Credința care nu depinde de circumstanțe (Daniel Bădărău)

[0:00]Trebuie să vă mărturisesc că pregătind predica pentru această seară, am realizat că sufletul îmi este destul de tulburat și mintea destul de încărcată cu ceea ce se petrece în jurul nostru, cu ceea ce se petrece în viața noastră socială, politică. Ultimele săptămâni au pus oarecare greutate asupra mea și ca de obicei când mă simt așa simt că nu este atât de mare credința mea pentru că mă preocupă lucruri care sunt în afara înțelegerii mele sau în afara puterii mele de control în loc să mă încredințez în mâinile Domnului. Dar asta pentru că trăim într o societate, trăim într o lume în care siguranța noastră pare din ce în ce mai puțin ă sigură, din ce în ce mai fragilă. Toți avem visuri, avem planuri de viață pe care ni le legăm de așteptările altora, ne legăm de situația economică, le legăm de cine este la guvernare, pentru că dacă

[1:08]deschidem știrile de pe toate canalele, aproape că auzim cine cu cine s a mai certat, ce guvern a mai căzut decizii politice luate din motive egoiste. Citim despre ă prospectul unor vremuri grele, unor situații economice dificile în care economiile noastre par să se topească din cauza inflației, din cauza devalorizării leului, scumpiri care ne fac viața din ce în ce mai grea și asta ne apasă. ne apasă

[1:43]pentru că avem problemele noastre financiare sau cu serviciu, pentru că unii dintre noi suntem preocupați de problemele de sănătate. Ne este teamă de viitor, viitorul nostru sau al copilor noștri. Vedem cum oameni buni suferă. Oameni buni și nevinovați suferă în timp cei răi par să prospere. Simțim că justiția parcă nu i a omului de rând, ci numai a unora. Simțim că bogăția se duce la ceea ce societatea noastră numește băieții deștepți. Și din partea guvernanților, în loc să vedem un ajutor, o înțelegere sau păsare, vedem risipă, jaf din banul public. Și poate că și noi ca credincioși ne întrebăm de ce, Doamne, asta? Până când mai durează asta? că iată au trecut 36 de ani de la revoluție încoace. Care i sensul lor? De ce se întâmplă? Unde ești tu, Doamne, în toate lucrurile acestea? Și mai ales asta e un lucru personal, cum mă pot ruga eu, Doamne, pentru

[2:52]conducătorii acestei țări? Și atunci când mă recunosc învins sau când recunosc slăbiciunea credinței mele, mă întorc acasă, adică mă întorc la cuvântul Domnului și întâmplarea sau poate Domnul a făcut să deschid exact la un verset, la un capitol pe care l am citit mai puțin în trecut, dar care parcă a răspuns la această întrebare și anume am să vă citesc din profet Profetul Habacuc, capitolul 3, versetele 17 și 18. Căci chiar dacă smochinul nu va înflori,

[3:36]vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul. Mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele. Amin. Profetul Habacuc a scris aceste lucruri aproape 2500 de ani și le a scris într un context destul de greu pe care o să l discutăm imediat. Noi am învățat că de a lungul vremurilor, pe tot parcursul istoriei poporului Israel, cuprinsă în Vechiul Testament, Dumnezeu a tot vorbit poporului Israel prin gura diverșilor prooroci, adresând probleme ce țineau de

[4:28]lipsa de credincioșie a poporului sau aducând promisiuni sau asigurări poporului în funcție de credincioșia lor. Dumnezeu nu s a schimbat de atunci. Cuvântul Domnului nu s a schimbat și dacă e să ne gândim, nici chiar în esență firea umană nu prea s a schimbat de atunci. De aceea lecțiile și cuvântul și adevărurile pe care ne dau pe care ni le da cuvântul Domnului rămân valabile și pentru și pentru noi astăzi. Când ne gândim la bucuria vieții, la recunoștință, de cele mai multe ori avem tendința să o facem în perioadele în care ne merge bine, suntem sănătoși, lucrurile merg bine în familia noastră sau în economie, când este pace, când avem stabilitate. Dar textul din profetul Habacuc ne arată ceva mult mai profund. O credință care parcă spune: "Totuși, eu mă bucur în Domnul, deși viața nu este așa de sigură

[5:34]sau nu este așa de frumoasă atunci când doare." Habac nu vorbea din teorii. Profetul se lupta cu aceleași îndoieli și cu aceleași preocupări pe care le simțise și Iov sau autorul Psalmului 73, care spun împreună că deși ă oamenii nevinovați și oamenii credincioși suferă, cei răi parcă înfloresc, parcă o duc din ce în ce mai bine. Iar Habacuc, care crede că Dumnezeu este drept și bun, întreabă: „De ce, Doamne? De ce?

[6:10]El nu a scris aceste cuvinte, vă spuneam, într o perioadă liniștită. El prevestea atacul babilonienilor. El prevestește și vorbește despre grozăviile pe care oastea haldeilor urma să le urmau să le facă. Și într adevăr, nu mult timp după aceea, poporul lui Israel a fost cotropit. O parte dintre el, o bună parte dintre el dus în exilul babilonian și Ierusalimul a fost dărâmat. Habacuc vedea atunci nesiguranță, vedea război, vedea foamete, vedea instabilitate. Însă în proorocia sa, cuvintele pe care le folosește sunt unele care pe vremea aceea aveau foarte multă expresivitate. El când spune smochin se gândește la hrană, se gândește la dulceața vieții. Pentru el, măslinul însemna economie, comerț, supraviețuirea oamenilor. Vița de vie care produce struguri din care se face vinul însemna bucurie, însemna prosperitate, iar

[7:17]turmele, siguranță, ogoarele, izvorul pentru grâne, pentru hrana zilnică a oamenilor. Și practic Habac ne spune,"Deși toate aceste lucruri care mie și poporului meu ne dau o viață îndestulată, o viață îmbelșugată, chiar dacă toate aceste lucruri dispar, eu tot mă voi bucura în Domnul." Și și noi putem înțelege lucrurile acestea astăzi. E adevărat, nu mai facem agricultura ca acum 2500 de ani. Nu mai creștem la bloc o găină sau niște turme de animale, dar toți avem smochinul nostru sau turmele noastre. Și astea în limbajul nostru modern înseamnă salariul sau serviciul din care ne luăm un salariu. Înseamnă sănătatea, economiile noastre, planurile pe care ni le facem, fondurile de pensie. Poate ne gândim la achiziționarul unei case sau cum să ținem copilul la facultate. Toți avem astfel de lucruri. Fiecare avem smochinul nostru sau holdele sau turmele noastre. Toate aceste elemente în viața unui om

[8:27]modern trebuie să fie într un balans foarte fin. Altfel, dacă acest balans se strică, omul iese din zona de echilibru și începe să sufere sau chiar să se îmbolnăvească. Și uneori vedem că Dumnezeu ne permite să trecem prin astfel de situații, ne permite să trecem prin astfel de încercări prin care tot acest balans este dărâmat. Însă credința adevărată nu neagă durerea, nu neagă suferința. Habacuc nu ne spune cum vedem prin filme, totul o să fie bine, totul o să fie roz, nu trebuie să ne temem de nimic. n avea cum. El vedea lipsa de credincioșie a poporului Israel și înțelegea foarte bine că aceasta îl mâniase pe Dumnezeu. Și Habac vedea această realitate și o transmitea poporului. Din aceasta vedem o lecție importantă. Credința autentică nu înseamnă să pretindem că durerea nu există, ci să o

[9:34]lăsăm să se exprime. În Biblie vedem că mulți oameni ai lui Dumnezeu au ales să strige atunci când o duceau rău sau când se simțeau deznădăjduiți, au plâns, s au temut, au s au simțit descurajați, au avut întrebări. Iov este un astfel de exemplu. când practic a rămas fără nimic. Dumnezeu i a luat atunci sau a a îngăduit să i se ia și averea și copiii și sănătatea. Și cu toate acestea, el nu s a îndepărtat de Dumnezeu. Sau David, care mulți dintre psalmi strigă: "Până când, Doamne, chiar și Habacuc, proorocul strigă:

[10:22]Până când voi striga către tine, Doamne, fără să asculți? Până când mă voi tângui ție fără să dai ajutor? Biblia nu ascunde suferința credinciosului. Uneori o prezintă chiar în detalii, dar nu se concentrează asupra suferinței, ci mai degrabă asupra atitudinii pe care omul lui Dumnezeu, credinciosul, o are față de această suferință. Și asta este o încurajare pentru noi, pentru că nu înseamnă că dacă suferi ești mai puțin credincioși. Uneori ni se întâmplă să venim la adunare afișând un zâmbet, salutându ne frații, surorile, dar să purtăm o greutate în suflet, să purtăm o povară pe care n o putem sau nu simțim că am putea s o împărtășim celorlalți. Și mai vedem aici ăă că deși în jurul lui Habacuc totul striga război, criză, foamete, perspectiva robiei sau perspectiva ă morții, [sforăit] ă

[11:26]el își strigă aceste cuvinte din turnul său de veghe și așteaptă răspunsul lui Dumnezeu care vine și vine într un mod încurajator. Dumnezeu nu s a unit cu cei răi. Abacoc vede furia și vede inevitabila judecată a celor răi și el spune„Totuși mă voi bucura în Domnul. El spune că de fapt chiar dacă ar pierde orice este semnificativ în viață pentru el, posesiuni materiale sau poate lucruri care îi fac viața să i fie ușoară și confortabilă, nu și ar pierde credința în Dumnezeu. El se va bucura în Dumnezeu chiar dacă viața îi ia totul. Și asta ne

[12:13]arată care este diferența de fapt între bucuria, recunoștința care se bazează pe circumstanțele vieții, pe ceea ce avem în viață și credința bazată în Dumnezeu. Mulți oameni văd, mulți oameni pot să aibă pace și liniște atunci când lucrurile merg bine, atunci când au sănătate, au o situație financiară bună, e pace în țară. Însă credința autentică se vede atunci când lucrurile nu merg bine, când nu înțelegem ce se întâmplă sau oricât ne rugăm încă nu primim sau nu vedem o schimbare. Nu văd soluția problemelor mele sau o ieșire din impasul în care mă aflu. >> [icnet]>> Și ziceam că bucuria pe care o dă o dau o dă circumstanța vieții nu se aseamănă cu bucuria pe care o dă credința în Dumnezeu. Una este să ne bucurăm când lucrurile sunt bune pentru că ele se pot schimba foarte repede și atunci bucuria poate să dispară. Și alta este când mă încred cu adevărat în Dumnezeu. Habac

[13:21]descoperă aici o bucurie care are rădăcina în Dumnezeu și spune de fapt mă bucur în Domnul. Pentru că el de fapt transmite mesajul Dumnezeu nu s a schimbat. Mesajul lui nu s a schimbat. Dragostea lui nu s a schimbat. Credincioșia lui Dumnezeu nu s a schimbat și mântuirea lui nu s a schimbat. Și asta ne duce imediat cu gândul la un verset pe care cred că cu toții îl cunoaștem și care ne este foarte mie îmi este foarte drag din Evrei 138.

[13:58]Iisus Hristos este același ieri și azi și în veci. Și aici, frați și surori, ajunge la unul dintre cele mai frumoase adevăruri ale vieții creștine. Habac l a cunoscut pe Dumnezeu prin prisma Vechiului Testament. L a cunoscut pe Dumnezeu prin prisma legilor lui Moise, a făgăduințelor, prin proorocii care au fost înaintea lui. Însă noi avem astăzi ceva mult mai mult și mult mai important. Noi astăzi îl avem pe Domnul Iisus Hristos. descoperit deplin înaintea noastră. Lumea se schimbă, circumstanțele se schimbă, oamenii se schimbă, dar Iisus Hristos rămâne întotdeauna la fel. Când Habacuc spune: „Eu mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele, parcă privirea noastră este dusă așa peste secole, peste vremuri este dusă către Domnul Iisus Hristos. Și aici găsim cea mai mare sursă de pace și de liniște. într o lume nesigură și anume faptul că deși nu știm ce ne aduce ziua de mâine, faptul

[15:10]că îl cunoaștem pe Iisus Hristos înseamnă că l cunoaștem pe cel ce ține în mâna sa ziua de mâine. Nu știm cum va arăta viitorul. Nu știm ce se va întâmpla cu economia. O să crească, o să scadă, ce o să facă leul, se duce la 6 RON. Cine cu cine se mai ceartă în Parlament, cine cu cine face guvern, habar n avem. Dar știm ceva mult mai important. Iisus Hristos nu se va schimba. Și dacă el nu se schimbă, dragostea lui rămâne, harul lui rămâne, planurile lui și făgăduințele lui, promisiunile lui rămân cu noi. Tocmai de aceea credinciosul poate să aibă pace și liniște în jurul lui, chiar dacă în jurul lui lucrurile nu sunt clare. Poate e furtună sau haos. Nu pentru că credinciosul este neapărat puternic, ci pentru că se ține de Hristos. Dumnezeu lucrează încercări. Asta este unul din motivele pentru care le avem în viața noastră. Dacă ne gândim atunci când ne încearcă o ă greutate sau o problemă, una din rugăciunile cele mai

[16:22]des folosite, Doamnă, scapă mă repede din situația asta. Ajută mă să ies cât mai repede din ea, din boală, din nu știu, să mi găsesc cât mai repede un serviciu sau să mi găsesc cât mai repede o casă. Și nu e greșit să ne rugăm astfel. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în grădina Ghețimani cu o zi înainte de răstignirea sa a cerut Tatălui: Dacă

[16:52]este cu putință, depărtează de la mine paharul acesta. Dumnezeu vede durerea noastră, vede lacrimile și aude rugăciunile noastre, vede nopțile în care nu putem dormi. Uneori ne scapă repede din probleme și i mulțumim, dar alteori îngăduie ca această furtună, ca aceste probleme să dureze un pic mai mult. Și

[17:20]întrebarea noastră este de ce, Doamne, de ce îngădui ca aceste lucruri să continue? De ce îngădui ca durerea aceasta să continue? Iar răspunsul este că de cele mai multe ori Dumnezeu lucrează mult mai adânc decât înțelegem noi, dincolo de puterea noastră de înțelegere. Pentru că sunt lucruri care se învață numai din aceste perioade grele și nu altfel. În perioadele bune ușor să spunem mă încred în Dumnezeu. Dar încercarea adevărată a credinței vine când trecem prin dureri și suferință. Încercarea, durerea ne smerește, ne face mai buni, ne învață să avem răbdare, ne învață să depindem de Dumnezeu, ne învață că oricât de tari ne considerăm noi a fi, nu putem să fim în controlul absolut al tuturor lucrurilor și ne apropie mai mult de Dumnezeu. Cred că fiecare dintre noi, dacă ne punem întrebarea în viața mea, care au fost cele mai grele momente prin care am trecut? Putem aduna destul de multe

[18:31]povești. Putem să vedem multe lucruri care ni s au întâmplat și nu înțelegem de ce. Însă să știți că Dumnezeu a lucrat cu noi. Poate noi n am fi ales, dacă ar fi fost după puterea noastră, n am fi ales să mergem pe acolo. N am fi ales durerea aceea, dar Dumnezeu a făcut o să ne modeleze pe noi ca oameni, sufletul nostru, inima noastră. Apostolul Pavel spune în Romani capitolul 5 și versetele 3 cu 4: Necazul aduce răbdare, răbdare aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce

[19:10]nădejde. Noi adesea vrem doar o cale de scăpare, să ieșim cât mai repede dintr o situație grea, dar Dumnezeu urmărește transformarea noastră, a inimii noastre. Un alt exemplu de suferință care totuși a fost altfel exprimată, dacă ne aducem aminte din faptele apostolilor când Pavel și Sila erau în închisoare, erau picioarele în butuci, erau ținuți în umezeală, în frig, erau poate torturați. Și cu toate acestea, spre marea surprindere a temnicerilor lor, i au ales să cânte. Deci ei cântau lui Dumnezeu, nu pentru că nu mai simțeau durerea sau poate nu i mai apăsau lanțurile, ci pentru că pentru ei prezența lui Dumnezeu era mult mai reală, mult mai palpabilă decât zidurile închisorii. Și aici e una din marile diferențe dintre bucuria lumii și bucuria credinciosului. Pentru că lumea poate avea bucurie atunci când lucrurile merg bine, când circumstanțele din viața lor sunt

[20:20]favorabile. Dar copilul lui Dumnezeu poate avea bucurie și atunci când lucrurile nu merg așa de bine, și atunci când merge prin vale, pentru că știe că păstorul este cu el și acolo în vale și toiagul și nuiaua lui îi mângâie. Domnul Iisus nu ne a nu ne a promis o viață ușoară sau o viață fără furtuni, dar ne a promis că va fi cu noi, alături de noi, în acele furtuni.

[20:52]Dragi frați și surori, poate că în seara aceasta sunt unii dintre noi care au sufletul încărcat, care au probleme, probleme ce țin de sănătate sau probleme ce țin de serviciu. Poate unii dintre noi suntem obosiți sufletește. sau simțim că parcă nu am primit de multă vreme răspuns la rugăciunile noastre și poate că uneori simțim cu toții că puterile noastre scad. Dar mesajul cărții lui Habacuc este acesta: Dumnezeu nu și a părăsit copiii.

[21:29]Poate că nu înțelegem întotdeauna ce face Dumnezeu. Poate nu vedem imediat răspunsul, dar credincioșia lui rămâne neschimbată. Și atunci poate că una din cele mai profunde rugăciuni ar fi: Doamne, încă mă încred în tine. Și asta este una din cele mai frumoase forme ale manifestării maturității în credință, rămânerea în Dumnezeu chiar și în aceste perioade. Habacuk n a spus în cartea lui totul va fi ușor, nu va exista durere, ci Abacuk

[22:07]a spus: "Totuși, eu mă voi bucura în Domnul în ciuda tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Chiar dacă nu înțeleg, chiar dacă viața doare, chiar dacă viitorul mă sperie." Frați și surori, adevărata credință nu se vede doar în zilele ușoare, ci mai ales în zilele grele. Atunci când credinciosul continuă să se roage, își pune în continuare nădejdea în Domnul nostru Iisus, continuă să creadă și continuă să mulțumească și să simtă recunoștință pentru ce are. Și poate că aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru noi în această seară. Nu doar să l urmăm atunci când înțelegem totul sau când lucrurile sunt bune în viața noastră, ci să l urmăm și atunci când nu se întâmplă aceste lucruri. Dar alegem să ne încredem în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că El rămâne același și ieri și astăzi și în veci.

[23:11]Amin.