De la Sinai la Golgota: două legăminte, două căi (Mircea Pătrășescu)

[0:00]În anul 1215 în Anglia s a adoptat ceea ce se cheamă Magna Carat. În traducere ar fi marea carte a libertății, a libertăților. Când era monarh în peste această țară, Ioan fără de țară. Mai mulți baroni, deci oameni cu influență și putere în regat, s au răzvrătit împotriva regelui și l au forțat să adopte acest act prin care se limita puterea suveranului prin care erau acordate mai multe drepturi individuale ăă în primul rând acestor baroni, deci nu pentru toată populația, dar acest act a fost începutul, să spunem așa, sau o sursă de inspirație pentru alte constituții care ulterior aveau să lărgească și să adopte pentru toată lumea ceea ce numim astăzi drepturile omului. De ce vă spun lucrul acesta? Pentru că mulți, mai

[1:08]mulți teologi, mai mulți specialiști ai Scripturii au numit această epistolă Magna, carta a libertății creștine. Cu alte cuvinte, ă problema pe care o ridică Pavel în această epistolă este cea a libertății creștine. Ă învățătura iudaizatorilor despre care am fost deja informați până aici atacau această libertate, iar aceasta avea consecințe grave pentru viața de credință a galatenilor. Vă aduceți aminte ce spunea ă Pavel în capitolul 2? Știți când s a dus la Ierusalim și l a luat cu sine pe Tit, care nu era tăiat împrejur și cu alte cuvinte a confruntat această problemă. Rezultatul a fost că nu a fost Tit nu a fost obligat să adopte această acest ritual, această lege a credinței mozaice. Dar uitați cum se exprimă el despre acest eveniment. Nici chiar Tit 2, 3 la și 4 și 5. Nici chiar Tit care era cu mine, măcar că era grec,

[2:19]n a fost Ilit să se taie împrejur din pricina fraților mincinoși, furișați și strecurați printre noi, ca să pândească slobozenia, libertatea, da, pe care o avem în Hristos Iisus cu gând să ne aducă la robie. Noi nu ne am supus și nu ne am potrivit lor nicio clipă măcar pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. Așadar, amenințarea libertății pe care o avem în Hristos și pe care numai el poate să ne o dea poate să vină în primul rând din interior. Asta este ăă lucrul la care poate nu ne am fi așteptat. La vremea aceea, urmașii lui Hristos erau persecutați pe de o parte din afară de Imperiul Roman și știm că în primele două trei secole au fost valuri de persecuție asupra urmașilor lui Hristos, dar erau această libertate era amenințată și din interior. Au început să apară erezii, evanghelii false, după cum vedem. Iar dacă primul tip de

[3:28]persecuție le răpea anumite libertăți sociale sau individuale, da, ei erau priviți ca cetățeni de mâna a doua. Știți că nu aveau voie să se întâlnească, se întâlneau clandestin. Ăă și dacă nu se supuneau politicii imperiale, erau condamnați la moarte sau li se răpeau averile și așa mai departe. însă al doilea tip de persecuție le răpea o libertate și mai prețioasă și mai importantă și anume libertatea interioară, libertatea spirituală adusă de Duhul Sfânt și aș zice că cea din urmă este mai rea decât prima. Uitați vă la noi înșine. Am scăpat de persecuția din exterior, de comunism. Vi se pare că am rezolvat toate problemele? Nu. Ba chiar dacă stăm să vorbim sau să

[4:25]analizăm la rece, bisericile merg rău. Toate bisericile, generalizând, bineînțeles. Așadar, probabil că este un aspect important care vizează libertatea noastră interioară, libertatea noastră spirituală pe care ne a adus o Hristos. Cum va pleda Pavel pentru apărarea acestei libertăți? Ști că vă aduceți aminte împărțirea pe care am ales o. În primul rând, în primele cinci versete, ceea ce spuneam după teoria lui acelui teolog german că se numește prescripțio, Pavel ne prezintă planul de înfiere al lui Dumnezeu. Dar de ce a fost nevoie să ne înfieze? Pentru că primii oameni au fost mințiți, deci rău și și au pierdut astfel libertatea. Au ajuns robi ai păcatului, devenind tot mai înstrăinați de Dumnezeu. Și și astăzi oamenii afectați de căderea aceasta consideră că rebeliunea față de

[5:27]Dumnezeu îți aduce libertate. Nu vreau să mă întorc la Dumnezeu pentru că trebuie să fac tot felul de chestii. Și iar mie îmi place să fac ce vreau, neștiind că ei spun asta, fiind robi ai păcatului și oricum nu fac ce vor ei. Ă Dar apoi, gândindu ne la noi, care l am cunoscut pe Hristos și am fost eliberați, credeți că diavolul a renunțat să ne determine să devenim iar sclavi păcatului? Nicidecum. Iar epistola către Galateni ne spune lucrul acesta. Urmează apoi versetele de la 6 la 10 pe care acel teolog a numit sau de fapt după regulile vremii. Așa se împărțeau discursurile, pledoariile prin care încercai să susții o teză și să primești un răspuns din partea audienței. Exordium spuneam că se numește ne spune contextul, situația sau motivul pentru care Pavel a scris această epistolă. Galatenii nu mai urmau evanghelia

[6:28]propovăduită de Pavel, ci una falsă. Iar urmarea unei evanghelii false înseamnă să i întorci spatele lui Hristos. Pentru că evanghelia adevărată înseamnă descoperirea de sine a lui Hristos, a lui Dumnezeu. Nu trebuie folosită în interes personal, așa cum făceau acei iudaizatori, ci lăsată să fie folosită de Duhul Sfânt pentru iluminarea noastră. Și de multe ori ați observat sau chiar noi înșine am fost implicați, să spunem, în discuții, în controverse, în confruntări în care am folosit cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne susține părerea noastră, dar nu neapărat părerea noastră era bazată pe Scriptură. Ceva de genul acesta se întâmplau și cu iudaizatorii și făceau probabil apel. Vom vedea mai departe în epistolă chiar la Scripturi, vorbindu le despre Avraam, despre cum s

[7:29]a tăiat împrejur, despre cum poporul Israel păzea legile și așa mai departe. Urmează apoi începând cu versetul 11 din capitolul 1 până la capitolul 2 cu 15, ceea ce se cheamă narațio, în care Pavel începe să pomenească câteva evenimente care au legătură cu ceea ce va enunța în finalul capitolului 2. În primul rând, el le aduce aminte galatenilor. Eu însumi am fost unul dintre acești oameni, așa că știu cel mai bine problema din interior. Însă când l am întâlnit pe Dumnezeu confruntat cu cuvântul lui, mi am dat seama că sunt greșit și atunci am lăsat totul în urmă. Exact ceea ce au făcut și candidații noștri la botez și de acum încolo îl slujesc pe Hristos. Am fost eliberat de Hristos, dar eliberat ca să l slujesc pe el, nu pentru ca să fac voia mea, pentru că voia mea întotdeauna mă va aduce în robia păcatului. Aici este un mecanism

[8:41]subtil pe care trebuie să l înțelegem. Ori de câte ori ne luptăm să facem voia noastră, părându ni se că asta este bine și asta ne dorim, vom sfârși inevitabil în robia păcatului. Vă aduceți aminte de fiul risipitor? I s a părut că este sub robie și voia să facă ce i poftea inima. Unde a ajuns? în robia păcatului. Apoi, în celelalte două evenimente, respectiv vizita la Ierusalim și apoi venirea lui Petru în Antiohia, îl vedem pe Pavel că este plin de curaj și înfruntă legalismul, prefăcătoria, lașitatea, lucruri care ajung să înrobească atât pe cei care le practică, dar și pe cei care ajung victime ale lor. Și spuneam noi atunci că Evanghelia adevărată confruntă și ar trebui să încep întâi cu mine, să mă las confruntat de Evanghelie. S ar putea să am o părere bună despre mine, dar să vedem ce părere are cuvântul lui Dumnezeu despre mine. Pavel caută să placă lui Hristos, după

[9:50]cum le spune Galatenilor și nu oamenilor. Cu alte cuvinte, le spune: "Oamenii aceia, iud iudaizatorii au interese la voi. Eu vă spun sincer, nu am niciun interes. Caut să plac lui Dumnezeu." Urmează apoi de la 15 la 21 capitolul 2, ceea ce am spuneam că se cheamă propozițio care constituie partea fundamentală. Este ceea ce tema pe care în jurul căruia construiește epistola și ceea ce s a străduit să lămurească pentru Galateni. Ă libertatea creestină este obținută numai prin credința în Hristos. De aici și principiul reformei, dacă vă aduceți aminte, unul dintre cele cinci sola sau una dintre cele cinci sola, respectiv sola fides. Asta are în vedere. Numai credința te justifică înaintea lui Dumnezeu. În felul acesta suntem ispășiți sau iertați de păcatele noastre cu scopul de a l urma pe Dumnezeu. Trebuie să ținem

[11:00]cont de această secvență. pentru că dacă nu o respectăm, se ajunge într o direcție greșită. Începând cu capitolul 3 începe ceea ce spuneam că se cheamă probațiu. Adică Pavel spune: „Și acum să vă aduc argumentele pentru a mi susține afirmațiile mele." În primele cinci am văzut primul argument pneumatologic în care le spune galatenilor:„Dar voi ați experimentat Duhul Sfânt?" ba chiar ceva lucrări deosebite în mijlocul vostru. Avertismentul lui este, vedeți că se poate începe prin Duhul, dar pot sfârși prin firea pământească, care întotdeauna te va duce la robia păcatului, de unde

[11:45]Hristos te a scos pentru că nu puteai singur, dar acum te duci de bună voie. Ăsta este paradoxul vieții de credință. Apoi este argumentul scriptural de la 6 la 14 în care el le aduce aminte galatenilor că Dumnezeu anunțase prin cuvântul lui atunci când Moise a scris Geneza că toate neamurile vor fi binecuvântate în Avraam. Această făgăduință avea în vedere primirea Duhului Sfânt, așa cum se încheie și capitolul 3, așa cum vom încep îl vom citi și noi pentru că nu am

[12:23]stat prea mult data trecută pe acest paragraf de încheiere a capitolului 3. Ă iar făgăduința pe care Dumnezeu a făcut o lui Avraam avea în vedere primirea Duhului Sfânt. Binecuvântarea cea mai mare promisă lui Avraam pentru toate neamurile este prezența și lucrarea Duhului Sfânt. Așadar, nu binecuvântările materiale trebuie revendicate de la Avraam, ci cele spirituale. Apoi, de la 15 la 18, el

[12:53]vorbește despre o practică juridică obișnuită, aceea a testamentului și le spune: „Uitați vă cum se întâmplă astăzi și chiar și în zilele noastre cu un testament. Un testament promite o moștenire fără ca moștenitorul să facă ceva pentru a merita. Legea venită după 430 de ani, spune Pavel, nu pot nu poate să schimbe promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam. Și atunci ne am întrebat, bun, de ce a dat legea? Iar de la 19 la 25 am

[13:26]urmărit această, să i spunem, digresiune a lui Pavel cu privire la rolul legii, care a fost unul de educare a noastră, de descoperirea lui Hristos. Rolul ei s a încheiat. Histos este împlinirea și sfârșitul legii. Ea, rolul ei a fost sau a avut două în vedere două lucruri. Să ne convingă de păcatul nostru și să ne arate că singura soluție de scăpare este Hristos. Așadar, legea a fost dată pentru a descoperi păcatul în toată grozăvia lui și să conștientizăm că numai prin Hristos putem să scăpăm de pedeapsă. Și acum încheiem capitolul 3 prin acest paragraf 26 la 29 prin care Pavel arată

[14:11]ce suntem acum în Hristos. Și este probabil cel mai proaspăt în inimile și în mințile acestor candidați ceea ce s a întâmplat și de aceea le citesc gândindu mă la ei și să înțeleagă poate și mai bine ce sunt ei acum odată scăpați de robia păcatului. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec. Nu mai este nici rob, nici slobod. Nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Iisus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți sămânța lui Avraam, moștenitor prin făgăduință. Așadar, suntem fii ai lui Dumnezeu prin Histos. Vă aduceți aminte? Începe exact cu asta, planul de înfiere. Așa cum sunt toți cei care s au încrezut în Dumnezeu ca și Avraam.

[15:17]El spune: "Toți care v ați botezat pentru Hristos". Botezul este simbolul sau ritualul prin care cei care au crezut în Hristos își declară noua identitate. Au înțeles că au fost eliberați și acum ei se declară fii ai lui Dumnezeu. Este mărturia faptului că s au îmbrăcat cu Hristos. Este foarte interesantă această expresie și e foarte binevenită.

[15:47]Ne am îmbrăcat cu Hristos. Gândiți vă chiar la acest gest al îmbrăcării noastre cu o haină. Dacă toți suntem îmbrăcați cu Hristos, mai vedem vreo diferență între noi? Toți purtăm chipul lui Hristos. De ce ne botezăm? Pentru că știm că acest act este un simbol, noi asta credem, o mărturie în fața publică, în fața celorlalți, a unei realități care deja s a întâmplat. Ei, practicăm acest simbol, acest ritual, pentru că prin el înțelegem mai bine sau ni se aduce aminte că s a despre această realitate, faptul că am murit, deci vor fi băgați sub apă și apoi ridicați am înviat cu Hristos. Este exact ce spune Pavel în capitolul 2. Am fost răstignit

[16:46]împreună cu Hristos și am murit. Acum trăiesc, dar nu mai trăiesc eu. Asta înseamnă îmbrăcarea cu Hristos. În între cei îmbrăcați cu Hristos, toate formele de discriminare sunt abolite. Toate problemele pământului apar din diferențele de etnie, din diferențele de gen, bărbați sau femei, din diferențele de poziții sociale, bogați și săraci, robi și stăpâni și așa mai departe. Ei, toate acestea sunt rezolvate în noua societate a lui Dumnezeu, în împărăția lui. Distincțiile nu sunt anulate și n aș vrea să rămânesc cu o imagine că devenim o masă de clone, da? ci devin irelevante din punct de vedere al intrării în ea. Nu înseamnă că ne schimbăm într un fel în care nu, să spunem, nu am fost până aici. La modul fizic nu se schimbă nimic, dar ceea ce se schimbă fundamental este în planul spiritual și în interiorul nostru. Ăă este ceva cu totul

[17:54]și cu totul supranatural. Și asta aș vrea să înțeleagă cei care se vor boteza duminica viitoare. Deja sunt poziția lor în împărăția lui Dumnezeu este asigurată. Ei sunt deja beneficiari ai binecuvântărilor cerești și au fost smulși, au fost deja mutați în împărăția lui Dumnezeu. Insist asupra acestui lucru pentru că vor veni atacuri cu siguranță.

[18:22]Nimeni nu se poate califica și în același timp împărăția lui Dumnezeu este pentru oricine. Așadar, vă dați seama cât de caraghios devin lucrurile acestea? Comparațiile dintre noi, mândria, competiția, gelozia, de obicei surse ale tensiunii și urii între oameni, nu și mai au rostul. De ce ai ajuns aici? prin mila lui Dumnezeu. Contează că ai fost bărbat, femeie, din ce ne am provii. Nu, nu au relevanță aceste lucruri în împărăția lui Dumnezeu. Chit că ele ne rămân. Ne am născut român, rămânem români. Dar este irelevant asta pentru intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Așadar, nu suntem o armată de roboți care arată la fel, ci o diversitate a chipului lui Hristos, dar în unitate. Fiecare credincios rămâne în unicitatea lui, dar transformat prin de Hristos. Și astfel vedem un nou chip al lui Hristos, o nouă fațetă, dacă

[19:28]vreți să spunem, a personalității lui Hristos. Asta este valoros, că Dumnezeu nu anihilează unicitatea noastră, dar dă un nou chip sau o nouă înfățișare a lui Hristos. Așadar, înțelegeți de ce este importantă părtășia frățească și de ce trebuie să ne ajutăm, să ne iubim și să ne sprijinim unii pe alții. Pentru că ceea ce aduce sora sau fratele despre Hristos

[19:55]nu aduce altcineva, dar în același timp trebuie ca fiecare dintre noi să ne disciplinăm, să l aducem pe Hristos și nu firea noastră pământească în părtășia noastră. Așadar, o unitate în diversitate, iar ca fii suntem și moșternitori. Următorul argument pe care Pavel îl aduce este o ilustrație din lumea romană. Am putea să i spunem moștenitorul nevârstnic. Adică se întâmpla ca un copil al unui demnitar

[20:28]se știa că el va fi moștenitorul, dar era mic. Da. nu putea să folosească moștenirea, nu avea nici capacitatea, nici înțelepciunea necesară. Și atunci părintele îl punea pur și simplu sub autoritatea unui pedagog sau chiar un gardian, am putea spune, care îl învăța, îl însoțea de la școală și înapoi, îl pregătea să intre în această moștenire. Așa ceva mai sau ceva asemănătoare am văzut și capitolul 3 când Pavel vorbește despre lege ca despre un gardian. care ne ținea închiși și ne spune: „Nu poți să pleci de aici, nu te descurci singur. Doar Hristos poate să vină și să deschidă această temiță." Ei, la fel și aici era un moștenitor nevârstnic.

[21:19]Uitați doar câteva versete. Dar câtă vreme moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot, ci este subepitrop și îngrijitor până la vremea rânduită de tatăl său. Tot așa și noi când eram nevârstnici eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Perioada legii a fost această fază a învățăturilor începătoare pentru poporul Israel, a copilăriei spirituale. Cum s a ajuns la darea legii? De ce s a dat pe de altă parte legea? Ă dacă este să facem o trecere sumară în

[21:55]istoria omenirii, după ce după căderea în păcat, lumea a început să se degradeze tot mai repede și tot mai mult, tendința aceasta a continuat și după potop. Da. Deci totul părea că este fără speranță și Dumnezeu a spus: "Am să trimit potopul nimicesc tot în afară de familia lui Noe." Chiar și așa, deși toți oamenii care au s au înmulțit după aceea au provenit din familia lui Noe cel credincios, foarte repede s au degradat și ei. Și așa ajungem la capitolul 11 din Geneza, unde ei vor să zidească un turn. Acuma, de ce credeți că vreau să ridice acel turn? pentru slava lui Dumnezeu.

[22:40]Aceeași problemă. Să știți că nu s a schimbat absolut nimic. Când vreți să vă diagnosticați să vedeți care vă e problema, asta este. Vrem să ne facem un nume fiecare dintre noi. Și Dumnezeu se luptă cu noi să ne facă el numele acesta. De asta Avraam a fost un om al credinței. Dintr o poziție importantă și se pare că era foarte bogat. Dumnezeu i a zis: „Vino cu mine în necunoscut și am să te binecuvântez și ți fac un nume. Îți voi da o sămânță mare." Și după 90 de ani încă nu se împlinise acel lucru. Asta înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, să fii credincios ca Avraam. El îți va face un nume așa cum știe El.

[23:22]Ei, și atunci Dumnezeu a încurcat limbele oamenilor și i a împrăștiat pe fața pământului. Așa au apărut popoarele și Dumnezeu a spus: „Eu îmi voi face propriul popor. Îmi fac, îmi construiesc eu un popor Israel." Și a început cu alegerea lui Avraam, căruia i a făcut o promisiune. După sute de ani, poporul ieșit din Avraam, este scos din robia egipteană și Dumnezeu îi dă o lege. De ce? pentru ca să înțeleagă toată lumea uitându se la acest popor că este ceva în primul rând că e un singur Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel nu se aseamănă cu niciun alt Dumnezeu. Erau de fapt dumnezei falși și această lege urma să i deosebească de celelalte popoare și Moise le spune: „Oamenii se vor întreba, dar de ce ei procedează așa? Dar ce i cu acest popor? Și ar fi urmat ca dacă Israel asculta să afle de la ei. Uite despre asta este vorba. Legea urma să i învețe pe ei și pe celelalte neamuri despre planul de

[24:23]înfiere al lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Ei, știm ce s a întâmplat și în continuare textul ne spune că la vremea potrivită Hristos s a născut și asta ne spune nouă că n a fost un accident, n a fost un moment în care Dumnezeu a spus: „Măi, n a mers nici asta. Hai acuma să l trimit pe Hristos." Nu. Pavel ne spune prin aceste cuvinte că totul a fost stabilit în mod clar de Dumnezeu de la bun început de la bun început. Nu a fost o reacție a lui în urma modului în care a decurs istoria umanității, ci acest plan bine definit care Hristos la vremea potrivită urma să se nască, urma să moară, să învie, să se înalțe, iar noi să fim răscumpărați. Și acum, tot prin credință, așteptăm ca El să se întoarcă pentru a judeca lumea.

[25:17]Și după cum ni se spune și ni se atrage atenția să fim atenți pentru că cine nu a crezut a și fost condamnat. Ă faptul că a fost de ce spune născut din femeie? Hristos s a îmbrăcat cu umanitatea noastră, dar necontaminată de păcat. De aceea s a născut dintr o fecioară supunându se de bună voie planului divin. Îmi place această paralelă. Hristos s a îmbrăcat cu umanitatea noastră pentru ca apoi noi să ne îmbrăcăm cu Hristos. Da. Ăă el s a și după cum ne spune Filipeni, nu putem să înțelegem ce a făcut. De bună voie ni se spune a luat chip de rob. Deci el era liber, noi eram robii, dar el a spus: "Mă iau această

[26:09]mă mă duc să fiu exact ca și ei, să iau un chip de rob ca să i îi răscumpăr." Și de aceea a și fost înălțat și de aceea și noi, cei care rămânem în ascultare de Dumnezeu vom fi înălțați. Ăă, așadar, Hristos nu ne cere nimic din ce a făcut el. Și de aceea spuneam că tema epistolei am formulat o în felul următor: ți de Hristos ca să trăim pentru Dumnezeu prin Duhul. Deci de aia Hristos a făcut acest sau s

[26:45]a dus de bună voie la cruce pentru ca să ne elibereze. Dar odată eliberați trebuie să ne fie tot mai clar că trebuie să i slujim lui Hristos. În felul acesta ne păstrăm libertatea. Orice altă direcție pe care am urma o am spus. De exemplu ar fi tentația bine mersi, mulțumim că n ai scăpat de păcate acum pot să mi văd de viață. Înseamnă că nu am înțeles ce a făcut Hristos. Nu știm ce să facem cu libertatea aceasta și oricum nu există o altă libertate autentică decât ascultarea de el.

[27:23]Născut sub lege înseamnă că eram sub condamnarea legii. Dar totodată poate să însemne și sau să definească pe cei care se așteaptă să fie izbăviți prin lege. Este greșeala pe care o făceau ideaii și asupra căreia atrage atenția Pavel. Vedeți că vă îndreptați spre robie. Da, pentru că era ca și cum ai spune da, credem în Hristos, a murit pentru noi, dar noi trebuie să păzim și niște reguli, da? Pentru că dacă nu le păzim, Dumnezeu ne va pedepsi sau Dumnezeu nu ne va mântui. Aici este de discutat destul de mult. Este un punct foarte subtil, dar Pavel vrea să lămurească chestia aceasta. Numai prin credință. N ai putut să faci ceva, nu poți să faci ceva care să îi câștige, să spunem, acceptarea lui Dumnezeu, ci doar Hristos și atât. Punct. Da.

[28:26]Așadar, Hristos a venit sub lege, trebuia să împlinească legea și a făcut o, slavă Domnului, fără păcat, ca să ne răscumpere pe noi. În ce fel? Vina noastră a fost atribuită, a pus, a fost pusă în cârca lui și atunci el a plătit cu moartea, iar neprihănirea lui ne a fost atribuită nouă. Așadar, Iisus, născut din femeie, născut sub lege, a venit să ne răscumpere de sub lege în vederea înfieri. De aceea a spus în predica de pe munte, ați auzit că s a zis, adică asta era legea, dar acum eu vă spun pentru că eu sunt superior legii. Eu am autoritatea finală. Așadar, învățăturile lui, poruncile lui sunt mai mari, am putea spune, și mai profunde decât legea. Mai mult decât cele 10 porunci de care uneori se face atâta caz este: Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele. Da? Și ceea ce spune Pavel:

[29:25]Am murit împreună cu Hristos, dar acum nu mai trăiesc eu. A fost trimis de Dumnezeu ca să realizeze această înfiere a noastră. Apoi Dumnezeu a trimis Duhul fiului său ca să ne confirme înfierea. Iar ca fii suntem și moștenitori. Așadar, odinoară robi, acum suntem fii, nu numai liberi, dar suntem fii ai lui Dumnezeu. Așadar, vom fi și moștenitori. Ă înainte de cunoașterea lui Dumnezeu, astea erau învățăturile începătoare pentru evrei. Dar galătenenii nu au fost evrei. Ei au venit din lume. Ei bine, și cei care veneau din lume aveau fuseseră robii unor învățături începătoare, așa cum de exemplu se discuta la vremea aceea, care sunt elementele fundamentale ale vieții, aerul, apa, focul și oamenii le priveau

[30:26]ca niște elemente superioare sau de exemplu soarele, luna și stelele. Până și astăzi, incredibil, sunt oameni, știți, care cred în horoscop. Asta înseamnă da, învățăturile începătoare ale lumii, stelele cumva îți influențează viața, înțelegi? Și tot felul de alte lucruri ăă care pot intra în categoria aceasta de învățături începătoare, dar de fapt în spatele lor se află niște demoni, niște duhuri rele care vor să ne îndepărteze de Dumnezeu. Această luptă pentru inducerea în eroare a oamenilor pe care o duc permanent ținându i captivi în minciună. Chiar dacă ne luptăm cu timpul, aș vrea să vă citesc un pasaj foarte interesant din Isaia despre această înșelăciune pe care o practică cel rău. Capitolul 40 și

[31:27]stați să văd dacă este ăsta. Da. Capitolul 44 vorbește despre un tăietor de lemne și zice așa: "Copacii aceștia din 15, copacii aceștia sjesc omului pentru ars. El îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc ca să coacă pâine și tot din ei face și un Dumnezeu căruia i se închină. Ăă își face din ei un idol în genunchi înaintea lui. O parte din romul acesta o arde în foc. cu o parte fierbe carne, pregătește o friptură și se satură, se și încălzește și zice: „Haha! Gata, ce bine îmi este! M am încălzit focul. Cu ce mai rămâne din același lemn? Face un Dumnezeu, idolul lui. În genunchi înaintea lui se închină, îl cheamă și strigă: „Mântuiește mă, căci tu ești Dumnezeul meu." Observați înșelăciunea. Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s au lipit ochii ca să nu vadă și inima ca să nu înțeleagă. Asta i robia păcatului. Niciunul nu intră în sine însuși, adică nu se

[32:33]gândește și n are nici minte, nici pricepere să și zică: Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carnea și am mâncat o. Și să fac din cealaltă parte o scârbă, să mă închin înaintea unei bucăți de lemn, El se hrănește cu cenușă. Inima lui amăgită îl duce în rătăcire ca să nu și mântuiască sufletul și să nu zică:„N oare o minciună în mână?" idolatria. De asta descrie Isaia aici. Vă aduceți aminte cu ce a avut cel mai mult de furcă poporul Israel? Parcă cu idolatria. Asta i a și dus în exil. De ce? Pentru că crescuseră în astea erau învățăturile începătoare ale lumii. Crescuseră în acest mediu idolii din Egipt, apoi idolii din Canaan. Și de câte ori nu au căzut în privința aceasta până când Dumnezeu a spus: „OK, trebuie să vă duc în exil." Ceva asemănător semnalează Pavel și aici, privitor la

[33:38]ceea ce urma să se întâmple dacă ei ar fi urmat sfatul iudaizatorilor. Dacă diavolul încearcă să i încele pe oameni înainte să l cunoască pe Hristos, prin idolatrie, se închină la orice altceva, dar nu la Dumnezeu, după ce am fost eliberați de Hristos, va încerca să ne ducă în eroare, să ne inducă în eroare, să ne ducă în robie. prin ceva de genceți vă la lege. Este ceea ce se cheamă legalism.

[34:13]Așadar, Galatenii acuma, după ce ieșiseră din robia învățăturilor începătoare sau a idolatriei, erau pe cale să se întoarcă la un alt gen de robie, aceea a legii. Ă când Dumnezeu a dat legea pentru ca să îndrepte atenția omului spre Hristos, spre nevoia răscumpărării, diavolul a încercat să facă din lege fie o sursă a îndreptățirii proprii. Vă aduceți aminte fariseii? Ei susțineau, noi păzim legea. Tânărul bogat, toate astea le am făcut din tinerețea mea. Este o anumită orbire, o anumită robie înspre care te duce legalismul. fie să facă din ea o sursă de condamnare. Nu mai poți. Odată ce ai făcut ceva, gata, ai Nu mai există iertare. Dumnezeu

[34:59]descoperă păcatul când vorbește despre păcat ca să ne îndemne spre acceptarea răscumpărării. Diavolul îl descoperă însă ca să ne condamne și apoi pune aceasta în cârca lui Dumnezeu. Așadar, ieșiți de sub robia ritualuri și superstiții păgâne, intrau acuma sub robia ritualuri și superstiții iudaice. Și unele și altele căutau să fure libertatea spirituală pe care o aduce numai credința în Hristos. Lipsa cunoașterii lui Dumnezeu, a studierii cuvântului său te împinge spre păzirea de zile, luni, vremuri și tot felul de ritualuri superstițioase sau fără fond.

[35:40]Vă aduceți aminte ce spuneau fariseii? De ce ucenicteni nu se spală pe mâini? Și Iisus le răspunde: "Dar voi de ce ați desființat cuvântul lui Dumnezeu în favoarea datinilor voastre?" Învățături omenești, învățături începătoare pe care de multe ori foarte mulți le adoptă sau le cred pentru că nu au înțeles, nu și au înțeles libertatea și nu cunosc cuvântul. Diavolul va încerca mereu să priveze oamenii de libertatea pe care o aduce numai Hristos și care face din om ceea ce trebuie să fie un închinător al lui Dumnezeu. Atunci omul este satisfăcut. Asta este goana în care se află fiecare om de pe fața pământului caută ceva. Caută ceva să l împlinească și nu i vine să creadă sau refuză să devină un închinător al lui Dumnezeu. Singurul lucru care îți va aduce satisfacție deplină. Pe cei care n au crezut îi ține în robia idolatriei, iar pe cei care au crezut încearcă să i ducă în robia legii sau a

[36:37]religiei. Noi trebuie să înțelegem natura dinamică a credinței noastre, pentru că foarte adesea după un entuziasm de început intrăm într o stare de încremenire, a spune, în care cuvintele Bibliei nu ne mai spun nimic, rugăciunile noastre nu mai spun nimic, devin cuvinte goale. Ritualurile de la biserică devin ritualuri goale și viața dumneavoastră de credință devine tot goală. sau una foarte eternă. Societatea este în continuă schimbare. Noi suntem în continuă schimbare. Evanghelia rămâne aceeași, dar noi trebuie să ne regăsim mereu și să ne înțelegem și să putem să punem Evanghelia într un mod relevant pentru vremurile în care trăim, pentru ca oamenii s o înțeleagă. Pentru că de multe ori venim cu tot felul de ă cuvinte goale, cu tot felul de

[37:32]nu reclame ă da șabloane. Șabloane care nici nouă nu ne mai spun nimic. Și atunci când sesizezi asta înlăuntrul tău, pune te pe studiat cuvântul, roagă te lui Dumnezeu, cercetează te. Doamne, pe ce cale sunt? Nu cumva sunt pe calea spre căderea în robie. Ăă, al cincilea argument pe care îl aduce de la 12 la 20 este un apel la prietenia lor. Este foarte interesant că el nu face apel la doar la teologie și la rațiune, ci la relația dintre ei. Și asta arată ceva. Ă le spune galatenilor să se identifice cu el după cum și el se identificase cu ei.

[38:18]Le amintește sunt trei stadii, să spunem, în relația lor. Este vorba despre relația inițială și dacă citiți de la 12 la 15 arată cât de frumos l au primit galatenii. Câtă iubire i au arătat lui Pavel când le a vestit Evanghelia. L au primit ca pe un înger, spune el, chiar ca pe Hristos însuși. Relația actuală se tensionase de la 16 la 18 din cauza iudaizatorilor și de aceea le readuce aminte în începutul epistolei sunt apostol al lui Hristos, direct trimis de Hristos. Nu uitați, așa m ați văzut atunci, nu m am schimbat. Iar în al treilea rând, acest lucru nu schimbase dragostea lui Pavel, pe care și o exprimă de la 19 la 20. În contrast cu interesele pe care le aveau iudaizatorii care căutau să i manipuleze pe Galateni, Pavel îi iubea sincer și suferea pentru ei. Spune: „Simt iar durerile nașterii." Da. nu se putea compara cu cei care îi manipulau și se foloseau de Galateni.

[39:24]Asta înseamnă cel care face ucenici și asta ar trebui să cum să spun eu să avem în relațiile noastre să simțim durerile nașterii pentru ucenicii noștri, pentru copiii noștri în primul rând. Da. și să nu fim niște oameni care să manipuleze sau care să se folosească de alți oameni, ci să avem o dragoste sinceră pentru cei nemântuiți. Și ei vor vedea, să știți că vor simți lucrul acesta. Oricât am încercat de mult să i convingem prin cuvintele noastre inima noastră sau modul în care ne raportăm la ei, dragostea noastră sinceră va vorbi mai mult decât cuvintele noastre. Pavel îi iubea sincer și sufera pentru ei. Nu are nicio reținere însă a demasca pe iudaizatori ca vrăjmași ai libertății spirituale a galatenilor și să i mustre cu asprime. Al șaselea argument de la 21 la 31 și aici se încheie capitolul 4. Pavel recurge la o alegorie, spun mulți

[40:24]dintre comentatorii epistolei, pentru a combate pe iudaizatori folosind exact argumentele lor. Și le spune: „Bun, Galateni, vreți să trăi sub lege? Atunci de ce nu respectați legea? Hai să vă arăt ce s a întâmplat. Pentru că tot toate argumentele probabil erau de la legate de Avraam și de cum și probabil de acel ritual al tăirii împrejur și apoi cum s au respectat legile și așa mai departe. În primul rând de la 22 lea 23 Pavel le spune: „Uite asta s a întâmplat în realitate. Isaac a fost născut dintr o femeie liberă din Sara într un mod supranatural. Nu. Când nu mai putea să aibă copii, Dumnezeu le a dat un copil. Ismael este născut dintr o sclavă din Agar într un mod natural. Asta a fost, să spunem, greșeala sau modul în care ei n au înțeles cum va lucra Dumnezeu și s au tot sfătuit, au tot vorbit și au zis: „Mă, probabil că Dumnezeu așteaptă să

[41:27]facem noi ceva. Asta este prima greșeală." Da. Și spunem că legea cere ca noi să facem promisiunea ce spune îl angajează pe Dumnezeu. Și atunci Avraam o fi zis: „Băi, da, probabil că ne pune credința la încercare. Hai să facem ceva. Și așa apare Ismael. Și Dumnezeu le spune: „Nu este Ismael. Ă Ismael este născut în mod normal dintr o sclavă, dar Dumnezeu le spunea: „Eu am să vă dau un copil care se va naște în mod supranatural. Morala. Orice om născut în mod natural este sclav. Nașterea noastră pe această lume ne aduce în poziția sau suntem robi păcatului. Nașterea, din nou supranaturală te face un om liber. Așadar, identificarea cu Avraam este în primul rând spirituală și nu biologică. Vă aduceți aminte un conflict, o discuție tensionată între Iisus și farisei sau care spuneau: „Noi

[42:26]suntem fii ai lui Avraam." Da. Iisus spune: „Dacă Asihia lui Avraam, n ați vorbit cu mine așa, nu v ați comporta. Și ei pe ce bază își pretindeau această filiație? Că erau evrei. Iisus le a spus: „Nu, pentru că adevărata filiație este de natură spirituală." Și de aceea Pavel spune: "Nu mai este iudeu, nu mai este grec" și așa mai departe. Așadar, noi suntem fii adevărați ai lui Avraam. Apoi urmează alegoria de la 24 la 27 și Pavel spune: „Uite că cam cum trebuie să priviți lucrurile acestea care s au întâmplat în realitate într un fel în care să înțelegeți situația noastră acum. E vorba despre două legăminte. Cel de pe Sinai, unde s a dat legea și spune el: Naște pentru robie". Cu alte cuvinte, legământul acela nu putea să facă oamenii liberi. Da. Și acum am înțeles de ce s a dat legea. Celălalt legământ de pe Calvar naște

[43:22]pentru libertate. Unul cerea ca tu să faci, al doilea spune că Dumnezeu va face. Și de aceea le spune Israelul despre care la vremea aceea încă mai era Israelul, Ierusalimul și și Pavel le spune Ierusalimul despre care vorbesc acești iudaizatori și ăla era centrul de referință sau de atenție al iudeilor ă este rob. Acum era sub stăpânirea romană și în curând, în anul '0, după cum bine știți, urma să fie ras de pe fața pământului. Asta ce înseamnă? Că a fost rasă capitala împărăției lui Dumnezeu? Nu. Cică împărăția lui Dumnezeu nu era asta. Iar capitala ei este sus în ceruri, Ierusalimul ceresc, unde ni se spune că acolo facem noi parte. Acum poporul lui Dumnezeu este biserica. Biserica în sensul de toți aceia care au crezut și l urmează pe Hristos din toate neamurile

[44:24]de pe din orice popor și așa mai departe. Cu alte cuvinte le spune Pavel: "Vedeți că nu ceea ce încă mai există, Ierusalimul ă și cei care se declară evrei sau iudei sunt de fapt sub robie. Cei care sunt liberi sunt cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu cu capitala în ceruri. Ă aplicația de la 21 la 31 aceasta, că urmașii Sarei vor fi mereu persecutați de cei ai Agarei. Cu alte cuvinte, întotdeauna religiozitatea, sistemele omenești, da, ăă legalismul va

[45:11]persecuta pe cei care au cunoscut libertatea și sunt ă urmași autentici ai lui Hristos. Însă de în aceeași măsură urmașii Sarei vor moșteni și nu cei ai Agarei. În concluzie, viața creștină este viață de fiu și nu de sclav. Libertate și nu robie, chiar dacă suntem robii lui Dumnezeu și unii altora așa cum suntem îndemnați, este o robie voluntară. Da. John Wesley mărturisește că a fost multă vreme roba al religieui. Era un om credincios. Credea în Dumnezeu. Lucra pentru Dumnezeu foarte mult. S a dus până în America să facă evanghelizări și s a întors dezamăgit de rezultate.

[46:00]Acest ceva nu merge bine. Și el spune ă că a venit a devenit liber până când a crezut. În momentul în care a crezut în Hristos și doar în Hristos. pentru mântuire. Până atunci își pusese multă bază în ceea ce făcea el. Viața creștină trebuie trăită conștientizând cine suntem. Fiul risipitor s a întors, recunoscând că nu merită statutul de fiu, dar n a refuzat favoarea gratuită a tatălui care l a reprimit ca fiu. Fiul cel mare, foarte interesant, religiosul, i aș spune eu, legalistul, se vedea sclav al tatălui, deși aparent stătea cu tatăl. Galatenii făceau un rău și mai mare. Ei ei spuneau că refuză statutul de fi,

[46:51]însă din calitatea de fiu decurge o anumită responsabilitate. Libertatea de care ne bucurăm a fost plătită cu sângele lui Hristos. Așadar, ne a fost dată în vederea trăirii pentru Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Este libertatea de a alege să trăiești în sfințenie pentru Dumnezeu în ascultare de voia Sa. Iar asta o poți face doar prin Duhul Sfânt. Și vom vedea în capitolele care urmează că Pavel se îndreaptă spre acest domeniu, conviețuirea cu Duhul Sfânt. În ultimă instanță, Galaten răspunde la această frământare profundă a omului. Cum pot fi mântuit? Cum poate fi socotit cineva neprihănuit înaintea lui Dumnezeu? Și Pavel ne spune: „Numai prin credința în Hristos". Însă cealaltă fațetă a mântuirii și aici se tulbură puțin apele este trăirea în sfințenie. Și legalismul apare imediat în viața celui care a cunoscut libertatea lui Hristos ca reacție la libertatea pe care o primim la nașterea din nou. Pentru că am fost robi, nu știm cum să trăim în

[47:45]libertate. Propria noastră istorie din din țara noastră ne arată acest lucru. Ne este teamă și cum spune Pavel, consecința logică a faptului că ai fost eliberat și iertat fără să faci nimic este să păcătuim atunci mereu ca să se înmulțească harul. Și spune el: „Doamne ferește!" Eu cred că legalismul apare din același reflex al omului care încearcă să și câștige merite în fața lui Dumnezeu, să se îndreptățească înaintea lui. Opusul legalismului, după cum bine știm, este antinomismul. Adică nu trebuie să respectăm nicio lege. Asta înseamnă, da, împotriva legii. Da. Ă presupunem, adică

[48:31]dacă am fost eliberați, putem să facem ce vrem acum. Dumnezeu ne a dat un cec în alb, are o simpatie pentru noi și când avem nevoie, el vine și ne ajută. Trebuie să înțelegem că așa cum fiul a venit la vremea potrivită, Dumnezeu întotdeauna are un plan în desfășurare. De ce crezi că te a mântuit? Într un gest de mărinimie s a întâmplat să într o zi să i placă de tine și a zis: „Mă, îmi place de omul ăsta, e simpatic, hai să l eliberez." are un plan foarte bine definit cu privire la viața ta și ăsta este primul pas înspre el. Ceea ce noi încurcăm de multe ori este că nu vrem să ne supunem acestui plan care este la fel de bine alcătuit așa cum a fost cel pentru Hristos. Ă antinomismul este la fel de greșit ca și legalismul. Nu ă Deși putem să spunem teoretic, nu putem face ce dorim. Nu trebuie să facem ceea ce dorim. Însă am insistat pe legalism pentru că este mult mai nociv,

[49:33]aș spune. De ce este atât de nociv? Pentru că se concentrează pe ceea ce nu este esențial, pe exterior. Da. Tot timpul stăteau fariseii și m urmăreau în barbă. De ce? De ce? De ce faci asta? De ce ai făcut cealaltă? Ă numai lucruri exterioare, dându ți iluzia ție și celorlalți că mergi bine. Mă uit la mine, arăt ca unul din biserică, vorbesc ca unul din biserică. Practica aceleașilor ca unul din biserică sunt bine, dar Pavel ne învață, vezi să nu fii legalist la interior însă poți ajunge să fi fost întotdeauna străin de Dumnezeu. Confuzia pare că nu înțelegem diferența dintre justificare și sfințire. După ce am fost iertați, născut din nou, trebuie să ascultăm de poruncile Domnului. Nu ca să i câștigăm favoarea, nu ca să spună Dumnezeu: „Iată un om perfect, ci pentru

[50:24]că din recunoștință și din dragoste pentru ceea ce a făcut. Cu cât înțelegi mai bine ceea ce a făcut, cu atât dragostea îți va crește mai mult. Nu poți să ți impui această slujire dacă ea nu este autentică. Va deveni falsă, legalistă. Trebuie să slujim cu sinceritate pe Dumnezeu, atât cât am înțeles. Problemele afar apar pentru că în viața noastră de credință, pentru că firea veche este încă prezentă în noi și se războiește cu Duhul. Una dintre ele trebuie să moară sau unul dintre aceste elemente. De aceea nu trebuie să ne străduim să fim buni sau mai buni, ci trebuie să murim de a dreptul. Absolut. Trebuie să dispărem. Trebuie ca Hristos să trăiască în noi. Reforma a adus lumină asupra acestei îndreptățiri, solafides, numai prin credință. Însă numai după 100 de numai după 100 de ani, urmașii lui Luther, care și au spusluterani, Luther nu ar n ar fi fost de acord cu asta, au fondat

[51:21]biserica luterană. Foarte bine. Dar pentru că deja în 100 de ani lucrurile se înțepeniseră și se degradaseră, a apărut mișcarea pietistă, o mișcare de reînnoire spirituală. Ea l a inspirat ulterior pe John Wesley, care a vrut să aducă reînnoire în biserica anglicană, care și ea se înțepenise. Și așa a apărut biserica metodistă. Nici Luther, nici Wesley n au vrut să facă o biserică nouă. Însă ce se întâmplă? Există o lege, am putea spune, orice mișcare nouă tinde să devină o mașinărie. Lucrurile intră într un automatism care nu mai produce, care ulterior devine un monument. Și asta este tragedia astăzi, a multor biserici. Au devenit monument, dacă nu sunt în faza de automatism. Trebuie ca Duhul Dumnezeu are încă resurse nelimitate. Duhul este același, are aceeași putere. Trebuie să vedem unde în viața fiecăruia dintre noi s au stricat lucrurile. Și asta este explicația pentru care avem

[52:19]atâtea denominații creștine. Și aș încheia, cred că astăzi o problemă este acest deficit de trăire în sfințenie. Bisericile evanghelice, aș zice, cred că au o bună înțelegere cu privire la îndreptățire. Știu cum stau lucrurile din punct de vedere teoretic. Știu. Problema care cred că apare este trăirea în sfințenie. Pavel vorbește despre o răstignire. Asta nu prea practicăm noi. Răstigniire înseamnă că ai murit. Tu nu mai exiști. Problemele majore apar din cauză că eu, dar el ce mi a făcut? Dar el ce? Dar eu vreau să fiu înaintea lui și așa mai departe. În loc să lăsăm pe Hristos să ne așeze pe fiecare, să ne folosească pe fiecare potrivit cu particularitățile noastre. Și închei cu acest citat al unui autor creștin, Gerald Sitzer, Izvoare de spirituate creștină, care cred că ne ajută. După cum știu creștinii, sacrificiul suprem a fost făcut deja. Jertfa lui Hristos pe cruce, care ne a eliberat de necesitatea

[53:20]sacrificiului pentru a ne câștiga mântuirea, dar care ne pretinde să ne dorim, să ne jertfim ca expresia mulțumirii noastre față de Dumnezeu și a dragostei de oameni. Dimensiunea sacrificiului ca și forma lui variază în funcție de context și vocație. Unii lucrează în mahalalele africane, alții au de crescut familii numeroase. Unii vor accepta o slujbă cu salariu mic, alții vor face bani mulți, din care vor dona cea mai mare parte. Nu există nicio regulă absolută aici, niciun standard devârșit care să măsoare sacrificiul atât sub raport calitativ, cât și cantitativ. Comparațiile pur și simplu nu intră în discuție. Un singur adevăr se aplică în toate situațiile. Cel mai înalt sacrificiu este să ne dăm pe noi înșine în întregimea lui Dumnezeu. Apoi nu trebuie decât să lăsăm viața să și urmeze cursul. Amin.