Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. (Coloseni 4.5-6)
Mesaj înregistrat la data de 31 decembrie 2023 în Biserica Antiohia.
Transcriere
[0:00]vă invit să deschideți cuvântul lui Dumnezeu și vom citi două versete din Epistola apostolului Pavel către coloseni la capitolul 4 versetul 5 și versetul 6 coloseni capitolul 4 versetul 5 și versetul 6 purtați vă cu înțelepciune față de cei de afară răscumpărați vremea vorbirea voastră să fie totdeauna cu har dreasă cu sare ca să știți cum să
[0:36]răspundeți fiecăruia Amin ne apropiem de finalul acestui studiu al epistolei către coloseni și studiind Aceste versete m am bucurat foarte mult că așa s a întâmplat că nu l am programat ca să apară ă să fie în ultima duminică din an ca un gând pentru anul 2024 în care intrăm ca un îndemn înainte de a vedea câteva gânduri din Aceste versete aș vrea să reamintesc contextul acestei epistole Care este scrisă de apostolul Pavel în închisoare și lucrul acesta se vede pe în toată Epistola această această lumină
[1:19]care vine din întunericul închisorii un om preocupat de Împărăția lui Dumnezeu un om care a lăsat toate obiectivele personale care și a lăsat dorințele la o parte planurile lui Este gata să să le piardă în fața lucrării lui Dumnezeu și de aceea apostolul Pavel reușește să scoată la lumină atâtea adevăruri frumoase pentru că el nu mai este interesat de persoana lui ci de Domnul Iisus Hristos și mulți numesc această epistolă cea mai
[1:56]concentrată sau axată pe persoana Domnului Iisus Hristos Care este chipul Dumnezeului cel nevăzut cel întâi născut din toată zidirea și în această epistolă apostolul Pavel scoate în evidență supremația și suficiența Domnului Iisus Hristos o biserică cu probleme unde erau tot felul de filozofii în care încercau să aducă pe lângă Hristos și alte lucruri și Pavel
[2:22]î prezintă creația prezintă modul în care Domnul Iisus Hristos ține toate lucrurile și el este singurul de care avem nevoie versetele de mai sus care preced acest text cele două versetul ă 2 și 3 aș vrea să le citesc și pe aceastea și patru care din nou scot în evidență aceeași idee un om care nu se mai gândește la sine un om care nu se mai gândește la suferințele lui Și aici este un aspect care mie mi a dat foarte mult de gândit și care cred că trebuie să ne schimbe și vorbesc în primul rând la mine viața de rugăciune pentru că apostolul Pavel începe Epistola rându se clar pentru biserică dar aici el spune așa versetul 2 stăruiți în rugăciune vegheați în ea cu mulțumiri rugați vă tot odată și pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru cuvânt ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care iată mă găsesc în lanțuri ca s o fac cunoscută așa cum trebuie să vorbesc despre ea
[3:30]Așadar Pavel spune că este în închisoare din pricina vestirii Evangheliei și în loc să spună rugați vă ca să mă scoată domnul din încercarea aceasta rugați vă că poate se întâmplă ca în filipii și un cutremur va zdruncina închisoarea și vom ieși afară rugați vă ca Domnul să înduplece cezarul să mă elibereze nu vedem nimic din lucrurile acestea și apostolul Pavel spune mă rog ca Domnul sau rugați vă cum c va Alăturați vă nouă ca Domnul să ne deschidă ușă pentru evanghelie și aceasta ar fi cumva un gând pentru anul viitor pentru 2024 ca indivizi ca familii ca biserică de ce se roagă Pavel lucrurile acesta Pentru că noi nu ne rugăm așa uitați vă și analiza să ne analizăm fiecare rugăciune și o să vedem că ele sunt frumoase Sunt bune dar privesc la noi doamne dă ne sănătate Doamne îngrijește de familie Doamne izbăvește ne Doamne păzește ne Doamne îți mulțumim că ne ai păzit îți mulțumim că ne ai scos că ne ai izbăvit și totul
[4:38]e central la noi cumva Dumnezeu este o resursă infinită la care noi apelăm și ăsta nu i un lucru rău pentru că suntem îndemnați să facem lucrul acesta însă Spune ceva despre prioritățile noastre despre obiectivele noastre despre interesele noastre și anume noi să fim bine noi să fim așa cum ne planificăm și Domnul să se alăture acestui plan pe care l avem cu noi înșine și apostolul Pavel Nu spune lucrul acesta ci El spune și aici apare o altă contradicție ca Domnul să ne deschidă o ușă Și întrebarea este să deschidă o ușă la ce să i deschidă ușa închisorii să vină un înger ca la Petru să scoată afară și să distrugă
[5:24]Lanțurile De ce să deschidă Dumnezeu o ușă pentru ceea ce este scopul lui Dumnezeu Aici este o mare întrebare pe care trebuie să ne o punem și bineînțeles că răspunsul ei ne trebuie să ne schimbe percepția asupra vieții și a obiectivelor noastre De ce să ne rugăm noi ca Dumnezeu să deschidă ușa pentru misiunea lui că dacă e a lui s o deschidă nu de ce mijlocim noi ca Lucrarea lui Dumnezeu să se întâmple Oare are nevoie de noi ca să l îndemnăm ca să i arătăm ce să facă care este scopul lui Dumnezeu aș citit doar un verset sunt multe 2 Petru 3 cu 9 domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței lui cum cred unii c are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară ci toți să vină la pocăință aceasta este
[6:18]misiunea lui Dumnezeu ca niciunul să nu piară și tot să vină la pocăință însă lucrarea aceasta se face prin auzirea Evangheliei și romani apostolul Pavel tot el scrie cum va fi Vestire fără vestitor și aici apostolul Pavel [Muzică] vedem ușile pe care le deschide Dumnezeu ni se schimbă viziunea ni se schimbă Obiectivul ne aliniem cumva Obiectivul lui lui Dumnezeu pentru că deseori aceste uși sunt deschise în niște situații foarte de neașteptat și
[7:19]câteva exemple cine și ar fi imaginat că pe cruce pe cruce Domnul Iisus Hristos va avea primul rod cine și ar fi imaginat că o ușă se va deschide acolo și că un tâlhar pedepsit pe drept pentru păcatele lui avea în ultima clipă mulți ar spune nedrept adică duci o viață în halul acesta de răzvrătire și de păcat și ce bine la sfârșit s a deschis o ușă Ăsta i harul lui Dumnezeu pentru și în multe situații Dumnezeu lucrează așa însă există alte situații în care ușile acestea sunt în deșert în pustie și Filip a trebuit să asculte glasul lui Dumnezeu care a spus duu te și prinde carul și acolo se afla un străin un famen care citea din cuvântul lui Dumnezeu și nu înțelegea din Isaia capitolul 53 și ușa aceea vedeți Aceasta este o idee pe care ne o lasă și imaginea de ușă că ușa deschisă este o oportunitate care nu este permanentă dacă nu se ducea Filip atunci dacă nu se ducea în ceasul acela să spunem exact când l a ajuns din urmă l
[8:33]auzit citind Isaia 53 cumva Filip a intrat pe ușa deschisă exact în momentul la care a trebuit de ce Pentru că el a înțeles că trebuie să urmeze planul și Chemarea lui Dumnezeu deși era în samaria unde se pocăită și se întorseseră la domnul foarte mulți oameni domnul cheamă pentru o lucrare specială mai este o altă situație și bun Bineînțeles că s foarte multe dar mai este situația din filipi din închisoare cine și ar fi imaginat că o seară tristă în întuneric poate să devină o ușă deschisă pentru evanghelie și Pavel și sil au început să cânte în lanțuri vedeți toate aceste uși care se deschid cele trei amintite sunt în contexte ă grele pentru cei cel puțin două dintre
[9:25]ele cu toate acestea Ei văd ușa aceasta Și problema este că dacă noi nu ne răm ca Domnul să deschidă ușa În primul rând noi nu o vedem noi nu o vedem dacă Pavel și Sila erau ațintiți spre suferințele lor și spre nevoile lor Ei nu ar fi cântat și n ar fi vestit Evanghelia acolo Dacă Domnul Iisus Hristos ar fi fost preocupat doar de salvarea omenirii întregi și de suferințele lui și n ar fi fost gata să deschidă conversația grea a terminat Pe Crucea de la Golgota cu tâlharul acesta n ar fi avut șansa aceasta Dumnezeu descude de multe ori uși în fața noastră pe care noi nu le vedem pentru că nu ne rugăm și pentru că nu ne interesează Haideți să spunem clar și răspicat nu ne interesează evanghelizarea în sine pentru că despre asta este textul acesta am venim din 30 de ani în care după
[10:29]revoluție imediat în primii ani a fost un mare entuziasm entuziasm al oamenilor ca să audă Evanghelia că era interzis și pe stadioane și s au făcut evanghelizări vremea aceea s a dus și acum Uitați un exemplu am fost cu colindul săptămâna trecută în blocurile de vizavi cu și oamenii au spus unii vă așteptam dar o femeie știți și a spus ce veniți iar 100 de ce veniți iară să deranjați pe scară aice sunteți sectanți și plecați și nu știu ce vedeți e foarte greu oamenii sunt mult mai reticenți în vremurile acestea de aceea cred că nevoia cea mai mare pentru Evanghelizare este s o înțelegem ca de la persoană la persoană și Întrebarea pe care ne o punem și pe care textul acesta ne o scoate în înainte este cât ne mai rugăm noi ca Domnul să ne deschidă uși de genul acesta cât ne interesează să le fructificăm pentru că Haideți să fim sinceri au fost multe Uți și deschise pe care n am intrat ori ne a fost rușine
[11:33]ori ne a fost teamă ori ne a fost frică să nu fim categorisiți ca sectanți ori ne a fost frică Că poate cine știe ce ne va spune Și nu vom ști să răspundem că poate uităm versetele pe care trebuie să le spunem și nu e o preocupare nu este o preocupare care să ardă în inima noastră așa cum ardea în inima Apostolilor Cum ardea în inima Domnului Iisus Hristos orice trezire spirituală și bineînțeles care a însemnat întoarcerea oamenilor la domnul a fost pe baza rugăciunii pentru că rugăciunea ne schimbă în primul rând pe noi și de asemenea rugăciunea ne cristalizează perspectiva lui Dumnezeu ne face să înțelegem Care este Obiectivul lui Dumnezeu care este scopul lui Dumnezeu pentru Ce arde inima lui Dumnezeu Oare inima lui Dumnezeu arde ca eu să fiu ferit de război Și mulțumim încontinuu că și lucrul ăsta și e bine și mă bucur Și ne bucurăm că nu e război că nu e foamete că nu mai e pandemie Dar oare ăsta e scopul lui Dumnezeu ca noi să
[12:37]trăim așa bine și cu toate la îndemână până la sfârșitul vieții nu este scopul lui Dumnezeu este ca niciunul să nu piară ci tot să vină la pocăință însă Noi am schimbat scopul acesta pe confort și cumva misiunea pe care noi ar trebui s o avem ca și credincioși ca și biserică nu mai este aceeași de aceea uitați ți vă la toate bisericile pe care știți din București și o să vedeți că dacă există una sau două care s au mărit prin Evanghelizare cele mai multe s au mărit prin mutarea membrilor există mereu biserici Trendy care trag un anumit la fiecare 10 ani mai apare una care e mai modernă mai adaptată mai pe gustul tinerilor și așa mai departe dar cât câte biserici cresc prin Evanghelizare de la persoană la persoană înțelegând că ăsta e scopul lui Dumnezeu nu să se umple cu alți credincioși nu e rău că se duc în dar nu asta i scopul să mutăm ca să mărim numărul Într o biserică sau alta ci scopul este ca cei care sunt
[13:39]afară cum spune textul Aici este ca ei să vină la pocăință și Haideți să revenim la textul acesta primul îndemn sunt trei îndemnuri purtați vă cu înțelepciune față de cei de afară răscumpărați vremea al doilea și al treilea despre vorbire să fie cu har dreasă cu sare care este scopul lui Pavel cu acest versete ce vrea să înțelegem de aici în primul rând Obiectivul este dat de acest grup de persoane cei de afară și în mod Categoric înțelegând contextul cărții și expresia aceasta care nu e frumoasă Da cei de afară nu le place să fie Numiți de afară sau din lume însă Ce descrie textul cei necredincioși cei care nu l cunosc pe Dumnezeu cei care sunt departe de Dumnezeu și care au o formă de religiozitate și cu toate acestea nu sunt într o relație cu Domnul Iisus Hristos pentru că mulți își pot pune întrebarea cum să mai evanghel în România într o țară cu 93% oameni
[14:45]creștini și problema Nu este să inviți pe oameni să schimbe religia adică din a fi religioși într o parte să devină religioși înalta ci este să înceapă o relație cu Domnul Iisus Hristos ca mântuitor personal și prin pocăință să devină fii ai lui Dumnezeu Asta este scop nu să devină din ortodo sau catolici ca noi nu Ăsta i scop că atunci se mută de la o religi la alta că și la noi sunt mulți oameni religioși nu ci scopul este să înceapă o relație cu Domnul Iisus Hristos Deci scopul este să
[15:21]ne purtăm cu înțelepciune pentru cei din afară De ce să ne purtăm cu înțelepciune ca să fim prieteni buni ca să ne meargă afacerile să nu ci scopul e dat de context mai sus și anume ca Domnul să deschidă o ușă pentru că în calea deschiderii unei uși de multe ori este purtarea noastră Deci cumva apostolul Pavel spune ăsta e Obiectivul lui Dumnezeu să deschidă ușă pentru evanghelie rugați vă dar degeaba vă rugați pentru asta Dacă nu trăiți conform cu Evanghelia cu alte cuvinte dacă dacă cei de afară nu văd în noi o purtare conformă cu Evanghelia ușa aia nu se mai deschide ăsta e mesajul lui Pavel primul dintre el purtarea purtați vă cu înțelepciune față de cei de afară de ce pune purtarea pe primul loc pentru că fără mărturie a faptelor nu poate să urmeze Evanghelizare sau vestirea veștii bune și Întrebarea pe care aș vrea s o pun este următoare
[16:29]există persoane cu care n ai putea să vestești sau să le spui adevărul Evangheliei din cauza unui comportament al tău sau al meu neadecvat scripturii pentru că asta ține de mărturie Deci dacă nu e mărturie nu poate să fie vestirea Evangheliei acesta este primul lucru deci Pavel ne îndeamnă să fim cu luare aminte la modul în care ne comportăm mai înainte de a spune ceva oamenilor noi ne prezentăm cu faptele noastre și știți care este paradoxul că cei de afară cum îi numește Pavel sau cei care nu cunosc pe Domnul Iisus Hristos deși nu trăiesc principiile scripturii de multe ori ei știu să ți atragă atenția dacă nu le faci tu Păi tu care ești pocăit minți tu care ești pocăit mă furi tu care ești pocăit spui că vii și n ai venit tu care ești pocăit te desparți de soție tu care ești pocăit îți agresezi copiii tu care ești pocăit vorbești așa deci vedeți oamenii știu foarte bine să atragă
[17:33]atenția De ce Că ei știu cumva că există o niște standarde mai înalte niște standarde ale Evangheliei pe care trebuie să trăim Așadar primul lucru Dacă dobândim Obiectivul acesta al lui Dumnezeu de a ne ruga pentru uși deschise pentru evanghelie este să ne uităm prima dată și apostolul Pavel spune Evaluează te întâi Cum trăiești ce mărturie ai față de cei din afară cum te ar descrie cei cărora vrei să le vestești Evanghelia văd în tine onestitate văd Integritate văd caracterul lui Hristos văd dragoste sau dimpotrivă apostolul Pavel mai amintește lucrul acesta și la începutul epistolei În capitolul 1 când tot într o rugăciune spune același lucru Spune așa De aceea și noi din Ziua când am auzit aceste lucruri nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii lui în orice fel de
[18:35]înțelepciune și pricepere duhovnicească Deci apare din nou înțelepciunea Și priceperea de ce Pentru ca astfel să Vă purtați într un chip Vrednic de Domnul Deci apostolul Pavel știe foarte clar că biserica din colose fără o mărturie bună n o să reușească și de asta cere Doamne dă le înțelepciune Dă le pricepere duhovnicească pentru a se schimba în modul de trăire Da a lor să fie da Să fie integri
[19:08]în modul în care colaborează cu ceilalți mie mi a fost dat de foarte multe ori Din păcate să aud de la oameni necredincioși despre alți credincioși că i au păcălit să nu spun că i au furat în diverse chestii afaceri lucrări pe care a avut să le facă și de multe ori mi a fost mi a fost rușine să spun că și cunosc persoana respectivă adică să meargă un credincios să facă ceva la cineva și să nu fie integru Unde mai poate fi mărturie mai bine nu mai spui sau nu mai spune că ești credincios și dimpotrivă au fost situații când am auzit despre cineva și spunea Bă nu știu Omul acesta dar uite a venit e corect face totul perfect lucrează n am nicio problemă cu el e cu plățile la timp și așa mai departe oamenii văd lucrurile acestea și de fapt știți ce se întâmplă când noi închidem ușile acelea Dumnezeu vrea să le deschidă apar oportunități de vestirea Evangheliei și noi le am închis dinainte pentru că n am
[20:09]fost o mărturie bună pentru cei din afară să Vă purtați într un chip Vrednic de Domnul mai există alte standarde tot apostolul Pavel le spune efeseni 4 să Vă purtați Vrednic de chemarea pe care ați primit o în filipeni 1 să Vă purtați vernic de Evanghelie și în tesaloniceni repet aceeași idee într un chip Vrednic de Domnul Deci avem să ne conformăm chemării Evangheliei și Domnului și ăa e primul lucru purtați vă cu înțelepciune fiți înțelepți în raportarea voastră oamenii din afară pentru că dacă nu vom fi înțelepți în modul în care ne raportăm la ceilalți s ar putea ca ușile pe care Domnul vrea să le deschidă Să se închidă foarte repede al doilea lucru pe care î spune apostolul Pavel și pe care noi și eu am fost tentat recunosc să l văd altfel este că apare un punct și virgulă aici spune răscumpărați vremea Da și ă putem spune A păi e sfârșit de an 2023 s a dus răscumpărați vremea uite cum
[21:17]zboară timpul Psalmul 90 Da noi zburăm și așa mai departe însă nu este ideea aceasta Deci aici pare cumva aruncat Așa zici că nu i nu i are locul aici aceste expresii noi nu putem s o separăm de context și contextul Aici este din nou o ușă deschisă din nou este raportarea față de cei din afară din nou este oportunitatea de a vesti Evanghelia Spune Pavel Și atunci La ce se referă
[21:48]apostolul Pavel când spune aici răscumpărați vremea că prima expresie răscumpărați are sensul pe care l avem când citim și anume a cumpăra ceva de asta și vine răscumpărați a obține ceva însă vremea aice nu este timpul care se scurge de aceea nu putem spune că ideea este aice de a nu mai lăsa să treacă anii pe lângă noi fără să facem nimic Uite Trec anii și n am realizat nu știu ce nu că acesta este timpul care se scurge este timpul liniar care i se mai
[22:26]spune Cronos de avem și cronologie și aici apare alt cuvânt pe care l cunoaștem că este și o asociație care are exact acest Da ciros asociația Kairos care a mai colaborat și noi care are exact scopul acesta de a vesti Evanghelia și care i diferența Kairos înseamnă o oportunitate foarte scurtă e ca un ceva care o poți pierde este ca și cum te duci într un magazin și vrei de mult să ți cumperi ceva un obiect Nu știu ți s a pus ai o nevoie și o găsești la 70% reducere și nu poți să ratezi acea ofertă spui n am cum trebuie să obțin lucrul acesta și atunce te duci te împrumuți dai telefoane ca să obții pentru că nu mai e mult stocul e limitat cam asta e ideea e oferta mare stocul limitat Și dacă nu te grăbești o s o pierzi și în contextul de aici apostolul Pavel și noua traducere
[23:23]foarte interesant traduce spune așa recitesc versetul 5 purtați vă cu înțelepciune față de cei de afară virgulă folosind orice ocazie scurtă limitată cu alte cuvinte ce spune apostolul Pavel ă fiți ațintiți cu toată privirea la acele uși deschise de Domnul pentru că ele nu sunt pentru totdeauna Te poți întâlni cu o persoană o singură dată în viață și Domnul să creeze cadru ca să vestești Evanghelia ca să te porți cu înțelepciune și să n o faci și atunci Ai ratat o ocazie care poate nu mai
[24:05]revine acesta este scopul pe care îl are apostolul Pavel aici și dau un exemplu unul singur se duce la un moment dat și vede un altar închinat unui Dumnezeu necunoscut și pentru cei mai mulți dintre noi Prima idee știți care ar fi fost eu plec de la păgânii ăștia sau sunt pre păgâni adică să fie este o culme a păgânismului adică a ajuns să se închine și la ceva Deci au dat nume la toți dumnezeii posibili au luat din toate culturile tot ce se putea și pentru că s au gândit că poate au ratat ceva și să includă acolo hai să i spunem unui Dumnezeu necunoscut și apostolul Pavel vede acolo un ciros El vede oportunitate Și spune așa eu pe acesta vi l propovăduiesc exact pe cel pe care nu l aveți exact acesta este cel pe care vi l propovăduiesc pentru că vedeți el a văzut o ușă deschisă ceea ce mulți poate poate n ar fi văzut dintre noi pentru că ardea în el dorința aceasta orice făcea și apostolul Pavel Enumeră de multe ori în în foarte multe situații și în
[25:08]faptele apostolilor găsim istorisirea vieții lui de cât mult a suferit ca aceste oportunități să fie folosite Dar la un moment dat apare acea vedenie Vino și vino în Macedonia și ajută ne și apar persoane care spun vei fi legat nu te duce el a știut că este o ușă deschisă pentru evanghelie și a plecat pe drumul acesta al suferinței care va culmina chiar cu omorârea sa de către Nero Așadar
[25:40]ce ne învață textul acesta și eu îl iau personal ca îndemn pentru anul care vine și vă îndemn și pe dumneavoastră este să fim puțin mai atenți la oportunitățile acestea ca care vin printr o viață de rugăciune cu scopul acesta de a vesti Evanghelia și vine printr o trăire conformă cu cu scriptura este o mare și deseori percepția aceasta că este E foarte generală general acceptată și anume că vestirea Evangheliei este pentru un grup de mic de oameni cei care au dar de Evanghelizare cei care predică sau niște surori sau frați care au așa curaj Nu nu este este nu apare în Marea trimitere niciun fel de grup țintă sau grupul țintă apare mergeți în toată lumea Dar nu apare un grup Select sau limitat al celor care trebuie să se ducă și spune mergeți spune duceți vă orice
[26:44]credincios toți din locul acesta care suntem copii ai lui Dumnezeu avem acest mandat de a vesti pe Hristos și bineînțeles poate sunt multe situații în care am făcut poate că încă Trebuie să ne rugăm pentru persoanele respective însă poate că suntem puțin cam ă indiferenți sau nepre upa de Obiectivul acesta pe care îl are Dumnezeu misiunea sau evanghelizarea este a tuturor este a celor mulți nu a celor puțini și Domnul să ne deschidă ochii să vedem ce uși deschide domnul
[27:25]pentru noi ce fel de ca Care este foarte scurt e limitat dar pot fi situații și eu vă dau un exemplu l am mai dat Îmi pare foarte rău de o situație am fost internat într un spital la un moment dat și a fost acolo o persoană care eu n am auzit pe nimeni să înjure în felul acesta încontinu înjura și la un moment dat L am sunat Am vrut să ne întâlnim și a înjurat la telefon cred că jumate de oră și eu m am gândit Bă unde să mă duc cu el că dacă înjură Zice lumea că și eu înjur mi a fost rușine și după un timp am văzut că a murit și n avea 50 de ani mi a părut atât de rău că am fost vedeți
[28:02]am avut teamă mă văd oamenii că dacă mă mergem să bem o cafea el o să înjure o jumate de oră așa și dacă aveam ocazia să vestesc Evanghelia a fost un ciros pe care nu l am mai prins și am fost foarte întristat că n am dat curs chiar dacă a fost îndemnul a fost dar a fost așa teama Deci vorbesc din experiență că se pot întâmpla situații când nu mai e a doua șansă am i am spus ceva la spital Dar nu n am avut mare mare timp și ocazi și îmi pare foarte rău sunt situații în care cu care nu ne mai întâlnim și de aceea ar trebui să stăm să medităm
[28:43]oare câte uși deschise de Domnul le am lăsat deschise și am trecut mai departe nu ne interesat sau am fost preocupați de altceva sau am avut alte obiective însă oamenii aceia față de care Domnul a deschis ușă erau poate pregătiți să primească Evanghelia un alt îndemn pe care îl vedem de la apostolul Pavel este să ne rugăm mai mult pentru Lucrarea lui Dumnezeu și împărăția lui decât să avem rugăciuni Hai să le numim egocentrist centrate doar pe noi și din nou nu este rău deloc lucrul acesta să ne rugăm pentru noi dar dacă Asta e toată rugăciunea noastră Uitați vă la apostolul Pavel că sunt multe rugăciuni și în efeseni și în coloseni cât se amintește pe el aproape deloc și de câte ori apare persoana lui apare ca Domnul să i dea putere ca Domnul să i să i dea har ca Domnul să deschidă uși și ca Domnul să i dea cuvânt Păi cuum apostolul Pavel cere ca
[29:51]Domnul să i dea cuvânt adică El avea nevoie de cuvânt avea pentru că de asta spune mai jos ca să știți să răspundeți fiecăruia cu har și să fie vorbirea voastră dreasă cu sare Da pentru că sunt momente în care nu mai știi ce să spui sunt momente în care presiunea poate să fie foarte mare sunt momente în care teama poate să fie mare sunt momente în care omul poate să fie foarte dur și ni s a întâmplat Nu să vorbești cu cineva care este foarte dur Care este un ateu convins și care este foarte violent și la fiecare are un răspuns Sau vrea să te blocheze și atunci Da într adevăr avem nevoie să ne rugăm pentru cuvânt și aș vrea să ă și îmi propun lucrul acesta în 2024 Și
[30:45]vă invit la acest îndemn pe care Domnul l a pus pe inimă trei persoane în tot anul care vine Trei persoane pe care le cunosc că e de la serviciu că e din vecin că i din prieten că i din familie trei persoane să mă rog pentru ele ca Domnul să deschidă uși și să le vesteasc Evanghelia trei dacă toți am face lucrul acesta și am reușit cu unul nu trei cu unul s ar dubla numărul de persoane în adunare și nu scopul Nu e ăsta nu Să fim mulți să umplem sala ci scopul este ca scopul lui Dumnezeu ca niciunul să nu piară și to să vină la pocăință să se împlinească și noi să fim unelte în mâna lui Dumnezeu și al treilea îndemn este vorbirea voastră să fie cu har dreasă cu sare
[31:35]ă o expresie care se regăsește și În efeseni capitolul 4 cu 29 niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură ci unul bun pentru zidire după cum este nevoie ca să dea har celor ce l aud și vedeți aici noi de obicei Și eu la fel am făcut mă concentrez foarte mult pe partea ă negativa să nu se audă cuvinte stricate și așa mai departe însă noi uităm foarte mult la partea a doua cum e nevoie ca să dea har celor ce l aud vorbirea voastră să fie cu har Ce înseamnă o vorbire care să fie cu har Ce înseamnă să fie dreasă cu sare ce înseamnă să te porți cu înțelepciune și pentru că vedeți privește și purtarea privește și oportunitățile pe care le avem de acțiune dar privește și vorbire o vorbire cu har o vorbire care să zidească nu să dărâme o vorbire care
[32:29]spune aici vedeți să dea har celor ce l aud acuma dreasă cu sare bineînțeles știm că sarea împiedică stricăciunea dar mai face și un lucru sarea D gust și poate alăturat cu harul e mai bine să găsim o vorbire care are un gust bun care nu aduce otravă o vorbire care În primul rând este bazată pe adevăr în totalitate nu pe jumătăți de adevăr nu pe distorsiunea adevărului nu pe umbre ale adevărului lui ci pe adevăr întotdeauna și bineînțeles în primul rând pe adevărul scripturii dar și în general în vorbirea noastră pe care o avem pentru că din nou și vorbirea poate să fie o piedică de asta o pune tot în contextul Evangheliei te poți duce cu bățul și cu barda și cu biciul să vestești Evanghelia și nu faci nimic e clasică ilustrația cu persoană care s a dus și a spus tu vei fi capră dacă Sau tu ești capră pentru că nu l cunoști pe Dumnezeu noi nu putem să mergem să vestim Evanghelia cu o vorbire acră dură rece
[33:32]acuzatoare că nu Ăsta e scopul ci scopul este să ridicăm și să ajutăm pe cei care au nevoie de evanghelie am observat lucrul acesta mai ales în familie și cred că mulți Puteți să mi dați dreptate aici că de multe ori poți să spui un adevăr însă modul cum l ai spus să nu fie primit c din împotrivă să nască un conflict și nu să aducă o rezolvare pentru că este foarte important și modul în care spunem ceea ce spunem în 1 Petru capitolul 3 cu 15 Apostolul Petru ă
[34:12]putem spune Completează ideea aceasta pentru că apostolul Pavel spune să știm cum să răspundem fiecăruia cu alte cuvinte vedeți el spune cum să răspundem fiecăruia sunt situații unice sunt oameni diferiți și avem nevoie ca Domnul să ne dea înțelepciune ca să știm cum să răspundem din nou venită prin rugăciune de asta Spune apostolul Pavel să fiți plini de înțelepciune ca să știți apoi Cum să Vă purtați și să vorbiți 1 Petru 3 fiți întotdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi și nu se oprește aici Deci nu spui Eu sunt mântuit eu sunt copil al lui Dumnezeu tu ești fiu al celui rău Tu ești sub blestem te Paște Iadul și așa mai departe și spune cu blândețe și teamă cu
[35:05]blândețe Domnul să ne dea putere pentru că am experimentat cu toții că atunci când ușile Acestea se deschid nu deschide doar domnul ușa ci mai deschide și cel rău ușa ca să acceseze și să blocheze să pună piedici și o poate face prin modul nostru neconform de a trăi prin modul neconform de a vorbi prin lipsa de înțelepciune în prezentarea cuvântului lui Dumnezeu dar cel mai mult o face prin pierderea din vederea acestui obiectiv al lui Dumnezeu cu alte cuvinte o biserică la
[35:44]2000 de ani atot suficientă care crede că scopul este doar să aibă programe frumoase să fie totul ok nu și să transmită mai departe vestea bună pe care a primit o că așa a ajuns să fie bis biserica lui Hristos sau membru în biserica lui Iisus Hristos și aș vrea să închei cu gândul acesta privind la apostolul Pavel și la râvna pe care o avea la determinarea pe care o avea la prețul pe care era gata să l plătească în orice situație la pierderea la a fi gata să și piardă toate obiectivele personale să le arunce și de asta Spune sunt gunoi chiar spune la un moment dat în filipeni capitolul 3 Întrebarea pe care o pun este că
[36:29]suntem de atâția ani pe calea credinței și nu am fost cumva cam lipsiți de eficiență în în domeniul acesta nu cumva ne a păsat prea puțin de a de cei care sunt lângă noi avem și rude apropiate sau care sunt prin alianță sau prietene avem și Viața merge înainte ca și cum noi nu prea suntem convinși că ajungem într un loc diferit de ei ca și cum ei cu al lor cu treab treaba lor nu i cu treaba noastră nu cumva am fost prea indiferenți și Haideți să să aducem în rugăciunea noastră mai mult Obiectivul acesta al lui Dumnezeu Doamne dă mi oportunități anul în care intrăm că anul ăsta am făcut prea puțin sau e cazul meu poate alții au făcut mai mult Domnul să i binecuvânteze Doamne Vreau și eu să să fiu unealta ta în a vesti Evanghelia cuiva și poate prin acea vorbire prin acea expunere prin lucrarea Duhului Sfânt că nu pocăim noi pe nimeni nu mântuim noi pe cineva dar noi trebuie să ne facem
[37:34]partea și mai mult este să nu ratăm ceea ce Dumnezeu ne deschide în cale ca oportunități Domnul să fie binecuvântat și anul în care intrăm să ne aliniem mai mult scopul lui Dumnezeu care este ca toți să vină la pocăință Amin