Nu există atei – Doar oameni care-L înlocuiesc pe Dumnezeu

[0:00]Aș pleca de la versetul din Ioan 17:3, unde apostolul spune: „Și viața veșnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe care l ai trimis tu. Cum ați defini viața veșnică? Dacă v ar întreba cineva ce este viața veșnică? Și primul gând este ceva nesfârșit. E greu să ne imaginăm cum adică și o să trăim la nesfârșit. Și de aceea cei care nu înțeleg prea mult sau sunt sceptici față de Dumnezeu, față de viața veșnică, spun și ce o să faci o veșnicie? N o să ne plictisim. Asta arată o lipsa de înțelegere a acestor concepte. Dar de multe ori în meditațiile noastre noi și noi ne gândim și totuși o veșnicie ce e de făcut atâta sau este o continuare a acestei vieți numai că o să fie ceva mai bună și este doar o vacanță fără de sfârșit. Este doar viață după viață. Este un loc unde eu voi ajunge după moarte și voi fi

[1:13]cu Dumnezeu. Dar de ce a vrut Dumnezeu ca noi, oamenii, să avem viață veșnică sau mai bine zis de ce ne a făcut ființe veșnice? Ă Iisus ne dă, Ioan ne dă un răspuns concis. Viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos, trimis pe pământ ca să ni l descopere pe Dumnezeu și să ne repună în relație cu El. Așadar, viața veșnică este nu doar o

[1:39]simplă prelungire a vieții de pe acest pământ. E vorba mai mult decât nemurire. Este vorba despre cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos. Iar asta nu se termină niciodată. Este ceva ce mintea noastră nu poate pricepe, dar este bine să o înțelegem cât mai repede și cât mai profund. Așadar, asta urmează să facem în viața veșnică. Deci este de lucru. Și doi,

[2:11]putem începe încă de pe acum. Într un sens, în felul acesta noi ne trăim deja viața veșnică și ar fi bine, dacă nu ăsta zic eu e cel mai important lucru, să investim deja pentru că asta vom face o veșnicie. Așadar, când compari destinul acesta sau ce ne așteaptă cu viața aceasta pământească este comparația este ridicolă. Imediat sesizezi disproporția. Cât de mult se mai merită în viața aceasta să te frămânți și să te agiți și ă să te zbați pentru a îndeplini nu știu ce visuri și idealuri când cunoașterea lui Dumnezeu ne este la îndemână. Asta înseamnă cereți orice veți vrea și vi se va da. Nu este un cec în alb pentru dorințele și pasiunile noastre. Nu uitați, Domnul Iisus a spus: „Trebuie să purtați un jug, jugul meu. Însă în privința cunoașterii lui Dumnezeu nu există limite. Niciodată Dumnezeu nu spune prea mult astăzi.

[3:15]Ai gata În privința aceasta cereți orice veți vrea și vi se va da. G Pecker spune: "Nu există un subiect mai vital pe care oricare dintre noi îl poate explora vreodată decât cunoașterea lui Dumnezeu și așa cum Scripturile ni l descoperă." Chiar și marele reformator Calvin Jean Calvin spune: "Întreaga învățătură sfântă se cuprinde în aceste două teme: a l cunoaște pe Dumnezeu și pe noi înșine." Ce înseamnă însă cunoașterea? Să analizăm puțin acest cuvânt. Astăzi gradul de cunoștință este foarte ridicat. Avem o grămadă de surse de informații. Știm multe lucruri, mult mai multe decât strămoșii noștri, dar lipsește și observăm această derută, confuzie de care cuprinde societatea globală. Nu știm ce să facem cu Nu știm să integrăm toate aceste informații. Este o Suntem copleșiți de informație și parcă

[4:18]cu atât mai mulți oamenii sunt mai nepricepuți în a judeca, în a raționa și mai ușor de mințiți. cu atâta informație la dispoziție prin care tu poți să verifici. Ă nu există nu știu cum să integreze toate aceste cunoștințe și astfel să dea sens vieții. Ă Avem primă sau o primă abordare este cunoașterea prin rațiune și asta este opțiunea filozofică prevalentă astăzi. Realitatea poate fi cunoscută numai prin rațiune. Știința s a dezvoltat extrem de mult. Tehnologia este ceva de speriat. Și atunci cumva ne simțim destul de stăpâni. Tocmai a fost o ultimă expediție Artemis. Da. Expediție lunară cu succes. Ă pare că oamenii devin tot mai încrezători și că încep să stăpânească universul acesta. De ce? pentru că au descoperit tot felul de teorii tot felul de tehnologii

[5:27]și [voce dreasă]atunci ei spun cunoaștem. Ă cunoașterea aceasta prin rațiune să știți că nu este o abordare nouă, este încă din antichitate, dacă citiți un pic despre filozofia lui Platon și care a fost preluat apoi în gândirea greacă și romană. Echivalentul contemporan al unei astfel de filozofi ar fi cel al legilor științei. Însă are prezintă niște probleme acest tip de cunoaștere. Putem vorbi despre o cunoaștere a lui Dumnezeu ca o cunoaștere rațională? Într o oarecare măsură da, dar nu este suficient. Dacă ar fi Care sunt problemele acestei cunoașteri? De exemplu, dacă luăm ființa umană acest tip de cunoaștere este profund impersonală. De exemplu, ne întrebăm ce este ființa umană și încercăm să folosim cunoașterea prin rațiune. Ă omul devine o sumă de elemente chimice

[6:31]și deși lista e lungă, dați mi voie să o citesc. Oxigen 56,1%, carbon 28%, hidrogen 9,3, azot 2, calciu 2, clor 1, fosfor 1, sulf, fier, sodiu, magneziu, fluor, mai apar cupru, mangan, zinc. Cum vă place? Asta este. Ăsta este omul. Da. Sau dacă vreți o definiție mai simplă, la un om de 70 de kg, așa cum visez și eu să ajung, 46 de kg de apă și 24 de kg

[7:05]de substanțe solide. Vă place acest tip de cunoaștere? Iar reacțiile pe care această persoană le are în timpul vieții sunt simple reacții chimice sau fizice. Astfel, realitatea prin această cunoaștere exclusivă devine un lucru, o lege, o ecuație și de aceea oamenii pot deveni niște lucruri care pot fi manipulați și modelați. Ei nu mai au preț. Ne simțim jigniți în demnitatea noastră când auzim asta sunt eu. Nu pot să accept așa ceva. Din punct de vedere chimic al substanț. Asta suntem, dar nu doar asta. Cam asta îți oferă cunoașterea strict rațională. De asemenea, mai reprezintă un dezavantaj și este o cunoaștere amorală. Ea spune ce este, măsoară, cântărește, definește, dar nu spune ce s ar cuveni să fie. De aceea, progresele tehnice de astăzi sunt de multe ori însoțite de o permisivitate morală extremă și epuizantă. Așa s a întâmplat și în antichitate, să știți. Ă

[8:11][tuse][voce dreasă]deși filozofii greci aveau o cultură vastă, de multe ori au arătat o depravoare morală. Așadar, [voce dreasă]este cunoașterea lui Dumnezeu o cunoaștere rațională? Bun. observăm limitele acestei cunoașteri. Există apoi cunoaștere prin experiență emoțională și pentru că această cunoaștere de care am pe care am menționat o mai înainte prin rațiune s a dovedit a fi falimentară

[8:42]în secolul acesta despre care s a spus va fi religios sau nu va fi deloc. >> [voce dreasă]>> Oamenii au simțit că nu se pot defini prin un o astfel de cunoștință și au virat spre cunoștința emoțională. Ă eșecurile tot mai recunoscute ale sistemului raționalist și s a pariat foarte mult pe știință. A zis: Știința o să rezolve toate problemele. Problemele s au înmulțit, nu s au rezolvat. și problemele umane care țin de când este omenirea nu au găsit rezolvare în cunoașterea rațională și în progresele științei. Și atunci [voce dreasă]noile generații au explorat realitatea prin intermediul experiențelor emoționale. Avem această încercare și în antichitate, dacă ați auzit de religiile misterelor. Tot o încercare de a folosi acest tip de cunoaștere pentru a defini realitatea. Ă astăzi cunoașterea prin experiență emoțională a dus la redescoperirea

[9:44]religiilor orientale, proliferarea drogurilor, meditația transcendentală și tot felul de mișcări care promovează potențialul uman. Trebuie să fi auzit. E suficient doar să scrolezi puțin pe Facebook sau pe alte platforme în care ți se spune despre potențialul pe care î ai în tine. Ce poți fi tu, ce ești tu de fapt, dar nu știi și cum să ți trezești nu știu ce și

[10:08]cum să să știi să comuni, universul este la dispoziția ta, bineînțeles, și cum să dezvolți nu știu ce puteri și energii. Care sunt problemele acestei cunoașteri? Ea nu durează. trebuie întreținută mereu și de aceea foarte mulți caută emoția, dar este epuizant și mai și de multe ori rămân dezamăgiți. Asta caută oamenii în droguri, apropo, pentru că nu durează. După ce ai încercat, iarăși vrei să recreezi starea aceea. Ai nevoie din de stimul din ce în ce mai puternici, însă mintea rămâne nesatisfăcută în cazul acesta, pentru că avem nevoie și de ă rațiune în viața noastră și adesea devine și ea imorală. Așadar, cunoașterea creștină sau cunoașterea lui Dumnezeu ce ar însemna? Noi susținem că există un Dumnezeu care a creat toate lucrurile și conferă creației prin însăși existența Lui. Mai mult, noi putem să l cunoaștem și această

[11:15]cunoaștere îți satisface și mintea din punct de vedere rațional și inima din punct de vedere emoțional. Nu numai atât, este o cunoaștere morală, este o cunoaștere veșnică, ci este tot mai profundă pe măsură ce o cercetez și este personală. >> [voce dreasă]>> Ea poate să îmbracă, cum să spun eu, te umple pe dinăuntru în forma ta caracteristică unică. Nu numai că existența personală capătă atunci sens, dar și valoarea ta ca persoană, ca om, își are temeiul în ființa veșnică a lui Dumnezeu. Și atunci înțelegi mai mult decât o mână de substanțe. Ă vreau doar să citesc din Proverbe,

[12:00]cred că două versete. Proverbe 1:7 spune așa: "Frica Domnului este începutul științei, dar nebunii ne socotesc înțelepciunea și învățătura." Și de asemenea, în 9:10, începutul înțelepciunii este frica de Domnul și știința sfinților este priceperea. Ce înseamnă așadar cunoașterea lui Dumnezeu? Înțelegem cât de importantă este pentru viețile noastre, dar ce înseamnă concret? nu se referă la conștiența de Dumnezeu. Conștiența de Dumnezeu implică un fel de cunoaștere, dar nu mă angajează personal. Da, știu că există un Dumnezeu. Am ajuns la concluzia asta, dar el cu treaba lui, eu cu treaba mea. Nu se referă la a cunoaște despre Dumnezeu. De exemplu, putem să spunem multe despre anumite locuri din citite, dar nu am fost acolo. Nu am experimentat cum e să trăiești acolo. Una este să cunoști din auzite sau din cărți, chiar dacă e vorba de lucruri adevărate. Alta

[13:03]este să ajungi să cunoști prin experimentare. Ăă este însă mai mult decât doar cunoașterea prin experiență. Este o cunoaștere așa cum nu este alta, care vine dintr o relație personală, o cunoaștere a lui Dumnezeu în relație cu noi. Ă poate imaginea cea mai apropiată sau care să ne dea cât de cât idee despre acest lucru de neînțeles este relația dintre soț și soție. Numai cei căsătoriți pot să pot să înțeleagă. Uneori nu pot s o exprime, pot să înțeleagă ce înseamnă o relație intimă, strânsă cu cineva care ajunge să te cunoască pe din afară și pe dinăuntru. Și știți că e zic la aceea, stai cu un om căsătorit nu știu cât și tu nu l cunoști. Cu atât mai mult pe Dumnezeu avem ce să facem în viața veșnică.

[13:57]Și e interesant că de multe ori Biblia folosește această relație intimă dintre bărbat și soț și soție. a cunoscut o pe nu interesant. Ăă [voce dreasă]cunoașterea lui Dumnezeu presupune o cunoaștere de sine care relevă nevoile noastre spirituale profunde. Cu alte cuvinte, când te străduiești să l cunoști pe Dumnezeu, te cunoști pe tine și atunci înțelegi. N am nevoie de asta. Credeam că am nevoie de asta. Nu ai nevoie de asta în lumina cunoașterii lui Dumnezeu. O cunoaștere însoțită de acceptarea harului lui Dumnezeu care împlinește nevoile noastre prin lucrarea lui Hristos și aplicarea de către Duhul Sfânt a acestor lucruri înnoitoare. Cunoașterea lui Dumnezeu are loc numai în cadrul relației mele cu El. O relație în care mă expun, mă las vulnerabil, sunt sincer și mă descopar așa cum sunt, în care Dumnezeu promite însă că are resurse suficiente să mă schimbe, să mă ajute, să mi dea sens și direcție.

[14:55]Altfel, nu ajung să l cunosc cu adevărat pe Dumnezeu, doar știu despre El. Asta s a întâmplat cu fariseii. L au întâlnit față în față pe Dumnezeu și nu l au recunoscut. Asta este tragic. Mai tragic însă este acea imagine pe care despre care vorbește Iisus, în care desparte oile de capre și spune [voce dreasă]spun cei care își definesc viața și cunoașterea lui Dumnezeu prin ce au făcut. N am făcut noi asta. Și ă Domnul Iisus nu neagă,

[15:32]ci le răspunde da, dar nu vă cunosc. Așadar, cunoașterea lui Dumnezeu nu este în primul rând un activism, nu este a face, ci a deveni. Ă Câți creștini oare se află în situația aceasta în care cred că îl cunosc pe Dumnezeu, dar nu îl cunosc cu adevărat sau nu se află pe acest drum? Cunoașterea lor despre Dumnezeu este una intelectuală, dar fără efect în plan practic, fără o schimbare interioară care să se manifeste în exterior. Asta i mireasma. Și de ce mi se pare, poate doar eu am impresia asta, că această imagine victorioasă despre care ne a vorbit Adrian parcă nu o văd astăzi

[16:21]în România, în America, în țările creștine, să spunem așa. Parcă nu este chiar așa. [voce dreasă]Lipsește victoria, lipsește această mireasmă. Și asta pentru că mulți nu îl cunosc pe Dumnezeu. De [voce dreasă]ce să l cunoaștem pe Dumnezeu? De ce să ne complicăm? În primul rând pentru că așa avem viața veșnică. Nu putem să l păcălim pe Dumnezeu. Observați aceea în imaginea aceea tragică de care am amintit pomenesc și despre exorcizări. N am făcut noi în numele tău? Și răspunsul pare că n are legătură cu asta. Sentința este nu vă cunosc. Ce credeți că este cel mai important atunci? Cunoașterea lui Dumnezeu. Să ne frământăm cu asta. Mă, eu îl cunosc pe Dumnezeu sau cunosc despre Dumnezeu? Nu cumva mintea mi am făcut mintea mare și

[17:22]inima mică pentru el. Ă sau de multe ori suntem superficiali și spune: „Ce să gata, știu ce spune Biblia. nesfârșit, o veșnicie întreagă și tu îl spui că ai cunoști suficient despre Dumnezeu. Viața veșnică este așadar mai mult decât nemurirea, este o altă calitate a vieții. Viața nouă este de fapt viața pentru care am fost creați. De aceea ne simțim aici neîmpliniți și ne păcălim crezând că ne o vom alina dorul cu alt tot felul de lucruri. Când de fapt este lipsa cunoașterii lui Dumnezeu. Asta ne întristează. Asta ne face să ne simțim goi pe dinăuntru. Este în esență o relație cu Dumnezeul care ne a creat. Asta ne lipsește. De asta suntem văduviți. În al doilea rând, cunoașterea lui Dumnezeu înseamnă cunoașterea de sine. A se pune foarte mare accent pe cunoașterea de sine, pe dezvoltarea potențialului propriu. Cărți, filme, reclame,

[18:21]toate vorbesc despre asta. Cunoaște te mai bine. Devină ă varianta cea mai bună a persoanei tale. Da. Și vorbeam odată cu cineva și zicd unde unde te îndrepți? Cu toate vreau să devin cea mai bună variantă a persoanei mele, the best the best version of myself. Și am spus și cum știi că arată cum arată cum știi că mergi în direcția bună? N a știut să mi spună. Cea mai bună variantă a noastră o găsim prin cunoașterea lui Dumnezeu. Să știți, dacă l cunoaștem pe Dumnezeu, ajungem să ne cunoaștem și pe noi. Adevărata cunoaștere de sine vine prin cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă vrei să știi cine ești cu adevărat, câte parale face Francu, cunoaște l, preocupă te să l cunoști pe Dumnezeu. Nu ne place însă acest lucru. De ce? Pentru că ăsta este un demers care te smerește. Câteva exemple. Când Isaia l a văzut pe Dumnezeu, a luat Dumnezeu ecranul să l vadă ce reacție a avut. Sunt pierdut.

[19:23]Era Isaia un păcătos notoriu? Era Nu era profet care avea parte de descoperire lui Dumnezeu. Și când Dumnezeu pentru o clipă a luat, a zis: „Hai să vezi, să mă cunoști, a zis: „St pierdut. Credeți că noi suntem mai buni decât Isaia? Ne simțim uneori atât de confortabili în credința noastră, atât de siguri pe noi, așa de, cum să spun eu, cu aerul acesta în care privim ușor disprețuitor de sus la ceilalți, la păcătoși și doar un fir de păr ne separă destinul. Isaia atunci a avut parte de o cunoaștere a lui Dumnezeu autentică și a spus și trăiesc în mijlocul unui popor cu vorbea de un popor de păgâni, nu vorbea de poporul lui Dumnezeu. Cam așa ceva. Iov, despre care Dumnezeu însuși a declarat că i neprihănit, ce spune în

[20:22]finalul experienței lui? Urechea mea auzise vorbindu se de tine. Aveam ceva cunoștințe, dar acum ochiul meu te a văzut. Acum am cunoscut mai cu adevărat mai bine cine ești. De aceea mi e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușe. Dacă cel mai neprihănit om de pe fața pământului ajunge la această concluzie, ce șanse avem noi? Vă întreb cât de siguri mai putem fi pe noi și cât de țanțoși mai putem umbla? Petru a spus lui Iisus: „Pleacă de la [voce dreasă]Pleacă de la mine că sunt un om păcătos. Însă în același timp pentru un astfel de om care se smerește, nu există o demnitate mai înaltă pe care să o primească în calitatea lui de om decât atunci când se privește prin această lentilă a cunoașterii lui Dumnezeu. Deși e o ființă pierdută, respingătoare și asta nu vrem să auzim. Cum adică? Eu sunt păcătos după atâția ani de credință când și am arătat ă sunt respingător. Omul

[21:28]este creația lui Dumnezeu, iar el îl iubește și a dat totul pentru mântuirea lui și pentru că vrea să aibă o relație personală cu el. În al treilea rând, cunoașterea lui Dumnezeu ne oferă o cunoaștere a acestei lumi, părțile ei bune, dar și părțile ei rele, trecutul și viitorul ei, scopul ei și judecata implacabilă a lui Dumnezeu care se va abate asupra ei. Aceasta derivă, de fapt

[21:52]din ce am spus mai înainte, din a doua motivație, întrucât lumea este formată din indivizi. Însă, până nu ajungem să l cunoaștem pe Dumnezeu, lumea rămâne un loc încâlcit și confuz. Priviți la lumea de astăzi. În al patrulea rând, cunoașterea lui Dumnezeu este calea spre sfințirea personală. Sfințirea este poate ultimul lucru pe care l ar dori omul natural, dar este un lucru esențial. Problemele noastre derivă nu numai din faptul că nu îl cunoaștem pe Dumnezeu, ci și pentru că suntem păcătoși. Nu dorim binele, de fapt chiar urâm binele, chiar atunci când acesta e spre binele nostru. Cunoașterea lui Dumnezeu duce la sfințire. A l cunoaște pe Dumnezeu așa cum este înseamnă a l iubi așa cum este și a dori să fii ca el. În al cincilea rând, cunoașterea lui Dumnezeu face biserica și pe cei ce o alcătuiesc să fie puternici. Aici ar fi carul de biruință. Biserica de astăzi însă este slabă

[22:45]pentru că nu sunt mulți creștini puternici. De ce atât de mulți creștini sunt slabi astăzi? Pentru că nu îl cunosc pe Dumnezeu. Nu pentru că nu s au rugat mai mult, nu au postit mai mult. Deși și acestea s lucruri care ajută, dar pentru că în primul rând nu trăiesc cu această mentalitate, nu se frământă cum să l cunosc pe Dumnezeu. Nu au ca obiectiv. Ă pentru că nu l cunosc pe Dumnezeu, pentru că au lăsat ca mintea lor să se conformeze Duhului veacului acestuia, caracterizat de o gândire mecanicistă și lipsită de evlavie. Creștinii au uitat cum este Dumnezeul lor, dacă l au cunoscut vreodată și au uitat ce a promis el celor ce se încred în el. Și de aceea imaginea, mireasma pe care o transmitem este a unui Dumnezeu neputincios, slab, cu intenții bune, dar fără putere. Este ca un bunic gata să dea sfaturi bune, dar care și a lăsat copiii singuri într o lume plină de

[23:38]pericole. Cei care î cunosc pe Dumnezeu, așa cum îl prezintă Scripturile, știu că Dumnezeul lor nu este puternic, este atotputernic. >> [tuse]>> De aceea, [voce dreasă]într o lume coruptă și rea, ei au curajul să și păstreze evlavia și să nu se conformeze gândirii și trăirii veacului acestuia. Un bun exemplu este Daniel și prietenii lui. Și de altfel Daniel ne spune în finalul cărții lui, aceia din popor care vor veni, vor face mai multe fapte bune, vor nu vor cunoaște pe Dumnezeul lor, nu prin practici în primul rând, nu prin regulamente și tot felul de de lucruri de tip fariseic, ci î cunoaște Dumnezeu, vor rămâne tari și vor face mari istori. Aici este victoria. Asta i condiția. Nu este o condiție subînțeleasă. Victoria nu este pentru oricine, ci

[24:32]pentru aceia care îl vor cunoaște pe Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu este datoria, dar și privilegiul fiecărui creștin. Dumnezeu însuși trebuie să fie obiectul cel mai important ă celui mai important studiu al nostru, preocuparea de bază și dorința cea mai mare. Pentru asta trebuit să investim resurse nelimitate. Sunt obosit. N am bani. Nu. Cunoașterea lui Dumnezeu trebuie să ia fața tuturor celorlalte preocupări. Și totuși, de ce nu îl cunoaștem pe Dumnezeu?

[25:09]Este vina lui Dumnezeu sau a noastră? Tendința omului este să l blameze pe Dumnezeu. Nu vrea să se arate, nu intervine, nu răspunde. Nu pot să l cunosc pe Dumnezeu. Biblia ne spune însă că omul este de vină. Omul este cel care a întrerupt comunicarea cu Dumnezeu, care a trădat relația de încredere stabilită. Dumnezeu este cel care a făcut și face pași înspre noi, aducându ne lumina cunoașterii. Dacă el ar fi de vină pentru ignoranța noastră spirituală, n o mai n am mai avem nicio șansă să l cunoaștem. Am muri în întunericul ignoranței și viața ar fi absurdă. Orice am zice, fiecare om este conștient de Dumnezeu. Oricât ar spune: „Da, Dumnezeu nu mi a nu mi s a arătat, nu e greu să ți dai seama. Nu. Fiecare om este conștient de Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu, mai mult decât conștiența, așadar, înseamnă a realiza profund nevoia noastră spirituală și modul în care El o împlinește și după aceea să

[26:04]demonstrăm încredere și reverență față de El. Omul natural nu l cunoaște pe Dumnezeu în sensul acesta, nu îl ascultă și nu i se închină în mod natural, ci doar posedă o conștiență a lui. Poate că unul din cele mai importante texte pentru binele omenirii este ce ne scrie Pavel în Romani 1 de la 18 la 23. Îl cunoașteți. Mânia lui Dumnezeu se descoperă. Trei idei apar aici. Mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva omului natural. Doi, omul l a respins pe Dumnezeu cu bună știință. Trei. Omul l a respins pe Dumnezeu în ciuda conștiinței pe care o are în mod natural. Orice om cât de căzut ar fi, are o conștiență despre Dumnezeu. Ă și este conștient de Dumnezeu pentru că el s a revelat. S a revelat în primul rând prin natură. Cu alte cuvinte, atunci când omul se uită la natură, e imposibil să nu găsească dovezi în sprijinul existenței unei ființe

[26:57]supreme. Dumnezeu există, iar omul știe. Deci, nu se poate dezvinovății. Oricâte argumente ar încerca să aducă. Așadar, atunci când omul refuză însă să l recunoască și să i se închine, așa cum face mai mereu, vina nu mai este lipsa dovezilor, ci a hotărârii lui încăpățânate și iraționale. [voce dreasă]Așadar, doar natura este suficientă să l convingă pe om că Dumnezeu există și că ar trebui să și pună niște probleme legate de acest Dumnezeu. Este însă și a doua componentă a revelației de sine a lui Dumnezeu, revelația interioară sau mai bine zis capacitatea interioară a omului de a primi și de a înțelege o astfel de revelație. Adică privind la natură, așa cum spuneam, ceva dinăuntrul meu îmi spune că există un Dumnezeu și că ar trebui să mă tem de el. Animalele nu au experiența asta. Văd și ele același în natură, dar nu au această capacitate de revelație interioară.

[27:53]Ca să înțelegem mai bine, ca și cum vedem un semn de circulație, știm ce înseamnă, știm ce consecințe sunt dacă nu l respectăm și totuși alegem să ignorăm. Și de aceea când polițistul ne amendează mai târziu, nu putem să ne scuzăm. N am știut, n am văzut. Știai clar care sunt consecințele. Dacă semnul, de exemplu, ne spune: "Ni lua pe aici că ajungi în prăpastie, faptul că ulterior mori este vina ta. suferi consecințele. [voce dreasă]Deci, judecata lui Dumnezeu vine asupra oamenilor nu pentru că ei nu l au cunoscut pe Dumnezeu sau nu l au putut cunoaște, ci pentru că, deși ei au fost conștienți de Dumnezeu, au refuzat să l recunoască ca și Dumnezeu. Ă,

[28:42]cu alte cuvinte, Pavel ne spune: „Dumnezeu a creat natura în așa fel încât omul să conștientizeze, măi, există cineva?" Și răspunsul normal ar fi fost să i mulțumească și să i se închine. Asta ar fi calea către cunoașterea adevărată, calea înțelepciunii. Totul ar face sens. Da. Cu toate acestea, omul s a considerat singur înțelept. L a respins pe Dumnezeu până într acolo încât l a negat și l a înlocuit cu natura însăși. Ați auzit expresia mama natură. Ce înseamnă mama natură? Inima mui s a întunecat. Minciuna a luat locul adevărului. Oamenii au înnebunit. >> [voce dreasă]>> Noi nu suntem pedepsiți pentru ceea ce a făcut strămoșul nostru Adam, ci pentru că noi înșine l am respins în ciuda revelației existente în natură și a capacității noastre interioare de a percepe această revelație. Deci omul, o întrebare cu care sunt provocați creștinii, da, dar ăia care nu

[29:37]s au născut în Europa, într o țară creștină, ei de unde să știe că Iisus e singura cale? au suficientă mărturie în ei, în natură. Absolut toată omenirea trăiește în natură. Da. Și ar trebui să conștientizeze și să și pună întrebări legate de Dumnezeu. Cine este ăsta care a creat natura asta? Ă De ce înăbușe omul adevărul? De ce alege să facă lucrul acesta? Pentru că omului natural îi repugnă aproape orice poate fi cunoscut despre Dumnezeu. Dumnezeu e sfânt, dar oamenilor nu le place această sfințenie care arată păcătoșenia noastră. El este suveran, dar oamenilor nu le place că există cineva care i conduce de mici copii. Observați această tendință a omului. Da. Copiilor nu le place să fie conduși de părinți. Ă este omniscient, dar nouă nu ne place că știe toate lucrurile despre noi. Acceptarea lui Dumnezeu, așa cum este ar ridica probleme de

[30:34]moralitate în viețile noastre și nu ne place acest lucru. Așadar, motivele respingerii lui Dumnezeu sunt de natură morală, nu intelectuală. Nu poți să spui nu știu suficient, Dumnezeu nu s a revelat destul, nu mi a dat suficiente dovezi. Nu, motivele sunt morale. Nu vrei, nu ți convine ideea aceasta. Problema omenirii, aș zice, este așadar, în primul rând una de ordin moral și nu economic. Problema României, da, foarte mulți sunt frământați de deficit, de nu este una economică în primul rând, ci una de ordin moral. oricât de creștină crede că este. Dilema omului însă care l a respins pe Dumnezeu este următoarea: pentru că el este creat de Dumnezeu după chipul lui. El are nevoie de Dumnezeu. Și ce faci când îl respingi pe Dumnezeu? Singura soluție este să l înlocuiești. și de la sofisticatele legi ale științei până la zei romani și greci sau reprezentările sau bestial ale păgănismului, toate au fost create acest

[31:35]scop: să înlocuim pe Dumnezeu. Ă vă aduceți aminte de Israel, poporul lui Dumnezeu? O generație întreagă a că a pierit în pustie. Nu văzuseră ei cine este Dumnezeu și ce face el? Ba da. Și era extraordinar când nimicea vrăjmașii pentru ei. Dar când a fost vorba să se conformeze sfințeniei lui, nu le a mai plăcut. Când a fost vorba ca Dumnezeu să domnească peste ei și ei să se supună planul lui, nu le a mai plăcut. Și care a fost problema lor cea mai mare? Vă aduceți aminte? Idolatria, o problemă morală și înlocuitori ai lui Dumnezeu. Asta înseamnă idolatrie. Universalitatea religiei din această lume nu are la bază dorința omului de a l căuta pe Dumnezeu, așa cum susțin unii, ci mai degrabă dorința lui de a nu l avea pe Dumnezeu, dar de a avea totuși ceva care să i ia locul. Mulți spun, religia este o invenție a omului că s a temut de tunete și de nu știu ce și nu știa să și explice și a zis: „A trebui să fie

[32:31]cineva. Dar astăzi este o prostie să mai și dacă ar fi eliminată religia, n ai cum să elimini religia. Omul este, cum spunea cineva, un animal religios. Niciodată nu va putea să elimine această nevoie a lui de transcendent. Dar pentru că nu i place adevărul, nu i place de Dumnezeu, asta caută chipul lui. Îl îl va înlocui. Și de aceea este o înțelegere superficială când spui: A, religia asta este rea și și universalitatea religiei nu este dată de faptul că s au luat unii după alții, cum zic, și așa au apărut tot felul de religii, nu, ci pentru că sunt încercări de tot felul de a l înlocui pe Dumnezeu, singurul și adevărat. >> [voce dreasă]>> Procesul respingerii lui Dumnezeu cunoaște o dinamică în trei pași cunoscută psihologilor moderni: traumă, reprimare, substituire. Confruntarea cu Dumnezeu îl șochează și l rănește pe om când află care e adevărul. Este

[33:32]traumatică și în consecință reprimăm ceea ce cunoaștem. După cum spune Arsis Prol, un bine cunoscut teolog reformat, lumina cu care ne confruntăm face ca ochii neobișnuiți cu ea să ne doară și atunci închidem ochii, refuzăm, dar lumina nu dispare dacă închidem ochii. La fel ca și în cazul cunoașterii lui Dumnezeu, putem să o reprimăm, dar nu o putem distruge. Ea rămâne intactă, undeva îngropată în subconștient. simțim lipsa ei și atunci ultima etapă este înlocuirea, substituirea. Și de aceea s a zis, oamenii care încetează să mai creadă în Dumnezeu nu mai cred în nimic. Însă spune un teoc, dar vai este mult mai rău. Ajunge să creadă în orice. Așadar, nu există atei veritabili. Nu există. Ei cred în altceva. Așadar, prima imagine pe care Pavel alege să o prezinte despre Dumnezeu este cea a mâniei lui, gata să se descopere asupra oamenilor care înăbuș adevărul în

[34:37]nelegiuirea lor. De ce nu începe cu dragostea lui Dumnezeu? Așa cum în mod superficial de multe ori astăzi imagine despre creștinism, dar de ce n arătați dragoste? Dragostea lui Dumnezeu ar trebui să să prevaleze. Nu este El un Dumnezeu al dragostei. Și unii se simt deranjați, unii creștini, de faptul că Dumnezeu se mânie sau chiar neagă acest aspect al dumnezeirii. Ne apropiem imediat de încheiere. Dovedesc o lipsă de cunoaștere a lui Dumnezeu. Cei care sunt deranjați de mâna lui Dumnezeu și nu știu ce să facă cu ea și atunci da, dar Dumnezeu este bun. arată o lipsă de cunoaștere a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care nu se mânie la vederea păcatului este un Dumnezeu deformat, ciuntit, îi lipsește ceva. El este perfect în dragostea lui. De aceea se mânie în fața oamenilor care înăbușe adevărul în nelegiuirea lor. Să vă dau un exemplu. Una din problemele grave ale țării noastre majore este

[35:36]justiția. Da, nu cred că trebuie să vă mai conving. Rolul justiției este extrem de important pentru ca lucrurile să se desfășoare normal. Mânia lui Dumnezeu este garanția noastră că păcatul nu va domni veșnic pe pământ. Injustețea se va termina o dată și o dată. Toți care au furat, care au mințit, care au exploatat vor cunoaște toate aceste practici vor avea un sfârșit pentru că mânia lui Dumnezeu stă gata să se descopere. Uneori ea se manifestă parțial, dar va fi un moment final în care se va manifesta pe deplin. Atunci când te confrunți cu mânia lui Dumnezeu, realizezi care este adevărata ta tare spirituală, care sunt nevoile tale fundamentale. Primul lucru este ai nevoie să scapi de mânia lui Dumnezeu. Asta trebuie să răspândim în mireasma noastră. De aia este de la moarte spre moarte. Pentru că cine nu acceptă, cum se spune, a și fost judecat. Și oamenii au nevoie să au de acest mesaj. Trebuie

[36:32]să scapi de mânia lui Dumnezeu. Nu te juca cu asta. Abia atunci când înțelegi care este adevărata ta stare, atunci pricepi și apreciezi mai bine dragostea lui Dumnezeu, care a pregătit o cale de scăpare din această stare dificilă. Asta a venit Iisus să ne proclame și ne a invitat să privim la el, singurul care cunoaște pe Tatăl pentru a ajunge ca noi să l cunoaștem pe Dumnezeu. Și pe măsură [voce dreasă]ce îl cunoști pe Iisus, care î cunoaște pe Tatăl, atunci poți să spui că începi să împrăștii mireasma cunoștinței lui. Nu chestii teoretice, nu versete spuse așa, ă nu teologie

[37:12]seacă, ci o cunoaștere care experimentează, care hrănește și mintea și sufletul și care apoi vorbește lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Ăă [voce dreasă]și închei cu un citat tot al lui J Pecker care spune așa: "A l cunoaște pe Dumnezeu și pe noi înșine, fără a despărți cele două dimensiuni una de alta, rezumă într adevăr întreaga noastră înțelepciune. De fapt, nu putem să l cunoaștem pe Dumnezeu înainte de a cunoaște darul plin de har al lui Dumnezeu și anume mântuitorul care ne a fost trimis în pofida slăbiciunii, a păcatului și a neterniciei noastre. Căci Dumnezeu nu este un obiect pasiv pe care îl putem analiza și examina când și după cum dorim. Asta e cunoașterea științifică. El este un subiect activ care se raportează la noi în termenii săi, nu după așteptările noastre. Iar datorită cerințelor sale trebuie să devenim realiști cu privire la noi înșine și să ne apropiem de el fiind

[38:12]conștienți de nevrednicia noastră, asemenea unor suflete care se îneacă și strigă după frânghia salvatoare. Numai acelora care se apropie de el în acest mod, Dumnezeu li se dăruie prin legământ și în mod relațional. Prin urmare, doar aceștia ajung cu adevărat să l cunoască pe Dumnezeu și aș încheiu: "Doar aceștia vor birui în mergând în carul de biruința lui Hristos. Amin.