Comunismul a promis „omul nou” prin propagandă, frică și reeducare. A rezultat un om frânt, dublu, învățat să poarte mască.
Apostolul Pavel vorbește despre alt tip de om nou: nu produs de ideologie, ci creat, „după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care le dă adevărul”.
Andrei Gușă deschide Efeseni 4 și leagă renaşterea naturii primăvara de înnoirea lăuntrică a credinciosului.
Predica subliniază că omul nou nu doar evită răul („nu mai fura”, „niciun cuvânt stricat”), ci produce bine: „să aibă ce să dea celui lipsit”, „să dea har celor ce aud”, „iertându-vă cum v-a iertat și Dumnezeu în Hristos”.
Ţie cine îți modelează caracterul?
Mesaj înregistrat la data de 1 martie 2026 în Biserica Antiohia.
Pasaje biblice menționate în această predică: Efeseni 4:17-32, Efeseni 2, Coloseni 3, Romani 6:1, 2 Corinteni 4
Transcriere
[0:00]Vă invit să deschidem cuvântul lui Dumnezeu la epistola lui Pavel către Efeseni, capitolul 4 și să citim de la versetul 17 până la sfârșit. Efeseni capitolul 4 începând de la versetul 17. Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul. Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată. fiind străini de viața lui Dumnezeu din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor. Eu ei și au pierdut orice pic de simțire sau de dat la desfrânare și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție. Dar voi n ați învățat așa pe Hristos dacă cel puțin l ați ascultat și dacă potrivit adevărului care este în Iisus ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare și să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou,
[1:10]făcut după chipul lui Dumnezeu de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul. De aceea lăsați vă de minciună. Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora. Mâniați vă și nu păcătuiți. Să n apună soarele peste mânia voastră și să nu dați prilej diavolului. Cine fură, cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun pentru zidire. după cum e nevoie, ca să dea har celor ce l aud. Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați vă unul pe altul, cum v a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Amin.
[2:16]De astăzi am intrat oficial în anotimpul primăvară, după luni de frig, după mai multe ninsori cu care nu am mai fost obișnuiți în ultimii ani, iată că în sfârșit a venit primăvara. Poate nu se vede astăzi lucrul acesta, însă natura începe să reînvie, începe să se trezească la viață.
[2:53]Pământul care părea inert va începe să aibă din nou culoare. copacii vor începe să se umple din nou de frunze și este atât de minunat cum Dumnezeu a creat această natură în într un mod atât de frumos și ă cât de frumos natura reînnoiește, prinde din nou viață și dacă ne uităm la primăvară putem să spunem că această nepredică despre această înnoire a naturii, a creației lui Dumnezeu. George Coșbuc are o poezie primăvara care are câteva versuri care sună cam așa: Vine, vine primăvara iar în luni și e verde. E verde iară. Lumea toată înflorește iarăși. Viața se înnoiește.
[3:45]Pasajul pe care l am citit vorbește tot despre o înnoire, dar despre o înnoire mult mai profundă, despre o înnoire a minții, așa cum am citit, despre trecerea de la omul cel vechi la omul cel nou. Primăvara schimbă ceea ce se vede, schimbă exteriorul, natura se schimbă în mod vizibil, însă Evanghelia ne schimbă inima. din interior.
[4:16]În seara aceasta aș vrea să privim împreună la textul acesta și să privim la câteva lucruri din el. Am împărțit textul așa cum ă e destul de natural în trei părți și vom vorbi la început despre omul cel vechi, apoi despre transformarea în omul cel nou și în final vom vorbi despre rezultatele unei vieți transformate.
[4:45]Epistola aceasta a fost scrisă de apostolul Pavel credincioșilor din Efes și din bisericile din jurul acestei ă localități și era un amestec de creștini dintre neamuri și dintre iudei care se confruntau cu provocări în ceea ce privește unitatea și trăirea în sfințenie într un context foarte imoral. Efesul era o era cunoscut pentru degradarea morală, iar Pavel insistă în această epistolă pe două mari teme și anume unitatea bisericii și mărturia ei printr o viață de sfințenie. În primele trei capitole Pavel vorbește despre poziția noastră în Hristos.
[5:30]Am fost mântuiți prin har. Suntem parte din trupul lui Hristos. Iar în capitolele de la 4 la 6 El vorbește despre umblarea noastră. Cum anume trebuie să trăim ca persoane mântuite, ca credincioși. Și capitolul 4 marchează exact această trecere de la doctrină la practică. Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, începe Pavel în versetul 17 pe care l am citit. Iar chemarea este destul de clară. Dacă suntem în Hristos, trebuie să trăim cu adevărat o viață nouă. După ce în primele versete ale acestui capitol Pavel vorbește despre frumusețea chemării creștine și despre unitatea trupului, el face această afirmație pe care am citit o în versetul 17: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii. Și apoi descrie în următoarele versete starea de degradare a omului vechi, a omului fără Dumnezeu. Dar nu ca să ne pună pe noi credincioșii sau pe
[6:31]credincioșii din Efes într o poziție de superioritate, pentru că așa cum menționează în Efeseni 2 și în Coloseni 3 spune că și voi făceați parte dintre ei când făceați lucrurile acelea, ci mai degrabă pentru a arăta din ceea ce ne a scos Hristos și ă pentru a arăta în același timp la ce sau cu ce haine să nu ne îmbrăcăm din nou ca niște oameni noi, ca niște ființe noi. Și vedem aici că prima zonă ă afectată a omului cel vechi este mintea, deșertăciunea gândurilor, spune aici Pavel. Și deșertăciunea înseamnă ă gol, înseamnă lipsit de valoare, înseamnă lipsit de scop, fără o direcție clară. Și ceea ce spune această descriere nu este că omul fără Dumnezeu este nu gândește, ci dimpotrivă, omul fără Dumnezeu poate să fie inteligent, poate să fie creativ, poate să fie educat, dar nu are o direcție,
[7:40]nu are un scop. Este, dacă vreți, ca un GPS fără semnal. Acesta funcționează, dar nu te duce unde trebuie să te duci. Mai departe este afectată inima, spune aici Pavel mai departe, întunecați la pricepere, străini de viața lui Dumnezeu. Nu doar mintea este rătăcită, ci întreaga capacitate spirituală a omului este decuplată de la creator, de la cel care dă direcția, de la Dumnezeu. Omul care trăiește departe de Dumnezeu poate să fie religios, poate să fie ă moral,
[8:17]dar nu are o viață cu adevărat. Omul care trăiește departe de Dumnezeu. Dacă ne uităm la Efeseni 2, despre care am amintit mai devreme, Pavel folosește acolo expresia morți în greșeli și dacă ne gândim la un om mort acesta nu simte, nu reacționează la stimuli, nu răspunde. Exact așa este omul cel vechi față de lucrurile sfinte, față de Dumnezeu, față de lucrurile lui Dumnezeu. Și această ăă înstrăinare față
[8:53]de Dumnezeu și această întunecare a minții și a inimii nu este doar un rezultat al culturii, al contextului în care trăiesc oamenii, ci este, așa cum spune aici Pavel, o și o împietrire a inimii, adică o atitudine de rezistență, de respingere, de răzvrătire a adevărului lui Dumnezeu. și acea stare a omului de indiferență, de autosuficiență sau poate chiar de rușine, de frică, pentru care nu acceptă adevărul lui Dumnezeu și nu în ultimul rând afectează conștiința și au pierdut orice simțire și poate asta e cel mai grav dintre toate aceste lucruri. Imaginea aceasta este a unui om bolnav de lepră. Și dacă ne gândim la un om bolnav de lepră, acesta nu mai simte durerea și poate să facă lucruri pentru că nu simte această durere care îi îi degradează corpul. Poate să se ardă, poate să se rănească singur pentru că nu mai simte durerea. Și aceste răni dacă nu sunt tratate pot duce la infecție. Practic se autodistruge
[10:01]corpul unui astfel de om. Atunci când păcatul se tot repetă, conștiința devine inertă. Te obișnuiești parcă cu păcatul, iar acesta devine ceva normal. Și când păcatul devine ceva normal, omul ajunge, așa cum spune aici, să lucreze cu lăcomie orice fel de năcurăție. Omul cel vechi nu doar păcătuiește, ci devine priceput, devine harnic la păcat,
[10:29]îl cultivă, poate să l justifice și l face în mod repetat. Însă textul nu se oprește aici. Nu ne lasă doar la diagnostica omul cel vechi, omul fără Dumnezeu, ci mergem mai departe la ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Iisus Hristos. Așa cum a menționat fratele Cezar mai devreme, Domnul Iisus Hristos este acela care a înnuit minț mintea noastră, transformă, ne transformă în omul cel nou. Și ca să ieși din această viață veche despre care am vorbit până acum, despre care Pavel a vorbit la început, soluția nu este să te străduiești mai mult, soluția nu este să ți impui reguli sau să urmezi un anumit plan în x pași sau așa cum spunea anunțul despre această seară, nu este așa cum au promis comuniștii, acel om nou prin propagandă,
[11:32]prin reeducare prin frică, ci soluția este să auzi glasul lui Hristos, să l primești pe el și să intri, să devii ucenicul lui, să intri în școala Domnului Iisus pentru ca El să te modeleze, să te transforme și să te schimbe cu adevărat. Pavel spune: "Dacă într adevăr l ați auzit și ați fost învățați în el după adevărul care este în Iisus, ceea ce înseamnă că există o auzire."
[12:09]Domnul Iisus insistă: "Luați seama cum ascultați sau cine are urechi de auzit să audă." Și nu pentru că sunetele nu ajung la ureche, ci mai degrabă pentru că nu trec mai departe de ureche la inimă și nu transformă cu adevărat. Dar când glasul Domnului Iisus Hristos pătrunde pătrunde cu putere, inima de piatră devine o inimă de carne. Întunericul se risipește și omul
[12:39]cel vechi este schimbat. Care era străin de viața lui Dumnezeu este înnoit. este trezit la viață și intră într o relație cu el. Pavel folosește aici o imagine foarte simplă, foarte uzuală, aceea a dezbrăcării și a îmbrăcării. Oamenii făceau asta în fiecare zi. E ceva foarte ușor de înțeles. Imaginea aceasta a dezbrăcării de omul cel vechi, a noirii în duhul minții și o îmbrăcare cu omul cel nou. Dezbrăcați vă de omul cel vechi. Fiți înnoiți în duhul minții voastre. Îmbrăcați vă omul cel nou. spune aici cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând, vedem că este nevoie de această dezbrăcare a omului cel vechi. Și
[13:32]dacă ne gândim la ă viața practică, dacă, nu știu, mergem undeva și lucrăm și suntem murdari ne murdărim de praf, de mizerie, atunci când ne întoarcem acasă nu ne așezăm așa cum suntem în pat sau pe canapea, ci mai degrabă ne dăm hainele acelea murdare jos și ne îmbrăcăm cu niște haine curate. La fel spune și Pavel aici. Omul cel vechi nu se ă ajustează, nu se corectează, nu se repară, ci se dezbracă, se dă jos cu totul. Și nu este vorba doar despre câteva obiceiuri mici, nepotrivite, ci
[14:09]este vorba despre tot ceea ce înseamnă omul cel vechi, toate obiceiurile lui, modul lui de a gândi, modul de a simți și de a reacționa, impulsurile și pornirile vechi, poftele vechi, plăcerile vechi, eu cel vechi. Romanii foloseau ca o metodă de pedepsire a criminalilor legarea trupului victimei de criminal față în față până când ă trupul acela mort putrezea, îl infecta și pe ucigașa, îl distrugea. Exact același lucru îl face și omul cel vechi. Dacă continuăm să l cărăm, să l purtăm după noi, ne
[14:57]contaminează, ne apasă, ne fură bucuria, ne distruge relațiile. Romani 6:1, Pavel spune foarte clar acolo: "Socotiți vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu." Nu este niciun fel de negociere, nu este nicio portiță liberă lăsată, nu este niciun niciun fel de îndoială sau scuză pe care o putem găsi. Omul cel vechi nu se disciplinează, nu se reeducă, nu se corectează, ci se dezbracă cu totul.
[15:33]Pasul al doilea, ceea ce reprezintă și cheia întregii schimbări, să vă înnoiți în duhul minții voastre. Aceasta este legătura dintre omul cel vechi și omul cel nou, dintre dezbrăcarea omului cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou. Degradarea omului cel vechi a fost hrănită de poftele înșelătoare, așa cum spune versetul 22, în schimb ce omul cel nou se hrănește cu adevărul lui Dumnezeu. Iar trecerea de la poftele înșelătoare la adevăr se face tocmai prin această reînnoire a minții și apoi îmbrăcați vă
[16:10]cu omul cel nou. Și aici Pavel spune ceva foarte interesant și frumos, care arată harul lui Dumnezeu. El spune despre omul cel nou că este făcut după chipul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul nou, adică noul set de obiceiuri, de atitudini, de gesturi, de practici, de emoții este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Și aici este diferența dintre legalism, moralism și har și anume legalismul care spune:
[16:46]„Dumnezeu te a primit acum, fă te vrednic". În schimb, harul spune: „Dumnezeu te a primit și Dumnezeu te schimbă din interior ca să trăiești ceea ce ți a dăruit." Și acum apare întrebarea: Bine, atunci ce fac eu? Care este rolul meu? Dacă Dumnezeu creează, eu doar stau și nu fac nimic. Însă răspunsul este ă cooperarea prin credință și nu pasivitate. Eu mă îmbrac, dar o fac hrănind mintea cu adevărurile lui Dumnezeu, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să producă în mine roadele, așa cum ă le a amintit Cezar. Eu nu fabric, nu produc, nu creez omul cel nou, dar îl îmbrac zilnic, zi de zi, trăind din ceea ce Dumnezeu a pus deja în mine. Când mintea se umple de adevăr, când inima se aliniază adevărului lui Dumnezeu, viața începe să se schimbe, să se transforme. Mintea se înnoiește atunci când este umplută constant cu
[17:53]adevărurile lui Dumnezeu. Și ă tot Pavel spune atât de frumos cum anume să ți setezi mintea, ă privirea, gândurile în 2 Corinteni 4. Pentru că noi ne uităm la lucrurile, nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd. Și în Coloseni 3 vorbește despre setarea minții pe lucrurile de sus. Uitați vă la lucrurile de sus. Atunci când omul cel vechi a
[18:23]fost dezbrăcat, mintea este înnoită, iar omul nou este îmbrăcat. Schimbarea începe să se vadă în viața de zi cu zi, în cuvinte, în reacții, în relații, în modul în care rezolvăm conflictele, în modul în care muncim, în modul în care ne iertăm. unii pe alții. Și aici Pavel trece la practică, aduce credința care devine
[18:58]practică în toate aspectele vieții și enumeră suficient de multe aspecte din viață în care omul cel nou trebuie să se vadă prin felul în care trăiește. Și este frumos modul în care el nu doar spune să nu faceți cutare și cutare, ci pentru orice lucru la care ne cere să renunțăm arată și ceea ce ă Duhul Sfânt poate să producă, să transforme în noi. Și aș vrea să trecem prin aceste versete, prin aceste ăă ă caracteristici ale omului nou.
[19:40]Versetul 25 spune: "De aceea lăsați vă de minciună și spuneți adevărul fiecare adevăr în loc de minciună." În omul cel vechi, minciuna era una cu el, era ceea ce respira. Și chiar dacă nu mințim la tot pasul, deseori folosim nuanțe care deformează realitatea, care sunt jumătăți de adevăr, care sunt poate exagerări, tot felul de lucruri pe care noi așa nu le numim minciună. Însă ăă oricere abatere de la adevăr îmi spune aici cuvântul că întristează pe Duhul Sfânt și poate să rupă legătura
[20:31]dintre mădularele trupului. În schimb, omul cel nou trebuie să iubească adevărul, să trăiască adevărul, să caute adevărul indiferent de costuri, indiferent dacă va avea de suferit din cauza lui, pentru că el însuși, acest om nou creat, a fost creat prin adevăr. Apoi vorbește mai departe despre mânie. Mâniați vă și nu păcătuiți să nu apună soarele peste mânia voastră. mânie stăpânită, nu scăpată de sub control.
[21:07]Nu ni se interzice să fim să ne mâniem, să fim indignați. Domnul Iisus Hristos știm că ă a făcut o din cauza nedreptății, din cauza ipocriziei pe care o vedeam. Dar mânia trebuie gestionată, nu trebuie hrănită, nu trebuie lăsată. De aceea Pavel ne îndeamnă să rezolvăm cât mai repede, să nu o lăsăm să încolțească, să nu o lăsăm să devină amărăciune, iar amărăciunea să devină răutate. Mai departe cine fură să nu mai fure, ci să lucreze ca să aibă să dea. Munca cinstită și care se transformă în generozitate, să dăruiești celui ce nu are. Pavel nu doar că spune„Nu mai fura, ci lucrează, dar nu doar pentru tine, ci ca să ai să dai și altora. Transformarea omului cel nou nu duce doar de la furt la onestitate, ci de la ci și de la egoism la generozitate. Iar munca cinstită poate să devină un altar pe care îl folosim ca să
[22:14]împlinim nevoile celorlalți. Mai departe, niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun pentru zidire ca să dea har. Vorbire care zidește, nu care distruge. Pe o piatră de mormânt a unei doamne scria sub această piatră o bucată de lut zace Mary Young, care în cea de a 24 a zi a lunii mai a început să și țină limba.
[22:47]Amuzant la prima vedere, dar parcă îți lasă un gust amar. Cuvintele noastre pot să rănească, pot să dărâme, pot să otrăvească. Limba poate fi un instrument al harului, dar poate în același timp și să distrugă. Ă De aceea, Iacov atrage atenția asupra limbii, spunând că dacă cineva reușește să stăpânească limba, își poate stăpâni întreg trupul. Omul cel nou nu doar se abține, ci folosește limba, vorbirea ca pe un instrument de vindecare ca să dea har, să aducă pace, să zidească, să
[23:30]ridice și mai departe bunătatea și compasiunea și iertarea. Versetele 31 până și 32. Orice amărăciune să piară. Fiți însă buni unii cu alții miloși. Iertați vă cum Dumnezeu v a iertat în Hristos. Versetele acestea ne arată pe de o parte o cascadă a răutății, amărăciune, mânie, strigare, defăimare, răutate și pe de altă parte o cascadă a binecuvântării, a harului, bunătate, compasiune, iertare. Și ceea
[24:11]ce suntem chemați în aceste versete este să urmăm ceea ce a făcut Domnul Iisus Hristos cât a fost pe pământ. El a arătat bunătate față de cei ă care nu o meritau. A arătat compasiune, a arătat milă față de cei disprețuiți, față de cei abandonați și pe care ceilalți nu i nu i tratau așa cum trebuia și a iertat înainte ca noi să putem să ne cerem iertare. Îndemnul din aceste versete este: haideți să avem în noi inima lui
[24:50]Hristos. Și în încheiere aș vrea să rămânem cu aceste trei verbe pe care să le reținem ușor. Dezbracă omul cel vechi. Adică renunță la hainele cele vechi, renunță la obiceiurile vechi, la vechea gândire, la vechile plăceri, la vechiul mod de a gândi, de a relaționa, de a reacționa. Apoi, al doilea verb, înnoiește mintea. Lasă Duhul Sfânt să schimbe gândirea. Și
[25:22]al treilea verb, îmbracă. Îmbracă omul cel nou, trăiește caracterul lui Hristos. Și să nu uităm că această nouă viață se vede în felul în care vorbim, în felul în care reacționăm, în felul în care iertăm. Și în încheiere pentru aceia care poate încă nu au dat jos această haină veche, nu s au dezbrăcat încă de omul cel vechi, așa cum am auzit și mai devreme, această chemare este încă valabilă. Oricine va chema în numele Domnului va fi mântuit. Și aș vrea să închei cu acest citat al lui CS Lis. Dăruiește te pe tine însuți și atunci vei găsi adevăratul tău eu. Pierde ți viața și o vei salva. Supune te la moarte. Moartea ambițiilor și a dorinților tale, dorințelor tale favorite în fiecare zi și în final moartea întregului tău trup. Supune te cu fiecare fibră din ființa ta și atunci
[26:28]vei găsi viața veșnică. Nu reține nimic pentru tine. Nimic din ce păstrezi nu va fi Nimic din ce păstrezi nu va rămâne cu adevărat al tău. Nimic din tine care nu a murit nu va fi înviat din morți. Privește la tine însuți și vei descoperi în viitor numai ură, singurătate, disperare, mânie, ruină și descompunere. Privește însă la Hristos și vei și l vei găsi pe el, iar împreună cu El vei primi toate celelalte lucruri. Domnul să ne ajute cu adevărat să trăim acest om nou, să trăim cu adevărat caracterul lui Hristos și să avem inima lui în noi. Min.