncești, în ceea ce livrezi, în modul în care te comporți, lipsa de dragoste autentică, nu doar exprimată prin cuvinte și emoticoane. Prefăcătoria, adică minciuna subtilă. N am spus eu așa ceva, dar ai gândit așa ceva sau impostura. Refuzul de a nevalua în lumina Scripturii și a cercetării Duhului Sfânt și de a recunoaște când le identificăm în viața noastră ne duce pe drumul împietririi, al insensibilității față de păcatul nostru și astfel față de dragostea lui Dumnezeu. Până și actul

[35:48]cinei poate să devină un act mecanic, sec, un ritual pe care subconștient îl îl percepem ca pe o curățare periodică. Să folosim această ocazie pentru a medita mai mult la judecata lui Dumnezeu și la ceea ce înseamnă să fii moștenitor al făgăduinței.